Ziua Mondială a Misiunilor: activități în Arhidieceză și în țară
Ziua Mondială a Misiunilor (22 octombrie) a fost marcată anul acesta în Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla de un Campus Misionar adresat copiilor și adolescenților din Parohia greco-catolică „Andrei Mureșanu”. Evenimentul a fost organizat de Părintele paroh Mircea Marțian, Protopop în Eparhia de Cluj și Director eparhial OMP, în colaborare cu tinerii din ASTRU și Oficiul Operelor Misionare Pontificale (OMP) din România, reprezentat de Pr. Eugen Blaj, Director național al OMP.

Campusul a început vineri, 20 octombrie, în Aula „Iuliu Hossu”, cu o scurtă cateheză misionară și a continuat cu un pelerinaj, de la Catedrala greco-catolică a Martirilor și Mărturisitorilor sec. XX, către Biserica Reformată de pe Ulița Lupilor, Biserica Ortodoxă Schimbarea la Față, Catedrala greco-catolică Schimbarea la Față, Biserica romano-catolică Sf. Mihail, acesta încheindu-se la Biserica greco-catolică Învierea Domnului cu rugăciunea rozariului. Pe parcursul pelerinajului, Părintele vicar, Vlad Pupăză, le-a oferit copiilor informații prețioase cu privire la monumentele de cult ale orașului, pe care le-au vizitat sau întâlnit în drumul lor. Toți pelerinii au primit Cardul Misionarului Pelerin din partea OMP.

Sâmbătă, în ajunul Zilei Mondiale a Misiunilor, micii protagoniști s-au adunat la centru parohial de activități, unde au avut ocazia să cunoască carisma Copilăriei Misionare Pontificale și să afle cum se pot înrola în această operă a Sfântului Părinte, fondată în anul 1843 de Mons. Charles de Forbin Janson. Ziua a continuat cu o procesiune către Catedrala greco-catolică a Martirilor și Mărturisitorilor secolului XX, apoi cu Veghea Misionară animată de corul de copii „Allegria”.

Duminică, 22 octombrie, în Ziua Mondială a Misiunilor, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11:30, copiii și adolescenții care au participat la campus au depus adeziunea în aceeași catedrală, la Copilăria Misionară Pontificală, în prezența părinților și a întregii comunități. Micii discipoli misionari au primit Crucea Misionară și un Certificat de Adeziune, care reprezintă cartea de identitate a misionarului.

În cadrul omiliei, Părintele Eugen Blaj le-a explicat copiilor Mesajul Sfântului Părinte pentru această zi dedicată misiunilor, inspirat din Evanghelia Sf. Luca (24, 13-35): „Inimi arzătoare, picioare care merg”. Isus este prezent întotdeauna în viața noastră, la fel cum a fost alături de cei doi discipoli care mergeau spre Emaus, dezamăgiți de cele întâmplate la Ierusalim învățătorului lor. Însă, atunci când îi permitem Cuvântului său să pătrundă în inimile noastre, acestea încep să ardă de iubire și, recunoscându-l pe Isus, picioarele noastre se pun în mișcare și pornesc în grabă către frații și surorile de pretutindeni, pentru a anunța Vestea cea bună.

Sărbătoarea a fost, animată de aceleași glasuri îngerești ale membrilor corului “Allegria”, coordonat de doamna prof. Cristina Patrașcu, care i-a acompaniat la chitară, iar la pian, de domnișoara Iulia Marțian, responsabilă a CMP Cluj. La final, toți credincioșii misionari prezenți în biserică au mai intonat încă o dată, melodia dedicată ZMM „Dă-ne, Doamne, inimi care ard”.

Pentru a da o importanță mai mare ZMM dedicată operei Răspândirea credinței, oficiul OMP a organizat în data de 20 octombrie un Simpozion Misionar online, la care au fost invitați oaspeți de seamă: Mayline Tran (Franța), adolescenta care la vârsta de trei ani a beneficiat de o vindecare miraculoasă primită prin mijlocirea Fericitei Pauline Jaricot, fondatoarea operei Răspândirea credinței; doamna Catherine Masson (Franța), autoarea cărții „Pauline Jaricot”(tradusă și în limba română) și Pr. Tadeusz Jan Nowak (Polonia), secretar general al Răspândirii credinței. Și în alte comunități din țară și Rep. Moldova s-a marcat ZMM, prin rugăciuni, sacrificii și diferite activități de promovare misionară.

La Stăuceni (Republica Moldova), pe data de 19 octombrie, Preasfințitul Anton Coșa, Episcop de Chișinău, în colaborare cu directorul diecezan OMP, Pr. Daniel Medveș, a organizat o zi de formare misionară pentru preoții din dieceză, în cadrul căreia Pr. Eugen Blaj a susținut o conferință.

Misionarii din București, în ajunul ZMM, au participat la un pelerinaj misionar, pe care l-au încheiat cu Veghea misionară, organizată de Pr. Ciprian Andrei la Biserica Sfânta Cruce.

De asemenea, în parohia greco-catolică din Cetatea de Baltă (Alba), părintele paroh Sorin Ivan, împreună cu copiii și adolescenții misionari, au organizat o Veghe misionară în biserica Sfânta Treime.

La biserica Trupul și Sângele Domnului din Gherăești (Neamț), grupul de misionari a organizat un Târg Misionar, pentru a contribui la Fondul de solidaritate al OMP.
Mulțumim Domnului și tuturor misionarilor, care prin rugăciune și caritate au răspuns la apelul Sfântului Părinte de a susține misiunile Bisericii Universale.
Operele Misionare Pontificale
Hits: 529
