Pelerinajul la Ciofliceni și încheierea Anului „Familia Amoris Laetitia” în Arhidieceza de București
Anul „Familia Amoris Laetitia” propus de Sfântul Părinte Papa Francisc începând cu data de 19 martie 2021 s-a încheiat la data de 25 iunie 2022, în cadrul celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor desfăşurată la Roma, care a avut ca temă „Iubirea în familie, vocaţie şi cale către sfinţenie”.
Din cauza situaţiei sanitare prin care am trecut, anul special dedicat familiei a fost deschis în Arhidieceza noastră la data de 17 iulie 2021 la Sanctuarul diecezan dedicat Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel. Cu acea ocazie, ÎPS Aurel Percă a sfințit icoana pelerină a Sfintei Familii de la Nazaret, icoană care a trecut prin bisericile noastre parohiale ca semn al comuniunii dintre familiile răspândite în toate comunităţile, dar şi al comuniunii dintre toţi credincioşi de toate vârstele.
Acestui „pelerinaj” al icoanei i-au răspuns un număr însemnat de familii, care în ziua de sâmbătă, 10 septembrie 2022 au venit din nou la Mănăstirea fraţilor carmelitani, răspunzând astfel chemării Înalt Preasfințitului Aurel de a celebra împreună încheierea Anului Familia Amoris Laetitia la nivel diecezan.
Un număr frumos de familii, însoţite de mai mulţi preoţi, printre care părinţii carmelitani Marco Secchi şi Mihai Lauş şi persoane consacrate cărora li s-au alăturat un mare număr de copii şi tineri, elevi la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”, coordonaţi de sora directoare Rodica Miron, s-au pus în mişcare de dimineaţă, deplasându-se cu autocarele ori cu mașinile personale către Monumentul Eroilor din Baloteşti, de unde s-a organizat procesiunea.
Cum este deja tradiţia, ca în fiecare an coloana pelerinilor a străbătut Baloteştiul, satul Dumbrava pentru a intra apoi în pădurea care istoric face parte din Codrii Vlăsiei, pentru a se înfăţişa după aproape patru ore de mers la Sanctuarul Fraţilor Carmelitani desculţi. În drumul spre mănăstire, pelerinii au făcut un popas la umbra deasă a codrilor pentru a se întrema şi trupeşte cu gustările puse la pachet de acasă.
În fruntea coloanei procesionale a fost purtată crucea şi icoana pelerină de către tineri şi familii. De-a lungul întregii procesiuni s-a cântat rugăciunea Laudelor şi s-au recitat toate misterele Sfântului Rozariu de bucurie, de lumină, de durere şi de slavă. După fiecare categorie de mistere s-a recitat o litanie în cinstea Maicii Domnului.
Înalt Preasfinţitul Aurel Percă, alături de Preasfinţitul Cornel Damian, de preoţii vieţuitori la mănăstirea carmelitană, Părintele Antonio Prestipino, superiorul acestei comunităţi, şi părintele Tarcisio Favaro, de preoţi veniţi din parohiile din Bucureşti şi din provincie, au întâmpinat pelerinii la sosire.
De pe esplanada din faţa bisericii, Păstorul Arhdiecezei le-a adresat tuturor cuvântul de bun venit şi a reamintit că anul dedicat familiei de către Papa Francisc este doar începutul unei etape de a regândi pastoraţia în parohii, care, deşi a avut mereu în centru familia ca loc de primire şi de transmitere a credinţei, are nevoie de un nou imbold, iar faptul de a ne reuni atâtea familii împreună la încheierea Anului „Familia Amoris Laetitia” este semnul vădit al deschiderii faţă de suflul Duhului Sfânt şi faţă de mijlocirea Sfintei Maria, Regina Familiei.
Pelerinajul a atins punctul culminat cu celebrarea Sfintei Liturghii la ora 14.30, care fost transmisă şi de către Angelus TV. Odată cu deschiderea celebrării euharistice, Arhiepiscopul nostru a încredinţat pelerinii, familiile şi pe toţii elevii şi dascălii, pe părinţii lor cu ocazia începerii noului an şcolar ocrotirii Maicii Sfinte.
Predicator a fost Părintele Felician Tiba, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Familiilor din Dieceza de Iaşi şi coordonator al centrului Gaudium et spes de la Traian-Roman. În predică părintele a pus în valoare mesajul documentului „criticat, controvesat, iubit” „Amoris Laetitia”, care a provocat atâta interes, dar şi atâtea polemici – spunea părintele – „comparabile cu cele stârnite de enciclica Humanae Vitae” a Sfântului Papă Paul al VI-lea.
În predică s-au atins două teme. Prima s-a axat pe paralela dintre sublimul iubirii din sânul Preasfintei Treimi şi iubirea de tată, de mamă, de părinte, de copil întâlnită în sânul familiei. Cea de-a doua a pornit de la realitatea concretă a familiei din zilele noastre cu „luminile şi umbrele sale”. Paralela a subliniat strânsa legătură dintre tandreţea Tatălui Ceresc şi tandreţea unui tată care cu respect, fermitate, hărnicie, susţine familia. În același timp, a subliniat legătura dintre gingășia unei mame care ştie să sufere pentru binele familiei, aşa cum Cristos a arătat maximul de gingăşie prin suferinţa sa pe Cruce. În continuare, s-a evidențiat legătura dintre Duhul Sfânt, care este izvor de viaţă, de iubire şi de mişcare şi dinamismul relaţiilor dintre soţ şi soţie, părinţi şi copii.
Frumoasele cuvinte de la predică au fost astfel o excelentă meditaţie asupra icoanei pelerine, icoană care oglindește împletirea dintre taina Preasfintei Treimi, a Sfintei Familii de la Nazaret şi a fiecărei familii din toate timpurile şi toate locurile. Cea de-a doua temă ne-a îndemnat să deschidem ochii la situaţia uneori precară, fragilă, chiar de faliment cu care se confruntă multe persoane de azi, dar care, în ciuda îndepărtării de acel sublim al iubirii, rămân necondiționat copii ai Tatălui Ceresc şi fii ai Bisericii, care în loc de a fi judecaţi „ori trimişi în fundul iadului”, au nevoie să fie primiţi, ascultaţi, să li se panseze rănile sângerânde şi să dobândească vindecare pentru suferinţele uneori adânci pe care le au în suflet.
Invocaţiile de la Rugăciunea universală, ori Rugăciunea credincioşilor, au fost rostite de enoriaşi copii, tineri și adulţi proveniţi din diferite parohii ale Arhidiecezei, pentru a oglindi astfel spiritul de comuniune dintre diferitele parohii şi împreuna unire în rugăciune. La fel şi procesiunea ofertorială, la care s-au adus la altar pâinea şi vinul, crucea şi rozariul, icoana pelerină şi florile a scos în evidenţă bogăţia de participanţi din diferite parohii.
Înainte de binecuvântarea finală, Înalt Preafinţitul Aurel le-a mulţumit părinţilor carmelitani şi tuturor participanţilor pentru prezenţa la pelerinaj şi la Sfânta Liturghie de încheiere a Anului Familia Amoris Laetitia, cu precizarea că anul s-a încheiat, dar drumul Bisericii care trece prin familie continuă.
Pr. Fabian Măriuț
Responsabil al Oficiului pentru Pastorația Familiei al ARCB
Mai multe fotografii de la pelerinaj pot fi accesate aici.
Sfânta Liturghie transmisă de Angelus TV poate fi urmărită aici.
Hits: 562