Prima Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor celebrată în Arhidieceza de București
Duminică, 25 iulie 2021, în Arhidieceza de București a fost celebrată prima Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor, printr-o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni, Snagov; au concelebrat Pr. Fabian Măriuț, Responsabil al Oficiului pentru Pastorația Familiei al ARCB, Pr. Tarciziu Șerban, Responsabil Spiritual al Asociației Pro Deo și alți preoți din Arhidieceză. Au participat aproximativ 300 de bunici și vârstnici, însoțiți de copii și nepoți, dar și familii și persoane consacrate, în special din Asociația de Apostolat Pro Deo, prezente deja la Mănăstire pentru reculegerea anuală.
La începutul Sfintei Liturghii, ÎPS Aurel Percă a făcut referire la faptul că în chiar acele momente se celebra și Sfânta Liturghie în Bazilica Vatican, cu participarea a 2000 de persoane în vârstă. Toți au fost invitați să se folosească de participarea la Ziua Mondială a Bătrânilor și Vârstnicilor pentru a obține Indulgența Plenară.
În cadrul predicii, ÎPS Aurel Percă a vorbit despre atmosfera de „familie lărgită”, în care acordăm atenție bunicilor, vârstnicilor, celor care au trecut prin greutățile vieții, prezentând Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru bunici și vârstnici, cu o adresare caldă, apropiată: „Dragi bunici, dragi bunice”. Un mesaj „profund uman”, care subliniază „predilecția deosebită față de persoanele vârstnice a Papei Francisc”. Un exemplu al legăturii între nepoți și bunici, vacanța la bunici care rămâne una din experiențele de neuitat a copilăriei. „Înțelepciunea care vine din experiența de viață a celor vârstnici este o bogăție pentru cei tineri” a spus ÎPS Aurel Percă.
Această Zi Mondială aduce în atenția noastră persoanele vârstnice care sunt singure, mai ales din cauza plecării în alte țări a copiilor, ceea ce duce la distanța dintre bunici și nepoți, a explicat Păstorul Arhidiecezei. Multe persoane în vârstă sunt nevoite să trăiască singure în casele lor, iar Papa sugerează ca această zi să fie o ocazie ca cei tineri să facă o vizită la bunici și vârstnici. Totodată, pandemia de coronavirus a afectat foarte mult persoanele în vârstă, cele mai vulnerabile în fața virusului, care au devenit izolate de cei dragi. Legăturile dintre generații, care se creau cu mai multă ușurință înainte, nu mai au aceeași putere, iar condițiile sociale și economice au determinat îndepărtarea tinerilor de generațiile mai în vârstă, prin plecarea în căutarea unui trai mai bun. Astăzi „trebuie să existe persoane care să-și deschidă brațele și să-i întâmpine pe cei în vârstă”, a spus Arhiepiscopul de București, remarcând că data Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor a fost aleasă pentru a fi în preajma sărbătorii Sfinților Ioachim și Ana, bunicii – familia lărgită – a lui Isus.
„Trebuie să vă bucurați de această vârstă, pentru că este vârsta când aveți și înțelepciunea, și tradițiile, și bucuria de a comunica mai departe toate aceste valori pe care le-ați acumulat de-a lungul anilor” s-a adresat ÎPS Aurel Percă vârstnicilor prezenți la celebrare, adăugând și încurajarea ca tinerii să fie prezenți în viața bunicilor, deoarece Internetul nu poate înlocui experiența de viață și înțelepciunea bunicilor. ÎPS Aurel Percă a amintit impresionantul episod al întâlnirii Papei Francisc cu bunica de la Iași, menționat și în discursul Sfântului Părinte de la întâlnirea mariană cu tinerii și cu familiile Piața din fața Palatului Culturii din Iași, pe 1 iunie 2019.
În cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc un alt moment important: două candidate, Andrea Anamaria Benedek și Regina Mengheriș, au depus voturile de ascultare, sărăcie și curăție în cadrul Asociației Pro Deo. Acest eveniment s-a situat în mod firesc în cadrul celebrării Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor, dat fiind faptul că slujirea persoanelor în vârstă reprezintă una dintre preocupările acestei Asociații. De aceea, Pr. Tarciziu Șerban, Responsabilul Spiritual al Asociației Pro Deo, a scos în evidență, în cadrul pregătirii celor două candidate pentru depunerea voturilor, „fericita coincidență” a celor două momente: celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor ar putea reprezenta germenele unei adevărate vocații pentru cele două surori, de a se pune în slujba bunicilor și bătrânilor rămași singuri și fără sprijin. Pregătirea celor două candidate s-a desfășurat în cadrul celor trei zile de reculegere anuală la care participă membrii Asociației Pro Deo. Tema acestor zile de reculegere a fost, în acest an: „Moise – omul providențial al eliberării și al călăuzirii Poporului Ales”. Asociația diecezană de Apostolat Pro Deo, instituită de ÎPS Ioan Robu în 1990, este deschisă atât laicilor consacrați, cât și familiilor, care „oriunde ar lucra, fără să-și schimbe locul de muncă și fără să se constituie neapărat în comunitate, doresc cu gând curat să se pună în slujba Bisericii ca apostoli ai Domnului Răscumpărător” (Statut).
La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Aurel Percă a împărțit binecuvântarea specială asupra bunicilor și a persoanelor în vârstă. Cei prezenți au primit Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc și Rugăciunea Primei Zile Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor, pe care au recitat-o împreună.
Pr. Fabian Măriuț a introdus mesajul video al Sfântului Părinte Papa Francisc prin care anunța instituirea Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor (un fragment din Audiența generală din 31 ianuarie 2021), urmat de al doilea video, cel al Rugăciunii Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor recitat de bunicii și vârstnicii din lumea întreagă, împreună cu Papa Francisc, amintind că la ofertoriu s-au adus o lumânare, simbolul viselor, un album, simbolul amintirilor, și Rozariul care este semnul rugăciunii, conform mesajului Sfântului Părinte.
Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor a fost o nouă ocazie de a trăi „familia lărgită” a Bisericii după deschiderea Anului Pastoral „Familia Amoris Laetitia” în Arhidieceza de București, care a avut loc în săptămâna anterioară (17 iulie).
Evenimentul a fost transmis live de Angelus TV și poate fi urmărit aici.
Hits: 1003