Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru prima Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor (25 iulie 2021)

cq5dam.thumbnail.cropped.750.422

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru prima Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor (25 iulie 2021)

Dragi bunici, dragi bunice!

„Eu sunt mereu cu tine” (cf. Mt 28:20) este promisiunea pe care Domnul a făcut-o discipolilor înainte de a se înălța la cer și pe care ți-o repetă și astăzi, drag bunic și bunică. Pentru tine. „Sunt alături de tine în fiecare zi” sunt, de asemenea, cuvintele pe care, în calitate de Episcop al Romei și ca persoană în vârstă ca tine, aș vrea să ți le adresez cu ocazia acestei prime Zile Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor: întreaga Biserică este aproape de tine – să spunem mai bine, îți este apropiată -: îi pasă de tine, te iubește și nu vrea să te lase singur!

Știu bine că acest mesaj ajunge la tine într-un moment dificil: pandemia a fost o furtună neașteptată și furioasă, un test sever care a lovit viața tuturor, dar care  nouă, persoanelor în vârstă, ne-a rezervat un tratament special, un tratament mai dur. Mulți dintre noi ne-am îmbolnăvit și mulți au plecat sau au văzut cum viața soților sau a celor dragi se stinge, prea mulți au fost constrânși la singurătate un timp foarte lung, izolați.

Domnul cunoaște fiecare dintre suferințele noastre din acest timp. El este aproape de cei care trăiesc experiența dureroasă de a fi lăsat deoparte; singurătatea noastră – îngreunată de pandemie – nu îi este indiferentă. O tradiție spune că Sfântul Ioachim, bunicul lui Isus, a fost și el expulzat din comunitatea sa pentru că nu avea copii; viața lui – ca cea a soției sale Ana – era considerată inutilă. Dar Domnul i-a trimis un înger să-l consoleze. În timp ce el, întristat, a rămas în afara porților orașului, un trimis al Domnului i s-a arătat să spună: „Ioachim, Ioachim! Domnul a răspuns la rugăciunea voastră insistentă “. [1] Giotto, într-una dintre celebrele sale fresce, [2] pare să plaseze scena noaptea, una dintre acele multe nopți nedormite, populate cu amintiri, griji și dorințe cu care mulți dintre noi suntem obișnuiți.

Dar chiar și atunci când totul pare întunecat, ca în aceste luni de pandemie, Domnul continuă să trimită îngeri să ne consoleze singurătatea și să ne repete: „Sunt cu tine în fiecare zi”. Îți spune aceasta ție, mi-o spune mie, tuturor. Acesta este sensul acestei zile pe care am vrut să o sărbătoresc pentru prima dată anul acesta, după o lungă izolare și o recuperare lentă a vieții sociale: că fiecare bunic, fiecare vârstnic, fiecare bunică, fiecare vârstnică- în special cei care între noi sunt cei mai singuri – primește vizita unui înger!

Uneori vor avea chipurile nepoților noștri, alteori ale membrilor familiei, ale vechilor noștri prieteni sau ale celor pe care i-am întâlnit chiar în acest moment dificil. În această perioadă am învățat să înțelegem cât de importante sunt îmbrățișările și vizitele pentru fiecare dintre noi și cât de mult m-a întristat faptul că în unele locuri acestea nu sunt încă posibile!

Cu toate acestea, Domnul ne trimite și mesagerii săi prin Cuvântul lui Dumnezeu, care nu trenuie să lipsească niciodată din viața noastră. Să citim în fiecare zi o pagină a Evangheliei, să ne rugăm cu Psalmii, să citim Profeții! Vom fi mișcați de fidelitatea Domnului. Scriptura ne va ajuta, de asemenea, să înțelegem ceea ce Domnul cere vieții noastre de astăzi. De fapt, el îi trimite pe lucrători în via sa la fiecare oră a zilei (cf. Mt 20,1-16), în fiecare anotimp al vieții. Eu însumi pot depune mărturie că am primit chemarea de a deveni episcop al Romei când am ajuns, ca să zic așa, la vârsta de pensionare și mi-am imaginat deja că nu mai pot face multe lucruri noi. Domnul este întotdeauna aproape de noi, mereu, cu invitații noi, cu cuvinte noi, cu mângâierea sa, dar este întotdeauna aproape de noi. Știți că Domnul este etern și nu se pensionează niciodată, niciodată.

În Evanghelia după Matei, Isus le spune apostolilor: „Mergeți deci și faceți ucenici din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit”(28,19-20). Aceste cuvinte ni se adresează și astăzi și ne ajută să înțelegem mai bine că vocația noastră este să păstrăm rădăcinile, să transmitem credința tinerilor și să avem grijă de cei mici. Ascultați cu atenție: care este vocația noastră astăzi, la vârsta noastră? Să păstrăm rădăcinile, să transmitem credința tinerilor să avem grijă de cei mici. Nu uita asta.

Nu contează câți ani ai, dacă mai lucrezi sau nu, dacă ai rămas singur sau ai o familie, dacă ai devenit bunică sau bunic când erai tânăr sau mai târziu în viață, dacă ești încă independent sau dacă ai nevoie de asistență, deoarece nu există vârstă pentru a te pensiona de la sarcina de vestire a Evangheliei, de la sarcina de a transmite tradițiile nepoților. Este nevoie să ne punem la drum și, mai presus de toate, să ieșim din noi înșine pentru a întreprinde ceva nou.

Există, așadar, o vocație reînnoită și pentru tine, într-un moment crucial din istorie. Te vei întreba: cum este posibil acest lucru? Energiile mele se epuizează și nu cred că pot face mare lucru. Cum pot începe să mă comport diferit atunci când obișnuința a devenit regula existenței mele? Cum mă pot dedica celor mai săraci când am deja atât de multe gânduri pentru familia mea? Cum îmi pot lărgi privirea, dacă nici măcar nu mi se permite să părăsesc reședința în care locuiesc? Nu este singurătatea mea o povară prea grea? Câți dintre voi nu vă puneți această întrebare: singurătatea mea nu este o povară prea grea? Isus însuși a auzit o întrebare de acest fel de la Nicodim, care l-a întrebat: „Cum se poate naște omul când este bătrân?” (In 3,4). Acest lucru se poate întâmpla, răspunde Domnul, deschizându-și inima la lucrarea Duhului Sfânt, care suflă acolo unde vrea. Duhul Sfânt, cu acea libertate pe care o are, merge peste tot și face ce vrea.

După cum am repetat de multe ori, din criza în care se află lumea nu vom ieși la fel: vom ieși mai bine sau mai rău. Și „să dea Dumnezeu…să nu fie încă un alt eveniment grav de la care n-am fost capabili să învățăm. Să nu uităm de bătrânii morți din cauza lipsei aparatelor de respirat, în parte ca efect al sistemelor sanitare demontate an după an. Să nu fie inutilă o durere așa de mare, să facem un salt spre un nou mod de a trăi și să descoperim o dată pentru totdeauna că avem nevoie și suntem datori unii față de alții, pentru ca să se renască omenirea (Enciclica Fratelli tutti, 35) Nimeni nu se salvează singur. Suntem cu toții datori unii față de alții. Cu toții frați.

În această perspectivă, aș vrea să vă spun că avem nevoie de voi pentru a construi, în fraternitate și prietenie socială, lumea de mâine: cea în care vom trăi – noi împreună cu copiii și nepoții noștri – când furtuna s-a potolit. Toți „trebuie să fim parte activă în reabilitarea și în sprijinirea societăților rănite.” (ibid., 77). Printre diferiții stâlpi care vor trebui să susțină această nouă construcție există trei pe care tu, mai bine decât alții, îi poți ajuta să-i amplasezi. Trei piloni: vise, memorie și rugăciune. Apropierea Domnului va da puterea de a începe o nouă cale chiar și pentru cei mai fragili dintre noi, de-a lungul cărărilor viselor, amintirii și rugăciunii.

Profetul Ioel a rostit odată această promisiune: „Bătrânii tăi vor avea vise, tinerii tăi vor avea viziuni” (3, 1). Viitorul lumii se află în această alianță între tineri și bătrâni. Cine, dacă nu tinerii, poate lua visele bătrânilor și le poate duce mai departe? Dar pentru aceasta este necesar să continuăm să visăm: în visele noastre de dreptate, pace, solidaritate stă posibilitatea ca tinerii noștri să aibă noi viziuni și să putem construi viitorul împreună. De asemenea, este necesar să depuneți mărturie că este posibil să ieși reînnoit dintr-o experiență de încercare. Și sunt sigur că nu va fi singura, pentru că în viața ta vei fi avut multe și ai reușit să ieși din ele. De asemenea, învățați din acea experiență pentru a ieși din ea acum.

Prin urmare, visele sunt împletite cu memoria. Mă gândesc la cât de prețios este războiul dureros și cât de mult pot învăța noile generații despre valoarea păcii. Și tu ești cel care transmite acest lucru, pentru că ai experimentat durerea războaielor. Amintirea este o misiune reală a fiecărui vârstnic: să-și amintească și să aducă amintirea altora. Edith Bruck, care a supraviețuit tragediei Holocaustului, a spus că „chiar și iluminarea unei singure conștiințe merită efortul și durerea de a păstra vie amintirea a ceea ce a fost – și continuă -. Pentru mine, memoria trăiește”. [3] Mă gândesc și la bunicii mei și la câți dintre voi a trebuit să emigreze și să știți cât de epuizant este să vă părăsiți casa, așa cum mulți fac și astăzi în căutarea unui viitor. Unii dintre ei, poate, îi au lângă noi și au grijă de noi.

Această amintire poate ajuta la construirea unei lumi mai umane, mai primitoare. Dar fără memorie nu se poate construi; fără fundație nu vei construi niciodată o casă. Nu. Iar temelia vieții este memoria.

În cele din urmă rugăciunea. Precedentul meu, Papa Benedict, un sfânt bătrân care continuă să se roage și să lucreze pentru Biserică, a spus odată: „Rugăciunea bătrânilor poate proteja lumea, ajutând-o poate mai incisiv decât frenezia multora”. [4] Aceasta a spus-o aproape la sfârșitul pontificatului său, în 2012. Este frumos. Rugăciunea ta este o resursă foarte prețioasă: este un plămân de care Biserica și lumea nu se pot lipsi (cf. Exortația apostolică Evangelii Gaudium, 262). Mai ales în acest moment dificil pentru umanitate, în timp ce traversăm, toți în aceeași barcă, marea furtunoasă a pandemiei, mijlocirea voastră pentru lume și pentru Biserică nu este în zadar, ci indică tuturor încrederea senină a un loc de aterizare.

Dragă bunică, dragă bunic, în încheierea mesajului meu, aș dori să vă arăt și exemplul Fericitului – și, în curând, Sfântului – Charles de Foucauld. A trăit ca un eremit în Algeria și în acel context periferic a asistat la „aspirația sa de a simți orice ființă umană ca frate” (Enc.Fratelli Tutti, 287). Povestea lui arată cum este posibil, chiar și în singurătatea propriului deșert, să mijlocim pentru cei săraci din întreaga lume și să devenim cu adevărat un frate și o soră universali.

Îl rog pe Domnul ca, datorită exemplului său, fiecare dintre noi să-și lărgească inima și să o facă sensibilă la suferințele celor mai mici și capabili să mijlocească pentru ele. Fie ca fiecare dintre noi să învețe să le repete tuturor, și în special celor mai tineri, acele cuvinte de mângâiere pe care le-am auzit adresându-ne astăzi: „Sunt cu tine în fiecare zi”. Înainte și curaj! Domnul să vă binecuvânteze.

Roma, San Giovanni in Laterano, 31 mai, Sărbătoarea Vizitei Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta

 

FRANCISC

 

[1] Episodul este povestit în Protoevanghelia lui Iacob

[2] Aceasta este imaginea aleasă ca logo pentru Ziua Mondială a Bunicilor și Persoanelor Vârstnice.

[3] Memoria este viață, scrisul este respirație. L’Osservatore Romano, 26 ianuarie 2021.

[4] Vizită la casa familiei „Viva gli anziani”, 2 noiembrie 2012.

 

Sursa: press.vatican.va

Foto; Vatican Media

Hits: 274

/ Știri / Tags:

Share the Post