D. Doboș, P. Ciobanu: Biserica și istoria – Rezistența prin credință. Cuvânt înainte de ÎPS Aurel Percă

Historia vero testis temporum, lux veritatis, vita memoriae , magistra vitae, nuntia vetustatis, qua voce alia, nisi oratoris, immortalitati commendatur?(Cicero, De Oratore, II, IX, 36)

Ca motto pentru prezentarea volumului Biserica și istoria: Rezistența prin credință, am ales citatul în limba latină al lui Marcus Tullius Cicero, din De Oratore, care tradus înseamnă: „De asemenea, prin ce altă voce, decât cea a oratorului, istoria este martorul timpului, este lumina adevărului, este viața memoriei, este învățătoarea vieții, este vestitorul antichității, destinată nemuririi? ”

Întâlnim aici celebrul citat, redat deseori pentru a aminti de datoria noastră de a învăța din istorie și cu ajutorul istoriei: „Historia magistra vitae est!”

Din păcate, puțini se apleacă asupra istoriei și nu este de mirare că astăzi lipsesc reperele morale ale istoriei, în timp ce mulți contemporani au pierdut „memoria” trecutului. Un profesor, chiar de istorie, le amintea studenților săi că, într-adevăr, istoria este învățătoarea vieții, dar că astăzi are puțini „studenți” și că sunt mai puțini cei interesați să afle adevărul din trecut. Și acest lucru este valabil despre o perioadă grea prin care a trecut România – și în special Biserica Catolică – în timpul regimului comunist.

Desigur, avem o istorie care încă nu este pe deplin studiată și cunoscută, dar este bogată în fapte eroice și de martiriu care trebuie să ne amintească de cei ce au „mers înaintea noastră cu semnul credinței” (Liturghia catolică, Canonul Roman) și care, de multe ori, cu propria lor viață, au scris istoria, acest manual din care ar trebui să sorbim învățătură pentru a avea un viitor mai bun, trăind într-un prezent pe care l-a zidit trecutul.

Prezentarea și interpretarea istoriei noastre bisericești din partea unor cercetători și istorici sunt importate și au început să aducă roade, scoțând la lumină adevărul istoriei, prin care suntem ajutați să ne ancorăm în trecut pentru a nu-l uita și pentru a putea transmite generațiilor viitoare un exemplu elocvent de verticalitate creștină și civică în fața persecuțiilor împotriva creștinilor. În Scrisoarea către Evrei citim: „Amintiți-vă de conducătorii voștri care v-au învățat cuvântul lui Dumnezeu și, meditând împlinirea vieții lor, imitați credința lor” (Ev 13,7), adevăr care nu poate fi limitat strict la „conducători”, ci la toți eroii și martirii credinței, victime ale totalitarismului comunist.

Primul volum din trilogia Biserica şi istoria, cu subtilul „Rezistența prin credință”, apare sub egida Departamentului de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei de Iași, a Centrului „Biserica și istoria”, de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, și a Oficiului Diecezan pentru Cultură, Cercetare, Publicații și Informații a Episcopiei de Chișinău. Și dacă în citatul de mai sus, Cicero era invocat ca oratorul suprem care transmite istoria corectă, în cazul de față îi avem pe „oratorii noștri”, cercetătorii pasionații și asidui ai Arhivelor noastre, domnul prof. dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu, primul – pentru istoria suferințelor Bisericii Catolice din cele două dieceze-surori București și Iași, al doilea – pentru Biserica Catolică de „dincolo de Prut”, care ne descoperă cu atâta pasiune fața necunoscută a unei Biserici „vechi”, dar în același timp „tinere”, prin aducerea în „prezent” a faptelor de eroism și de martiriu ale multor contemporani care au trăit mult timp lângă noi și în mijlocul nostru.

Felicitări și profundă recunoștință autorilor acestui volum, cu dorința de a vedea cât mai curând și celelalte volume, care ne vor întregi „memoria” istoriei Bisericii Catolice din țara noastră.

Sfântul Papă Ioan Paul II-lea spunea în Scrisoarea apostolică Tertio Millennio Adveniente (1994): „În secolul nostru (sec. XX) s-au întors martirii, adesea necunoscuți, soldați aproape necunoscuți ai marii cauze a lui Dumnezeu” (nr. 37). Sunt bărbați și femei care „l-au urmat pe Cristos în diferitele forme ale vocației religioase” (ibid.). „Avem datoria de a nu uita acești martori cunoscuți sau soldați necunoscuți ai marii cauze a lui Dumnezeu”, cum îi numește Sfântul Ioan Paul al II-lea.

„Biserica – a amintit Sfântul Papă în repetate rânduri – s-a născut din crucea lui Cristos și a crescut în mijlocul persecuțiilor”. Așa a fost la început, în Antichitatea romană. A fost la fel și mai târziu. Constatarea lui Tertulian s-a verificat punctual în fiecare persecuție împotriva creștinilor: „Sângele martirilor este sămânța creștinilor” (Semen est sanguis christianorum)

De-a lungul secolelor, persecuțiile împotriva Bisericii au izbucnit în diferite locuri, iar cei care au crezut în Cristos au suferit cele mai grave torturi și de multe ori și-au dat viața pentru credință. „Martirologiul Bisericii a fost scris secol după secol”, afirma Sfântul Ioan Paul al II-lea. El preciza „că martirii ne vorbesc în limbajul Crucii, în timp ce ne duc înapoi la vremurile în care creștinii erau persecutați. Al lor era un sacrificiu eroic; o moștenire în care «moartea și viața se confruntă într-un duel minunat» (secvența Paștelui). Chiar dacă moartea pare să fi triumfat, ei, martirii și erorii credinței, conform planului divin de mântuire, au suferit din cauza credinței lor, au participat într-un mod excepțional la Crucea lui Cristos. Crucea poartă odată cu intervenția sa de moarte trupul lui Cristos, până când «totul se va desăvârși». Acest mister continuă în istoria lumii. În același mod continuă strălucita eliberare ce va fi întotdeauna legată de Crucea Calvarului. Prin această Cruce, Dumnezeu nu va muri niciodată în istoria omenirii!”

Și ce să spunem despre marea experiență a martiriului din țara noastră, care a caracterizat Biserica Catolică de ambele rituri, romano-catolic și greco-catolic, și care s-a unit cu credincioșii din țările est-europene în secolul trecut? Persecutați de o implacabilă putere ateistă, mulți martori curajoși ai Evangheliei au „desăvârșit” patima lui Cristos în trupul lor (cf. Col 1,24). Adevărații martiri și eroi ai secolului XX, din timpul persecuției comuniste, sunt o lumină pentru Biserică și omenire: „Creștinii Europei de astăzi și ai lumii, aplecându-se în rugăciune la marginea lagărelor de concentrare și a închisorilor, trebuie să fie recunoscători pentru acea lumină a lor: ea a fost lumina lui Cristos, pe care au făcut-o să strălucească în întuneric”, remarca Papa Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea apostolică pentru al patrulea centenar al unirii de la Brest, pe 12 noiembrie 1995.

„Iubirea nu moare niciodată!” „Noii martiri și eroi ai credinței” au fost rezistenți la toate încercările de dezumanizare. Amintirea lor nu este o invitație la victimizarea creștinilor și nici o chemare la un spirit de răzbunare. Identitatea Bisericii în lumea contemporană se modelează cu apelul la memoria „noilor martiri”. Creștinii de astăzi trebuie să participe profund la contradicțiile istoriei, tocmai pentru a arăta că „historia magistra vitae est”.

Parcurgând paginile acestui prim volum din Trilogia proiectată, constatăm cum autorii combină rigoarea științifică a istoricului cu pasiunea pentru prezentarea a nenumărați creștini ce au suferit sau și-au dat viața pentru credință pe meleagurile țării noastre, cu precădere în Moldova și în Țara Românească. Încă de la primele sale pagini, cartea se prezintă ca o frescă între istorie și memorie și ghidează cititorul într-o călătorie, în multe privințe, necunoscută și surprinzătoare, către rădăcinile creștinismului autohton, motiv pentru a cunoaște bine și fizionomia Bisericii locale.

Cu un capitol-preambul la acest volum, este prezentat un document vechi al Magisteriului Bisericii, o enciclică a Papei Pius al IX-lea, ce stigmatiza măsurile pe care statele liberale le-au luat împotriva Bisericii, condamnând toate ideologiile „moderne”, de la liberalism la socialism (enciclica Quanta cura, cu adaosul Sillabus-ul erorilor moderne, 1864).

Apoi, autorii ne introduc în „panteonul” noilor martiri și eroi autohtoni ai credinței, fără defecte retorice, între istorie și memorie, cu un stil agil și incisiv, care îl determină pe cititor să descopere nenumărații protagoniști ai acestor pagini extraordinare ale istoriei creștine de pe meleagurile românești. Cartea se bazează pe cercetări efectuate asupra surselor prezente în arhivele Bisericii şi ale CNSAS, care sunt „poveștile” despre martorii credinței secolului XX ai Bisericii noastre Catolice.

De fapt, nu este „povestea” unor preoți sau creștini eroi care au suferit sau și-au dat viața pentru Evanghelie, ci a unei adevărate „mulțimi de martiri și mărturisitori”. Este o modalitate a citi istoria unui secol care și-a arătat fața inumană, violentă, intolerantă, cumplită, chiar și prin povestea persecuțiilor împotriva creștinilor. Acești martori sunt expresia unei umanități creștine care a suferit violență pentru credință, dar a rezistat blând, umil, nonviolent, dar în același timp puternic. Marea realitate a creștinismului secolului XX, inclusiv pe cuprinsul celor două dieceze aflate în analiză, dincolo de o complexitate istorică ce nu poate fi ușor rezumată, a fost tocmai această „forță umilă” a martirilor și eroilor. Este un fenomen de masă care nu poate fi încă evaluat în întregime: oameni obișnuiți, bărbați și femei, episcopi, preoți, pastori, călugări/călugărițe, laici. Cu adevărat o mulțime de martiri și eroi!

O listă completă a lor nu este încă definitivată; volumele care vor urma ar putea să completeze această „galerie” de eroi și martiri. Adesea praful istoriei, uzura vieții de zi cu zi, o cultură a „imediatului” ne fac să-i uităm. Confruntată cu această uitare, Biserica păstrează și apără memoria martorilor credinței din timpurile recente, așa cum și-a amintit de secole vechii martiri. Această amintire este solicitantă, pentru că ne aflăm în fața martorilor vii ai inimii credinței creștine. Ei cer să-și asume și să accepte moștenirea. Istoriile lor, călătoria lor de credință trezesc, de asemenea, o mare uimire. Este uimirea în fața unei umanități care, susținută doar de credință, nu a cedat motivelor de ură și violență și a asistat la credință, dragoste, atașament față de misiune și dăruire în slujirea poporului credincios. Este uimirea celor care, în ciuda tuturor, au trăit Evanghelia până la „capătul puterilor”, până la ultima suflare.

Autorii au făcut acest efort extraordinar de a ajuta cititorul să-și amintească această pagină dureroasă a creștinismului în Biserica noastră locală, povestind „numai povești de martiriu și de persecuție”. Este o carte pusă în slujba amintirii multor bărbați și femei care au suferit și au murit în timpul persecuției comuniste doar pentru faptul că erau creștini catolici. Mesajul lor vorbește, prin paginile volumului, celor care cred, dar și celor care nu cred, bătrânilor care au trăit vremuri triste și au fost colegii multor martiri și tinerilor care nu știu și pentru care memoria devine istorie.

Parcurgând paginile cărții, apare realitatea unei mărturii excepționale de credință ce a implicat sute de mii de femei și bărbați uciși pentru că au aparținut Bisericii. Este un fapt evident al istoriei recente a Bisericii persecutate, care a unit și unește creștinii din fiecare Biserică și confesiune și este transmis ca punct de referință al memoriei lor, așa cum apare din cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea Tertio millennio adveniente (1994): „În secolul nostru (sec. XX)au revenit martirii, adesea necunoscuți, «soldați necunoscuți» ai marii cauze a lui Dumnezeu. Pe cât posibil, mărturiile lor nu trebuie pierdute în Biserică”. Pentru aceasta, Papa a lansat o invitație: „Este necesar ca Bisericile locale să facă totul pentru a nu lăsa să piară memoria celor care au suferit martiriul, adunând documentația necesară”.

Este o lecție pe care ne-o însușim și noi: trecutul nu trebuie uitat, istoria de eroism a credincioșilor noștri din timpurile de tristă amintire trebuie să fie o adevărată „maestră a vieții”.

Invoc binecuvântarea lui Dumnezeu asupra autorilor și asupra tuturor acelora care vor lua în mână această carte de învățătură, pentru a găsi în ea modele de credință și rezistență față de noile ideologii ce doresc iarăși să-l ducă pe Dumnezeu pe Golgota, pentru a exclama sus și tare că „Dumnezeu a murit!”.

București, 22 februarie 2021
Sărbătoarea Catedrei Sfântului Apostol Petru

ÎPS Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Hits: 262