Pro Memoria, nr. 19: Cuvânt înainte de ÎPS Aurel Percă

1

Pro Memoria, nr. 19: Cuvânt înainte de ÎPS Aurel Percă

În ciuda provocărilor timpului prezent, care se răsfrâng şi asupra interesului pentru „memoria istorică” în general, dar şi față de patrimoniul istoric, cultural şi religios specific eclezial, ne bucură faptul că apare un nou număr al revistei de istorie și cultură ecleziastică a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Pro Memoria, dându-ne speranțe că prestigioasa publicație va redeveni o prezență anuală, constantă și vizibilă în peisajul nostru culturalMai mult, începând cu acest număr, nr. 19/2020, revista este îmbogățită cu rubrici noi, iar calitatea științifică a cercetării combinată cu un stil popular și metoda de lucru implementată deja, prestanța autorilor care încearcă să refacă „spectrul” istoriei locale, frumusețea și valoarea științifică ridicată a articolelor, plasează acest nou număr, pe de o parte, în continuitate cu numerele apărute până acum şi cu planul editorial inițial, dar adăugând şi o notă de noutate prin deschiderea unor noi secțiuni de analiză istorică şi arhivistică, care ne vor ajuta să înțelegem mai bine diferitele momente ale istoriei noastre.

După ce anul trecut semnalam faptul că Pro Memoria primise un ajutor prețios și o încurajare din partea Departamentului de Cercetare al „Arhivei Ghika”, începând cu prezentul număr a fost asociat la acest demers editorial și Departamentul „Bunuri Culturale Ecleziastice”. În acest mod publicația își va putea lărgi aria câmpurilor de cercetare științifică, menținând trează atenția cititorilor față de trecutul istoric al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, cât și față de valorile și bunurile culturale ale acesteia.

În numărul de față, principala rubrică a revistei – „Din viața Arhidiecezei” – conține două articole de referință dedicate învățământului catolic în Arhidieceză, semnate de cercetătorii dr. Dănuț Doboș și Sora dr. Daniela Mare. Autorii readuc în memoria colectivă pagini de istorie și cultură din vremurile de glorie ale școlilor catolice „de altădată”, accentul fiind pus pe valoarea pierderilor iremediabile provocate în timpul dictaturii comuniste, care în anul 1948 a pus capăt unui valoros sistem școlar românesc și european deopotrivă. Prin dispariția învățământului catolic în anul 1948, Biserica Romano-Catolică a fost privată de mijloacele sale de educație și instrucție școlară, iar prin închiderea Seminarului și Academiei Teologice „Sfântul Duh”, regimul ateu a vizat dezechilibrarea Bisericii în procesul de formare a viitorilor preoți şi a unei elite intelectuale în rândul laicilor.

La aceeași rubrică menționăm și articolul Preotului Alois Moraru dedicat istoriei relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun. Inițiate în anul 1920, odată cu venirea la București a primului nunțiu apostolic, aceste relații au fost întrerupte brutal în iulie 1948, odată cu anularea de către guvernul comunist a Concordatului cu Sfântul Scaun, act unilateral urmat doi ani mai târziu de expulzarea nunțiului apostolic Gerald Patrick OʼHara.

Secțiunea „Vladimir Ghika” conține un amplu studiu dedicat modului în care Fericitul Vladimir Ghika a perceput evenimentele excepționale petrecute în viața Parohiei Catedralei Sfântul Iosif în anul 1910, generate de plecarea din România a canonicului Joseph Baud. Este şi aceasta o lecție de istorie „pro memoria”. La împlinirea celor 110 ani de la respectivele evenimente,  autorul, Luc Verly, consideră că există suficientă detașare și limită de timp pentru a supune cercetării științifice aceste evenimente, sine ira et studio.

Cea de-a treia rubrică a revistei, „Din istoria Bisericii Universale”, conține un amplu articol semnat de preotul cercetător Ieronim Iacob și dedicat prezenței iezuiților în Rusia în timpul țarinei Ecaterina cea Mare.

Așadar, acest număr recent al revistei oferă „popasuri istorice” interesante care ne stimulează să extragem din experiența trecutului acele comori de învățare utile pentru viaţă (historia magistra vitae!), pentru că istoria se referă de fapt la dialogul permanent dintre trecut și prezent, cu scopul de a oferi generațiilor tinere înțelepciunea de care au nevoie pentru a construi viitorul. La rândul său, „memoria istorică” este unul dintre domeniile care alcătuiesc trecutul nostru recent,  în care au convers momentele cele mai semnificative ale vieții bisericești, care s-a făcut simțită „dincolo de zidurile bisericilor” în societatea civilă, „deranjându-i” pe mai-marii timpului.

Sperăm că această călătorie prin istoria Arhidiecezei va putea continua cu ajutorul revistei Pro Memoria, pentru că mai sunt multe de descoperit, în diferite forme și modalități pe care ni le vor oferi arhivele comunităților noastre catolice. Sperăm că şi cititorii vor continua să fie aproape de revistă cu afecțiunea și interesul lor pentru istoria Bisericii noastre locale.

Mulțumesc tuturor celor care au susținut şi susțin revista Pro Memoria: celor care au crezut în proiect și celor care au dat acestei idei instrumente pentru a merge mai departe, implicându-se adesea personal în aspecte practice, deloc secundare.

Mulțumesc în mod deosebit şi îi felicit pe coordonatorii revistei – prof. dr. Dănuț Doboș, dr. Iulia Cojocariu și preot dr. Eugen Răchiteanu. Dar recunoștința mea se îndreaptă în egală măsură spre toți colaboratorii revistei, pentru răbdarea și disponibilitatea de care au dat dovadă, deoarece pasiunea și efortul lor au făcut posibilă această nouă incursiune în istoria noastră, care să ne reamintească de valorile pe care trebuie să le preţuim. Pentru că istoria locală este custodele memoriei Bisericii noastre locale.

Asupra tuturor coordonatorilor revistei, autorilor de articole, precum şi asupra iubitorilor de istorie bisericească, invoc binecuvântarea lui Dumnezeu!

Hits: 137

/ Știri / Tags: ,

Share the Post