Conferinţa de presă de prezentare a „Instrumentum laboris” pentru a doua Sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor din 2-27 octombrie 2024

202407018-1

Conferinţa de presă de prezentare a „Instrumentum laboris” pentru a doua Sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor din 2-27 octombrie 2024

Marţi, 9 iulie 2024, în transmisie directă de la Sala de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferinţa de presă de prezentare aInstrumentum laboris pentru a doua Sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (2-27 octombrie 2024) despre tema: Pentru o Biserică Sinodală: comuniune, participare, misiune.

Au intervenit: Eminenţa Sa cardinalul Mario Grech, secretar general al Secretariatului General al Sinodului; Eminenţa Sa cardinalul Jean-Claude Hollerich, S.I., arhiepiscop de Luxemburg, raportor general al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor; Rev. Mons. Riccardo Battocchio, secretar special al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor; şi părintele Giacomo Costa, S.I., secretar special al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor. Prezentăm în continuare intervenţiile:

Intervenţia Eminenţei Sale cardinalul Mario Grech

În timpul perioadei cuprinse între prima şi a doua Sesiune, drumul sinodal a continuat să fie caracterizat de un profund exerciţiu de ascultare, o ascultare făcută la mai multe niveluri. Astfel s-a confirmat că Sinodul este, înainte de orice altceva, o formidabilă “sală de ascultare”.

De altfel, Papa Francisc a fost cel care a reafirmat că “o Biserică sinodală este o Biserică a ascultării […], popor credincios, colegiu episcopal, episcop de Roma: unul în ascultarea celorlalţi; şi toţi în ascultarea Duhului Sfânt” (Discurs pentru a 50-a aniversare a instituirii Sinodului Episcopilor, 17 octombrie 2015). Deja în exortaţia apostolică Evangelii gaudium, Sfântul Părinte scria: “Avem nevoie să ne exercităm în arta de a asculta, care este mai mult decât a auzi. […] Numai plecând de la această ascultare respectuoasă şi capabilă să compătimească se pot găsi căile pentru o creştere autentică […]” (nr. 171).

Nu este greu de recunoscut inspiraţia conciliară a acestor afirmaţii. Conciliul Vatican II ne vorbeşte despre o Biserică ce este, în acelaşi timp, în ascultarea lui Dumnezeu şi în ascultarea bărbaţilor şi a femeilor din propriul timp, cu bucuriile, speranţele, durerile şi neliniştile lor (cf. Gaudium et spes 1). Ne spune, cu alte cuvinte, că Biserica, înainte de a fi Ecclesia docens, este Ecclesia audiens (cf. Dei Verbum 1), şi că, pentru că ascultă, este la rândul său în măsură să înveţe.

Ascultare a lui Dumnezeu şi ascultare a lumii nu sunt desigur pe acelaşi plan. În realitate, Biserica este mereu şi numai în ascultarea glasului lui Dumnezeu şi nu este interesată de investigaţii demoscopice. Dar este adevărat şi că, aşa cum învaţă acelaşi Conciliu, învaţă făcând ecou la lecţia biblică, Dumnezeu vorbeşte în multe moduri: desigur prin Sfânta Scriptură, care este inspirată de Duhul Sfânt şi din care Biserica nu trebuie să înceteze să se inspire, dar şi prin simţul credinţei poporului lui Dumnezeu, glasul păstorilor şi carisma teologilor, graţie cărora acelaşi Duh continuă să facă să crească înţelegerea Adevărului revelat (cf. Lumen gentium 12.25; Dei Verbum 8.10) şi să deschidă noi drumuri pentru a vesti acel Adevăr bărbaţilor şi femeilor din diferitele epoci istorice (cf. Evangelii gaudium 119-120).

Dacă, aşadar, şi în acest timp de “inter-sesiune”, am stat în ascultarea poporului lui Dumnezeu, precum şi a păstorilor şi a teologilor care în mod diferit sunt în slujba acelui popor, a fost mereu şi numai pentru a căuta, cu instrumentele desigur perfectibile pe care le avem la dispoziţie, ceea ce Dumnezeu vrea să spună Bisericii în acest ceas al drumului său.

Înainte de toate, după celebrarea primei Sesiuni, Sinodul s-a “întors” – pentru a spune aşa – în Bisericile locale, conform unui dinamism virtuos de circularitate pe baza căruia ceea ce se face la centru, prin lucrarea câtorva, este “restituit” tuturor celorlalţi. Acesta este spiritul care animă documentul Spre octombrie 2024, publicat la 11 decembrie 2023, care a dat cale liberă unei a doua consultări a Bisericilor locale, cerându-le să se confrunte cu Raportul de Sinteză aprobat la sfârşitul primei Sesiuni.

În pofida timpurilor contingentate, au ajuns la Secretariatului General al Sinodului 108 sinteze naţionale pregătite de Conferinţele Episcopale, la care se adaugă 9 răspunsuri venite de la Bisericile orientale catolice, 4 de la Reuniunile Internaţionale de Conferinţe Episcopale şi sinteza Uniunii Superiorilor Generali şi a Uniunii Internaţionale a Superioarelor Generale care reprezintă viaţa consacrată. Acest material bogat, la care trebuie adăugate observaţiile trimise liber de persoane singulare şi de grupuri (inclusiv unele Facultăţi de Teologie şi Drept Canonic), constituie armura portantă a documentului care este prezentat astăzi, pentru că – fidel acelei mişcări circulare despre care spuneam înainte – scopul său este acum de a supune discernământului câtorva – membrii Sinodului, care se vor reuni din nou în octombrie – ceea ce a fost spus de toţi – Bisericile locale în care trăieşte poporul lui Dumnezeu.

Apoi, în acest popor trebuiau ascultate câteva voci în mod deosebit: acelea ale celor care, în virtutea slujirii şi/sau a carismei primite, sunt abilitaţi în mod special să dea exprimare credinţei comune. Între aceştia se află desigur teologii: în acest sens, la 14 martie, Secretariatul General al Sinodului a oficializat constituirea a cinci Grupuri de Studiu, compuse din 33 de experţi de provenienţă şi competenţă diferită, chemaţi să aprofundeze câteva dintre instanţele de fond care impregnează Raportul de Sinteză: faţa sinodală misionară a Bisericii (1), a grupărilor de Biserici (2) şi a Bisericii universale (3), precum şi metoda sinodală (4) şi problema “locului”, care trebuie înţeles nu numai în sens geografic, ci în sens cultural şi în mod inseparabil teologic (5).

Contribuţiile acestor Grupuri, care au fost active în lunile aprilie şi mai, au ajuns şi ele în Instrumentum laboris care este publicat astăzi şi vor fi la baza unui Material ajutător teologic care va fi publicat în curând, care va oferi câteva linii de aprofundare teologică şi canonică a temelor prezente în Instrumentum, pentru a-i ajuta pe membrii Adunării să recunoască şi să înţeleagă rădăcinile şi implicaţiile a ceea ce este conţinut în el.

La acele cinci Grupuri s-au alăturat la aceeaşi dată alte 10, prevestite de papa în documentul din 16 februarie 2024 despre colaborarea între Dicasterele din Curia Romană şi Secretariatul Sinodului, şi constituite de el la 22 februarie, cu misiunea de a aprofunda tot atâtea probleme care au reieşit din Raportul de Sinteză al primei sesiuni. Este vorba de probleme asupra cărora Adunarea sinodală a ajuns deja la un consens semnificativ şi care, prin urmare, au părut suficient de mature încât să poată trece la faza elaborării de propuneri concrete de reformă care să fie prezentate Sfântului Părinte.

Aceste grupuri sunt coordonate în spirit de colaborare de Secretariatul Sinodului şi de Dicasterele curiale competente, aşa cum de altfel prevăd constituţia apostolică Episcopalis communio (art. 20, § 1) şi constituţia apostolică Praedicate Evangelium (III, art. 33). Aceste grupuri sunt deja operative sau, în unele cazuri, vor fi operative în scurt timp: ele vor prezenta o primă dare de seamă a activităţii lor cu ocazia celei de-a doua sesiuni, pentru a oferi concluziile lor episcopului de Roma pe cât posibil până în iunie 2025.

În afară de asta, deja din 2023 este operativă o Comisie de canonişti, care a urmărit lucrările de la prima Sesiune şi care s-a reunit din nou recent. Scopul acestei Comisii, prezidată de prefectul Dicasterului pentru Textele Legislative, este acela de a studia un proiect de reformă a normelor canonice implicate direct în procesul sinodal. Apoi, mai recent, SECAM (Simpozionul Conferinţelor Episcopale din Africa şi din Madagascar), răspunzând la o recomandare a Raportului de Sinteză(16q), a demarat un parcurs de discernământ teologic şi pastoral cu privire la însoţirea persoanelor aflate în situaţii de poligamie. Şi aceste două organisme vor oferi un prim raport al activităţilor lor în luna octombrie.

Desigur, ascultarea teologilor şi a canoniştilor nu ar fi suficientă singură. Era necesar să se asculte din nou şi mai mult, în aceste luni, şi glasul păstorilor. Dacă episcopii au avut la dispoziţie multe instrumente pentru a face auzit glasul lor – lucrarea de sinteză desfăşurată de Conferinţele Episcopale, trimiterea de reprezentanţi la Adunarea sinodală, vizitele ad limina care din acest an prevăd o întâlnire cu Secretariatul General al Sinodului (din ianuarie am întâlnit 339 episcopi, din 26 de Conferinţe Episcopale) -, de mult timp se observa o implicare insuficientă a preoţilor, mai ales cei angajaţi în îngrijirea pastorală. Din această conştientizare a apărut – în acord cu 4 Dicastere din Curie – iniţiativa “Parohii pentru Sinod”, care de la 28 aprilie la 2 mai a adunat la Sacrofano (Roma) circa 200 de preoţi din 96 de ţări. În ultima zi aceştia au primit de la Sfântul Părinte mandatul de a deveni “misionari ai sinodalităţii” la episcopii lor şi la confraţii lor. Şi glasul lor răsună în documentul care este publicat astăzi.

În sfârşit, în această ultimă lună în care Instrumentum laboris a căpătat formă în mod treptat, 70 de persoane au fost interpelate şi chemate să dea aportul lor, prezente fizic sau de la distanţă: episcopi şi preoţi, consacraţi şi consacrate, laici şi laice. Între ei sunt biblişti, teologi, canonişti, experţi în ştiinţe umane. După o intensă sesiune de lucru – desfăşurată la Roma între 5 şi 13 iunie, cu participarea a 25 de experţi, inclusiv membrii ai Comisiei Pregătitoare pentru Adunarea Sinodală -, contactele au continuat intens până în zilele trecute. Astfel s-a realizat un concert variat de voci, o adevărată polifonie, bogată în timbre şi accente, al cărei rezultat şi mărturie este Instrumentum laboris pentru a doua Sesiune a Adunării Sinodului.

Acest document a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Ordinar al Secretariatului General al Sinodului, care s-a reunit de două ori între sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie. În această privinţă, să-mi fie permis să subliniez că de la începutul drumului sinodal Consiliul s-a reunit – în prezenţă fizică sau de la distanţă – de 17 ori! O participare aşa de densă care cu siguranţă a condus pregătirea şi desfăşurarea acestui Sinod. Pentru acest motiv sunt foarte recunoscător confraţilor membri ai Consiliului.

Îmi doresc că acest proces de ascultare prelungit, diferenţiat să ajute Biserica sinodală să discearnă cuvântul lui Isus pentru bărbaţii şi femeile de astăzi, un cuvânt care are forţa de a întări pe mesagerii evangheliei, de a vindeca rănile omenirii şi de a aprinde speranţa în inimile noastre. Vă rog, să ne ajutăm să nu pierdem din vizorul nostru această destinaţie, contribuţia voastră este foarte importantă şi apreciată.

Intervenţia Eminenţei Sale cardinalul Jean-Claude Hollerich, S.I.

Rapoartele primite de Secretariatul General al Sinodului sunt roade ale muncii pe care Bisericile locale au făcut-o pornind de la întrebarea Cum să fim Biserică sinodală în misiune?, care a marcat acest timp între cele două sesiuni şi care a fost discutată în lumina Raportului de Sinteză al primei Sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări.

Toate aceste rapoarte arată o Biserică vie şi o mişcare. De fapt, ceea ce se evidenţiază mai mult citind nu numai rapoartele, ci şi experienţele şi bunele practici care au ajuns la Secretariatul General, este că sinodul, procesul sinodal, a fost şi încă este un timp de har care deja aduce numeroase roade în viaţa Bisericii. Din Kenya până în Irlanda, din Coreea până în Brazilia rapoartele subliniază acest dinamism reînnoit pe care ascultarea oferită şi primită îl aduce comunităţilor. Iată, de exemplu, ceea ce prezintă sinteza din Panama: “Biserica noastră trăieşte un timp de har, în care ascultăm şi suntem ascultaţi. Este o binecuvântare a putea contribui, pornind de la realitatea noastră eclezială panameză – cler, laici căsătoriţi sau celibatari, lucrători pastorali şi tineri – şi de la experienţa noastră de credinţă şi de persoane trimise (…). Procesul sinodal promovat de Papa Francisc a marcat o etapă semnificativă în istoria recentă a Bisericii noastre catolice, deschizând un spaţiu de dialog şi de reflecţie cu privire la provocările contemporane pe care ea trebuie să le înfrunte”.

În sfârşit, rapoartele mărturisesc în unanimitate, fără a ascunde trudele şi dificultăţile convertirii sinodale, şi un sentiment de bucurie şi recunoştinţă, aşa cum prezintă Conferinţa Episcopală din Statele Unite: “Recunoştinţa pentru acest proces sinodal este profundă. Mult a fost făcut pentru a continua de-a lungul drumului sinodal ca însoţitori în Biserica din Statele Unite”; în unele cazuri făcând să se nască şi noi speranţe pentru viitorul comunităţilor locale. Iată ceea ce scrie în această privinţă Conferinţa Episcopală din Pacific: “Unele rapoarte diecezane menţionează satisfacţia participanţilor la procesul sinodal: au învăţat că este o adevărată bucurie în a merge împreună, precum şi un sentiment de libertate”.

Rapoartele relatează, foarte concret, şi ceea ce s-a întâmplat după prima Sesiune a celei de-a XVI-a Adunări. În mod clar, acest timp de inter-sesiune a fost marcat de o mare diversitate în modul în care Bisericile au realizat această a doua consultare: aş spune cu mai mare libertate şi creativitate în modul de însuşire a procesului şi, aproape toate, au luat iniţiativa de a împărtăşi experienţa din prima sesiune şi Raportul de Sinteză. De fapt, rapoartele relatează numeroase întâlniri pentru a prezenta nu numai documentul citat mai sus, ci înainte de toate experienţa personală trăită de participanţi. Însuşi Raportul de Sinteză a fost tradus în foarte multe limbi locale. De exemplu, în India a fost tradus în 12 limbi regionale şi au fost făcute eforturi însemnate pentru a face accesibile tuturor acest document şi altele, prin mass-media, inclusiv reţelele sociale.

Un alt element deosebit de interesant a fost adoptarea răspândită a “Conversaţiei în Duh”: această metodă sinodală a fost introdusă în întâlnirile diferitelor structuri ecleziale. În Japonia, de exemplu, a fost organizată o adunare naţională despre sinodalitate tocmai pentru a practica această metodă. În India, “la nivel naţional, CCBI a implementat metoda sinodală a Conversaţiei în Duh prin planificarea sa strategică, consultând grupuri şi indivizi în toată ţara, şi a descoperit că metoda este eficace, plină de Duh şi rodnică. Succesul metodei se află în «a vorbi intenţional» şi în «ascultarea profundă», presărată de «tăcerea interioară»”. Însuşi COL (Comitetul de Organizare Local) al arhidiecezei de Seoul l-a folosit încă de la primele sale reuniuni în vederea organizării următoarei ZMT.

În sfârşit, aş vrea să amintesc numeroasele iniţiative de formare despre sinodalitate: o temă care deja a reieşit cu putere în cursul primei Sesiuni. Au fost realizate programe de formare despre sinodalitate în multe locuri (seminarii, facultăţi de teologie), din partea diecezelor, a asociaţiilor, a mişcărilor şi a congregaţiilor călugăreşti… În Vietnam, de exemplu, au fost organizate cursuri de formare în principalele seminarii, precum şi pentru viaţa călugărească. În Africa francofonă, sora Anne-Béatrice Faye, expertă la Sinod, a lansat o şcoală de sinodalitate foarte urmărită. La nivel internaţional amintim MOOC de la Boston College la care au colaborat mulţi experţi ai Sinodului sau cursul universitar propus de Centrul Evangelii Gaudium de la Universitatea Sophia aici, în Italia.

În sfârşit, aş vrea să împărtăşesc câteva roade pe care le-a adus până acum drumul sinodal. Nu numai eu o spun sau le definesc ca atare: sunt înseşi rapoartele. Şi cred că deja acesta este un prim rod al drumului, pentru că permite să se aprecieze o anumită maturare pe drumul sinodal al Bisericilor locale, în special dacă noi confruntăm aceste rapoarte cu acelea de la începutul procesului. Dacă primele subliniau mai mult rezistenţele şi opoziţiile la procesul sinodal, aceste rapoarte subliniază mai mult oboseala şi truda unui drum de convertire care nu este imediat. Asta mă face să definesc un al doilea rod al acestui proces: parresia pe care contribuţiile lasă să transpară. De fapt, sintezele au fost scrise cu mare libertate şi francheţe în exprimare. În afară de asta, faptul că înseşi Bisericile locale au găsit roadele parcursului lor printr-o recitire a experienţei lor, a drumului lor, mă face să găsesc un alt rod: această capacitate de recitire şi de auto-evaluare care sunt sigur că va ajuta mult la a concretiza tot mai mult exigenţa de transparenţă, dare de seamă şi evaluare aşa cum este exprimat de Instrumentum laboris. Această practică a recitirii a permis Bisericilor locale să evidenţieze aspecte ale culturii lor care conţin seminţe de sinodalitate sau elemente care sunt un obstacol. De exemplu, Papua Noua Guinee subliniază că “Sinodalitatea este încorporată în cultura poporului melanezian şi, prin urmare, este o experienţă «trăită» a vieţii noastre zilnice. … Propunem să se aprofundeze sinodalitatea integrând valorile noastre culturale de bunătate şi frumuseţe cu evanghelia. Valorile noastre de viaţă, comunitate, relaţii, dreptate şi îngrijire a ambientului conduc modurile noastre de a ne relaţiona, de a proiecta structurile şi procesele de discernământ şi decizie”. Această deschidere mai mare la cultura locală şi la înculturare a determinat Biserica în Lesotho, de exemplu, să reexamineze raportul său cu cultura tradiţională Sotho şi a schimbat modul de a considera diferite practici culturale tradiţionale şi atitudinea sa faţă de persoanele care le trăiesc.

Apoi, desigur, participarea mai amplă şi diversificată cu o mai mare implicare a laicilor, a tinerilor, a femeilor şi a grupurilor marginalizate. De exemplu, în Zimbabwe, pentru prima dată, episcopii au deschis adunarea lor plenară pentru un număr mai mare de persoane care provin din cadrul poporului lui Dumnezeu şi au creat un oficiu naţional ad hoc pentru persoanele cu dizabilităţi. Acolo opt dieceze au decis să includă cel puţin un tânăr în fiecare consiliu pastoral diecezan.

Aş putea să mai continui mult timp. Am preferat să mă opresc mai mult asupra roadelor decât asupra cererilor care reies din rapoartele Bisericilor locale, precum dorinţa exprimată puternic a unei Biserici de relaţii, nu birocratică sau de structuri, pentru a vă arăta că Sinodul deja modifică modul nostru de a fi şi de a trăi Biserica, făcând abstracţie de Adunarea din octombrie. Veţi găsi cererile în Instrumentum laboris sub formă de propuneri (propositiones). În schimb, aceste roade, aceste dezvoltări arată clar dinamismul de convertire şi de reformă în desfăşurare. Sinodul are deja un impact semnificativ şi multidimensional asupra Bisericilor locale, stimulând schimbări spirituale, structurale şi pastorale. Mulţumesc.

Intervenţia Rev. Mons. Riccardo Battocchio şi a părintelui Giacomo Costa, S.I.

Bună ziua tuturor celor prezenţi şi persoanelor conectate online. Nu este superfluu să reafirmăm că Instrumentum laboris (IL) NU este un document definitiv, ci este în slujba pregătirii şi a desfăşurării celei de-a doua Sesiuni a Adunării sinodale. El foloseşte ca bază pentru discuţie, dar nu este o schiţă a documentului final care trebuie amendat şi nici un compendiu complet de ecleziologie sinodală. Încadrează tema Adunării şi aprofundează unele probleme care vor fi tratate efectiv de Adunare, căreia nu vrea să-i fure munca. Pentru aceasta ar fi greşit dacă ar oferi răspunsuri.

Acum, împreună cu părintele Riccardo Battocchio, vom prezenta structura şi principalele conţinuturi ale documentului, care este compus dintr-o introducere şi patru părţi.

Introducere (Giacomo Costa)

Introducerea de la IL se deschide cu un text vestit din profetul Isaia (25,6-8): viziunea ospăţului la care Domnul invită toate popoarele. Astfel, suntem situaţi în orizontul unei mântuiri oferite tuturor şi într-o încadrare misionară: ca discipoli ai lui Isus, suntem chemaţi să vestim tuturor vestea bună şi să împărtăşim bucuria evangheliei. Numai în această perspectivă are sens să se aprofundeze tema sinodalităţii.

Diferit de alte documente precedente, expresia “sinodalitate misionară” apare numai de câteva ori. Nu am schimbat ideea, ci dăm ca sigură legătura intrinsecă între sinodalitate şi misiune. În loc de a repeta asta, am evidenţiat în Introducere cum misiunea dă formă tuturor conţinuturilor care urmează. După trei ani de drum, a insinua că acest parcurs este autoreferenţial este în rea credinţă. Răspundem împreună la chemarea lui Isus: în el suntem un popor, în el împreună suntem sacrament de unire cu Dumnezeu şi cu toată omenirea (ne va explica asta mai bine imediat părintele Riccardo).

Înfruntând impulsul misionar, se atinge problema Bisericii în lume. Viziunea ospăţului este în contrast strident cu realitatea unei lumi în criză, ale cărei răni ating profund inima Domnului şi, prin urmare, a discipolilor săi. A creşte ca Biserică sinodală, în care se încearcă să se meargă împreună în pofida tensiunilor, precum şi a conflictelor, este o vocaţie şi o angajare profetică. Suntem chemaţi să fim pelerini de speranţă: drumul sinodal este profund legat cu Jubileul iminent.

După încadrarea misionară urmează prezentarea drumului din ultimii trei an, marcat de disponibilitatea de a asculta şi de a ne lăsa puşi în discuţie. Pentru cele trăite textul exprimă o recunoştinţă imensă: bucuria întâlnirii şi a împărtăşirii, descoperirea metodei conversaţiei în Duh, frumuseţea Bisericii pe care am putut s-o contemplăm, bogăţiile pe care fiecare Biserică locală le poate împărtăşi cu celelalte. Aşa cum a afirmat o Conferinţă Episcopală africană: “După această experienţă, nu se mai pot considera şi trata Bisericile locale pur şi simplu ca destinatare ale vestirii evangheliei, care au puţin sau nimic cu care să contribuie”.

Desigur, au fost şi sunt tensiuni şi conflicte. A primi faptul că Biserica nu este omogenă, ci armonioasă, şi că această armonie nu este sigură, ci un dar al Duhului: acesta este un rod al drumului sinodal. În această perspectivă ar fi frumos ca toţi, începând de la noi cei prezenţi aici astăzi, să reuşim să punem tot mai mult pe primul loc această armonie, şi nu idei, ideologii sau interese, ajungând să distrugem ceea ce declarăm că vrem să păstrăm.

Nu voi prezenta toate etapele procesului sinodal. Însă subliniez numai împletirea între acest Instrumentum laboris şi cele 10 grupuri de studiu instituite de Sfântul Părinte şi prezentate puţin mai înainte de cardinalul Grech. Textul conţine trimiteri punctuale la fiecare dintre aceste grupuri: astfel se poate vedea că tematicile pe care le tratează grupurile, deşi nu sunt obiect explicit de discuţie, se inserează structural în lucrările Adunării.

Fundamente (Riccardo Battocchio)

Prima secţiune a textului este dedicată fundamentelor care susţin drumul de convertire şi de reformă pe care poporul lui Dumnezeu intenţionează să-l parcurgă pentru a fi tot mai mult ceea ce este prin vocaţie: Biserica adunată “din orice trib, limbă, popor, naţiune”. Adună roadele drumului început în octombrie 2021 (dar care are rădăcini mai îndepărtate) şi va putea permite Adunării să verifice existenţa unui consens cu privire la unele aspecte decisive ale Bisericii: faptul de a fi popor al lui Dumnezeu, faptul de a fi “în Cristos ca sacrament”, faptul de a fi “sinodală”, în pluralitatea feţelor şi a experienţelor, unite nu de o ideologie, ci de acţiunea Duhului Sfânt care face posibilă armonia în diferenţe. Prima diferenţă este cea între bărbaţi şi femei, chemaţi să promoveze relaţii de reciprocitate, de recunoaştere reciprocă, printr-o schimbare de mentalităţi şi de practici. Contribuţiile adunate din toate fazele procesului sinodal au evidenţiat necesitatea de a da recunoaştere mai mare carismelor, vocaţiei şi rolului femeilor în toate domeniile vieţii Bisericii. Există posibilităţi de participare care adesea rămân neexprimate. Vor fi explorate şi ulterioare forme ministeriale şi pastorale. Conferinţele Episcopale au semnalat unele cereri concrete care trebuie supuse examinării celei de-a doua sesiuni (nr. 16).

Instrumentum laboris recunoaşte că este bine să continue reflecţia teologică asupra accesului femeilor la slujirea diaconală. Asta va avea loc şi graţie lucrării Grupului de Studiu nr. 5, dedicat unor probleme teologice şi canonice în jurul unor forme ministeriale specifice. Acest grup va lua în considerare rezultatele celor două Comisii care s-au ocupat de această problemă în trecut.

Cu privire la acesta, ca şi cu privire la alte puncte, prima schimbare de făcut este aceea a mentalităţii: o convertire a privirii, capabilă să recunoască şi să valorizeze interdependenţa şi reciprocitatea, în diferenţă, de bărbaţi şi femei.

Aceste “fundamente” schiţează orizontul în care se situează drumul poporului lui Dumnezeu, indicat de cele trei perspective ale secţiunii a doua.

Relaţii (Riccardo Battocchio)

Prima perspectivă este cea a relaţiilor: relaţia fundamentală cu Dumnezeu Tatăl, în Isus Cristos şi în Duhul Sfânt, exprimată sacramental în drumul iniţierii creştine (ÎN Cristos, ÎN Duhul Sfânt); relaţia între botezaţi, cărora Duhul Sfânt le dăruieşte capacitatea de a acţiona, în modurile cele mai diferite, pentru binele tuturor (carismele şi slujirile: PENTRU poporul lui Dumnezeu); relaţiile care păzesc şi promovează armonia, comuniunea cu mărturia apostolică şi între botezaţi (CU slujitorii hirotoniţi); relaţiile ÎNTRE Biserici.

Temele asupra cărora Adunarea va fi chemată să dea indicaţii cu privire la unele aspecte ale acestei dinamici relaţionale: faptul de a deveni creştini (iniţierea creştină), carismele şi slujirile (slujiri baptismale, dintre care unele “instituite” – este prezentă şi propunerea de a da viaţă unei noi slujiri, cea a ascultării şi a însoţirii -, slujiri “hirotonite”), relaţiile între episcop, preoţi şi diaconi în Biserica locală, relaţiile între Bisericile locale, într-un “schimb de daruri” care se deschid şi la celelalte Biserici şi comunităţi ecleziale şi la celelalte tradiţii religioase şi culturale.

Parcursuri (Giacomo Costa)

O Biserică sinodală este o Biserică relaţională: rezultă din contribuţiile primite şi este dorinţa multora, în special tineri. În fond, dacă suntem aici este tocmai pentru că Sfântul Părinte a ascultat strigătul lor în timpul Sinodului din 2018.

A spune relaţii înseamnă a spune mişcare, dinamică, procese. Biserica, popor al lui Dumnezeu şi sacrament de unitate, nu stă pe loc: este pe cale. Numai mergând reuşim să armonizăm tensiunile constitutive ale credinţei noastre. De aceea suntem invitaţi să ne îngrijim de relaţii şi să le menţinem în mişcare. Acest dinamism are un izvor, un sprijin şi un orizont: Euharistia, adică gratuitatea iubirii Tatălui care se face perceptibilă prin dăruirea de sine a Fiului în Duhul.

Astfel, această parte abordează patru domenii distincte, dar profund conectate: înainte de toate formarea, în mod deosebit la ascultare (a cuvântului lui Dumnezeu, a fraţilor şi a surorilor, şi a glasului Duhului). Exigenţa formării este cea în mod absolut mai simţită în toată lumea. Mulţi intuiesc în perspectiva sinodală ceva frumos la care Domnul ne invită, dar se simt şi nepotriviţi: lipsesc cuvintele şi modurile pentru a merge înainte. Astfel, cer o formare care să pună în mişcare şi în discuţie mentalităţi şi culturi, o formare integrală, cu momente comune şi împărtăşite între laici, consacraţi şi preoţi.

În mod deosebit se percepe necesitatea de formare la discernământ personal, comunitar şi eclezial: aici este în joc percepţia diferenţei între a face programare pastorală şi a se lăsa conduşi de Duhul. Încet-încet termenul “discernământ” devine mai familiar. Este important să nu rămână o etichetă, ci să se descopere profunzimile sale. A discerne cere înainte de toate să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, ieşind din zona noastră de confort; dacă nu suntem constant în ascultare, prea uşor vom schimba voinţa Sa cu voinţa noastră. Metoda conversaţiei în Duh, adaptată şi integrată cum se cuvine, este considerată de mare ajutor (amintind că metoda nu este o tehnică).

Discernământul este legat în mod intrinsec cu luarea de decizii. Aici se deschide o temă esenţială pentru o Biserică sinodală: cum să dezvoltăm modalităţile participate de decizie respectând diferitele roluri, în circularitatea dialogului (între toţi membrii poporului lui Dumnezeu care nu subevaluează consultarea, nu o contrapune deliberării, nici n-o transformă în revendicare. Competenţa decizională a autorităţii (episcopul, Colegiul Episcopal, Pontiful Roman) este inalienabilă, dar nu necondiţionată. Multe practici bune arată cum, asta cu privire la acest punct, se înregistrează progrese importante acolo unde se reuşeşte să se crească în încrederea reciprocă: împărtăşirea în optica schimbării de daruri poate pune în circulaţie o mare bogăţie. În acest cadru se situează problema organismelor de participare şi a revitalizării lor în cheie sinodală.

Ultimul capitol al acestei secţiuni reia un punct asupra căruia insista deja prima Sesiune: apelul la transparenţă, la dare de seamă de responsabilităţilor primite şi la o evaluare care, în manieră circulară, relansează discernământul pentru misiune. Nu este vorba de a ceda în faţa unei mode din timpul nostru, ci de a ne reataşa de tradiţia comunităţii de la începuturi. “Transparenţa şi darea de seamă nu se limitează la domeniul abuzurilor sexuale şi financiare. Trebuie să se refere şi la planurile pastorale, la metodele de evanghelizare şi la modalităţile cu care Biserica respectă demnitatea persoanei umane, de exemplu cât priveşte condiţiile de muncă în cadrul instituţiilor sale”. De asemenea, “iniţiativele întreprinse în materie de safeguarding (tutelarea minorilor şi a persoanelor vulnerabile) şi de promovare a accesului femeilor la poziţii de autoritate şi a participării lor la procesele decizionale”.

Locuri (Riccardo Battocchio)

A treia perspectivă, strâns legată cu celelalte, este cea a locurilor. Aici Instrumentum laboris prezintă contextele concrete în care se întrupează relaţii şi parcursuri. Recunoscând varietatea şi pluralitatea experienţelor ecleziale, invită să se depăşească o viziune statică a locurilor şi să nu se oprească la o imagine piramidală a relaţiilor între “locurile ecleziale”. Drumul sinodal care ne-a făcut mai conştienţi de faptul că astăzi experienţa trăită a înrădăcinării teritoriale s-a schimbat faţă de doar câteva decenii în urmă (se amintesc fenomene precum urbanizarea, mobilitatea umană, cultura ambientului digital). Locul nu se mai defineşte numai geografic: aminteşte de o reţea de relaţii şi cere să se regândească unele aspecte ale articulării teritoriale a Bisericii, valorizând relaţia circulară şi dinamică (“interioritatea reciprocă” ce există deja între parohie, dieceză sau eparhie, provincie ecleziastică, Biserică universală).

Vor fi găsite instrumente şi procese care să evite fie închiderea în particular, fie fuga într-un universalism abstract.

În perspectiva “locurilor”, Adunarea este chemată să trateze teme ca promovarea organismelor de participare în Biserica locală, raporturile între Biserici şi episcopii lor (Conferinţe Episcopale, Concilii particulare), slujirea adusă unităţii de episcopul de Roma într-o Biserică sinodală misionară. Se inserează aici şi reflecţia asupra dezvoltărilor pe care le-a cunoscut în cursul anilor Sinodul Episcopilor (loc în care se manifestă relaţia între sinodalitate, colegialitate şi primat), precum şi reflecţia asupra formelor de exercitare a slujirii papei deschise la “situaţia nouă” a drumului ecumenic, spre unitatea vizibilă a creştinilor, un drum ireversibil şi nicidecum opţional.

Concluzii (Giacomo Costa)

În prima fază a procesului sinodal şi în timpul primei Sesiuni ne-am confruntat cu întrebarea “Biserică sinodală, ce spui despre tine însăţi?”. Astfel am maturat o conştientizare mai profundă a “semnelor caracteristice ale unei Biserici sinodale” şi a dinamicilor de comuniune, misiune şi participare care o structurează. În această fază şi apoi în timpul celei de-a doua Sesiuni, tratăm întrebarea “cum”: cum poate identitatea de popor al lui Dumnezeu sinodal în misiune să ia formă concretă în relaţiile, parcursurile şi locurile în împletirea cărora se desfăşoară viaţa Bisericii?

Metodologia de lucru din a doua Sesiune va fi obiect al unei prezentări specifice mai departe. De altfel, ar fi fost imposibil să fie pusă la punct fără a dispune de textul definitiv al Instrumentum laboris. Desigur, putem spune deja că vor fi patru module, corespunzătoare celor patru secţiuni al IL. Vom continua să utilizăm şi conversaţia în Duh, cu adaptările necesare la un text care nu conţine scheme şi întrebări ca IL din prima Sesiune. Nu vor dispărea timpurile de rugăciune, începând de la reculegerea iniţială: am atins cu mâna că ele schimbă calitatea faptului de a fi împreună şi a dialogului. În afară de asta, la început vor fi prezentate roadele întâlnirii “Parohi pentru Sinod”, starea de avansare a lucrărilor celor zece Grupuri de studiu şi ale celui instituit de SECAM despre discernământul implicaţiilor teologice şi pastorale ale poligamiei pentru Biserica din Africa. De această dată nu vom termina cu un Raport de sinteză, ci cu un Document final la încheierea ambelor Sesiuni: vom înfrunta aprobarea sa cu un timp corespunzător de rugăciune asupra textului, în aşa fel încât să putem face un discernământ efectiv.

Astfel se va termina a XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, precum şi funcţia de raportor general şi secretari speciali. În schimb, nu se va termina procesul sinodal care, în configuraţia dată lui de constituţia apostolică Episcopalis communio, cuprinde şi faza punerii în practică. Apoi, cuvântul se va întoarce in primis la Sfântul Părinte, căruia Adunarea îi va oferi propriile concluzii, şi apoi din nou la tot poporul lui Dumnezeu, care în fiecare Biserică locală va fi chemat să concretizeze chemarea de a creşte ca popor sinodal misionar.

Traducere: Pr. Mihai Pătrașcu, ercis.ro

Foto: ©Vatican Media

Hits: 83

Share the Post