Preoți din Arhidieceză, întruniți pentru exerciții spirituale la Ciofliceni

WhatsApp Image 2024-04-24 at 11.13.29 (4)

Preoți din Arhidieceză, întruniți pentru exerciții spirituale la Ciofliceni

Într-o atmosferă de linişte şi pace, la Mănăstirea călugărilor carmelitani de la Ciofliceni s-au recules timp de trei zile (23-25 aprilie) cincisprezece preoţi ai Arhidiecezei noastre. Călăuziţi de Părintele Gheorghe Cojocaru, Paroh la Biserica Sf. Petru și Paul din Onești, preoţii au meditat asupra chemării lor.
Astfel, în meditaţiile propuse, Părintele Gheorghe a amintit importanța credinței, a rugăciunii, a Sfintei Euharistii, și alte elemente fără de care preotul nu poate să își trăiscă așa cum se cuvine misiunea ce i-a fost încredințată.


„Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” sunt cuvinte pe care nu trebuie să le uităm niciodată.
Timpul de meditaţie a fost însoţit de reculegerea personală şi de momentele de rugăciune comună, precum Sfânta Liturghie, adoraţia euharistică, Sfântul Rozariu şi liturgia orelor.


Nu au lipsit momentele de dialog şi de împărtăşire ale unor aspecte ale muncii pastorale.
În prima zi a exerciţiilor spirituale, ne-am bucurat să îl avem prezent în mijlocul nostru, la Sfânta Liturghie, pe Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Excelența sa ne-a amintit, pornind de la Evanghelia zilei, că Bunul Păstor nu trebuie doar admirat, ci și imitat.

În acest an, în Arhidieceză vor mai urma și alte serii de exerciţii spirituale prin care fiecare preot să poată să își reîmprospăteze darul primit in ziua hirotonirii.

Pr. Florin Bordeuș

Hits: 1355

/ Știri / Tags: ,

Share the Post