„Bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu” – Meditație pentru Duminica a XV-a de peste an

vineyard

„Bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu” – Meditație pentru Duminica a XV-a de peste an

Oficiul pentru Pastorația Liturgică și Sacramente propune pentru timpul de peste an un material liturgic succint pentru fiecare duminică. Poate fi un ajutor în pregătirea celebrărilor noastre liturgice, în mod special al Sfintei Liturghii.

DUMINICA A XXV-A DE PESTE AN

24 SEPTEMBRIE 2023

BUNĂTATEA ȘI DREPTATEA LUI DUMNEZEU

O parabolă din Evanghelia după Matei dă tonul tematic al liturgiei Cuvântului. Tema este cea a noii „dreptăți” care răstoarnă criteriile logicii umane. Este evidentă astfel tensiunea dintre principiul dreptății retributive și cel al dăruirii gratuite de către stăpân (Evanghelie). Este vorba de stilul misterios al acțiunii lui Dumnezeu, care ascultă de o logică diferită de cea umană, așa cum este descrisă în prima lectură extrasă din cartea profetului Isaia. Imaginea viei este simbolică pentru poporul pe care Dumnezeu l-a ales pentru sine, Israelul antic și comunitatea creștină. A lucra în vie înseamnă „a se consuma” pentru realizarea planului lui Dumnezeu, a participa la planul său de mântuire. Aceasta este chemarea pentru fiecare credincios, pentru care „a trăi este Cristos”, așa cum ne amintește Paul în a doua lectură.

LOGICA LUI DUMNEZEU

de Roberto Laurita

Parabola de astăzi – merită să subliniem de la bun început – nu este o lecție despre dreptatea retributivă. Subiectul despre care se vorbește este „Împărăția Cerurilor” și Isus vrea să înțelegem că funcționează într-un sistem foarte diferit de al nostru. Nu logica justiției și a drepturilor este cea care domină, dar cea a iubirii, a darului gratuit.

Nimeni nu merită bucuria lui Dumnezeu. Nimeni nu poate pretinde că are dreptul la ea. O astfel de pretenție ar arăta că nu a înțeles absolut nimic. Prin urmare, nimeni nu se poate prezenta în fața lui Dumnezeu ca un angajat care cere plata a ceea ce i se cuvine….

Pentru a lucra în „vie” se ajunge la ore diferite… dar asta nu dă dreptul de a cere mai mult. De ce? Pentru că dreptatea în fiecare caz este respectată: „contractul” este onorat. Dumnezeu nu-și încalcă niciodată promisiunile!

În orice caz, însă, apare o realitate care ar trebui să ne dea de gândit… Proprietarul viei acționează din bunătate, nu din interes. Muncitorii l-ar costa mult mai puțin dacă ar aplica „logica sindicală”. În acest caz, cei care au lucrat doar o oră ar fi trebuit să primească o doisprezecime din bani, iar cei care au lucrat doar trei ore un sfert din bani.

După acest ultim raționament, este clar că, dacă nu se face abstracție de dreptate, bunătatea, generozitatea, dorința de a dărui fericire, cu prețul propriului buzunar, este cea care inspiră un astfel de comportament. În acest punct, întrebarea este inevitabilă: cum reacționăm la bunătatea, la mila pe care Dumnezeu o rezervă fraților noștri? Ne bucurăm sau ne răzvrătim?

De aici și fraza finală: „Astfel, cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi cei din urmă”. Împărăția lui Dumnezeu funcționează după logica iubirii. Cei care au luat-o drept o afacere nu au înțeles nimic: se aseamănă un pic cu fiul cel mare din parabola „fiului risipitor” (sau a „tatălui milostiv”). El a ascultat mereu, a muncit, a stat acasă… dar nu-l înțelege pe tatăl său și nu vrea să participe la sărbătoarea întoarcerii fratelui său!

 

  • ACTUALIZAREA CUVÂNTULUI

PENTRU DREPTATE GENERATIVĂ

de Giuseppina De Simone

„Sau sunteți invidioși pentru că sunt bun?” (Mt 20,16). Ce este această invidie pe bunătatea Domnului despre care vorbește Evanghelia lui Matei?

Este cu siguranță nedumerire, dezamăgire și poate chiar resentiment față de ceea ce nu înțelegem, dar ne simțim superiori: prea mare și prea nobil pentru a fi pe măsura noastră. În acest resentiment, însă, există și fascinație, dorință. Prea măreț pentru a fi proporționat cu noi, dar astfel încât să atragă și să fie perceput ca un scop spre care să ne străduim, sfârșitul unei dorințe neîmplinte.

Nu există doar revendicarea propriilor drepturi în murmurul muncitorilor din prima oră. Evanghelia mută axa întrebării, ducând-o la stilul care transpare în acțiunile proprietarului viei. Acest Dumnezeu care face să răsară soarele și peste cei buni și peste cei răi, care așteaptă și se bucură pentru fiul risipitor, care lasă oile la stână pentru a merge să caute oaia pierdută, este un Dumnezeu derutant. Scriptura ne invită să nu considerăm bunătatea Domnului doar ca pe un exces de iubire de neatins, aproape o ciudățenie a celui care este atotputernic și nu depinde de nimeni în acțiunile sale. Nu există arbitrariul bunăvoinței celui care are toată puterea; nu există nici bunătatea infinită care cel mult mișcă, dar care este ea însăși dincolo de orice logică a dreptății.

Căile Domnului sunt mai presus de căile noastre, dar sunt căi drepte. „Drept este Domnul în toate căile Sale” (Psalmul 144). Aceasta este cea mai înaltă formă de dreptate, care nu se opune iubirii, ci care își are adevărul și criteriul propriu în iubire.

Adevărata dreptate este iubire. Și mai bună este mila. Adică o iubire care știe să recunoască și care îl face pe celălalt să fie, care îi pune condiții pentru ca celălalt să fie, care îl scoate dintr-o condiție de imobilitate și de marginalitate. Muncitorii prinși în vie de stăpân pe parcursul zilei de către stăpân nu avuseseră până atunci pe nimeni care să-i cheme. Erau blocați în imposibilitatea de a-și pune în valoare abilitățile pentru că nimeni nu îi chemase. Stăpânul viei a pus ochii pe ei și i-a chemat la lucru.

Este nevoie de o chemare care să iasă din imobilitate și anonimat pentru a exprima ceea ce este și ceea ce are cineva. Și este nevoie ca privirea celuilalt să se oprească asupra noastră, să ne recunoască. Bunătatea Domnului este dreptate, pentru că este iubirea care recunoaște și face să fie, iubirea care mântuiește.

Trebuie să ne deschidem inimile la această bunătate care este dreptate, lăsându-ne transformați de ea. În cuvintele liturghiei, am putea spune: „Deschide, Doamne, inima noastră”, astfel încât răscumpărarea ta „să transforme întreaga noastră viață”. Este o dreptate la care trebuie să ne conformăm gândurile și acțiunile noastre, dar mai ales sentimentele noastre.

Mila nu este sentimentul pios al câtorva suflete alese, ci este și poate fi un principiu de transformare a realității și de umanizare a lumii. Ea este privirea care se sprijină pe celălalt, pe diversitatea situațiilor și a drumurilor. Capacitatea de a ține cont de diversitate: nu însă cu un stil grijuliu sau într-o atitudine de superioritate prost ascunsă care creează dependențe. O privire care recunoaște și care eliberează. Care îi eliberează, de asemenea și mai ales, pe cei care devin capabili de această privire. Suntem prea adesea prizonierii propriilor noastre modele de judecată și evaluare. Într-o lume care este din ce în ce mai în mișcare, marcată de pluralitate și amestec, riscul este să oscilăm între rigiditate extremă sau fluiditate totală în sistemele noastre de evaluare a realității și de considerare a celorlalți, menținând doar propriile noastre nevoi și propriul nostru drept drept criteriu pentru propriile noastre nevoi și drepturi. Nevoile și propriul drept ca și criteriu de referință. Se întâmplă astfel ca teama de a pierde spațiul să ne taie respirația și să ne împiedice să vedem, să ne facă insensibili și indiferenți, să ne retragem total în noi înșine.

Privirea la care îndeamnă Evanghelia, cu un mod de a acționa care este cel al stăpânului viei, este în schimb o privire care deschide. Celălalt nu este concurentul de care trebuie să ne apărăm, care trebuie relegat într-un spațiu marginal căruia cel mult îi rezervăm ceea ce avansează (când avansează). Celălalt este un tovarăș de drum și de muncă, este cel cu care să împarți oboseala zilei și cultivarea viei: indiferent de timpul, de investiția de forță și de energie de care este capabil; și indiferent de istoria din care vine și pe care o aduce cu el.

Este vorba de a recunoaște dreptul celuilalt de a fi acolo și de a recunoaște că, fără contribuția lui sau a ei, via nu poate fi cultivată. Nu există cine vine primul și cine vine al doilea, nu există o superioritate sau o prioritate care să fie revendicată, ci datoria unei recunoașteri reciproce care ne face să fim împreună în diversitatea drumurilor și a istoriilor, având nevoie unul de celălalt și fiind datori unul față de celălalt. O logică retributivă sau meritocratică care măsoară productivitatea după criterii pur cantitative sau o dreptate distributivă ghidată de criterii de echitate absolută și formală riscă să fie profund nedreaptă.

Diferită este dreptatea care izvorăște din milă, dintr-un sentiment care își găsește cea mai potrivită amploare și care, în recunoaștere, îl face pe celălalt să se folosească de capacitățile sale, numindu-l pe nume. Dreptatea stăpânului viei este o dreptate generatoare (dădătoare de viață), care transformă, eliberează, face să înflorească demnitatea ființei umane, deschizând spațiul de exprimare a contribuției sale unice și esențiale. Este o dreptate care ne invită să facem loc bogăției care se află în diferite istorii, culturi, tradiții; chiar și în cele care au rămas sau au fost lăsate în mod deliberat la margine. Este o dreptate de care avem nevoie.

COMENTARIU LA LECTURI

 Prima lectură: Dumnezeu consolează poporul în exil și susține speranța celor care trăiesc, la propriu, pierduți. Profetul Isaia ne invită să îl căutăm pe Domnul care este aproape, abandonând logica umană și asumându-ne stilul milostiv al lui Dumnezeu.

Psalmul responsorial: psalmul răsună de certitudinea apropierii paterne a lui Dumnezeu, fiind aproape de cei care îl invocă. Dreptatea și bunătatea sa sunt cele care se extind spre toate creaturile. Ele sunt daruri care trebuie invocate și care ne hrănesc credința.

A doua lectură: Într-un moment crucial al vieții sale, care îl expune riscului de moarte, Paul alege să se comporte conform logicii lui Dumnezeu. În relația sa vie cu Cristos, el găsește puterea de a depăși logica umană a calculului și ne invită să ne comportăm într-un mod demn de Evanghelie.

 Evanghelia: Parabola muncitorilor chemați la orice oră și plătiți în același mod îl derutează pe ascultător. Este necesar să ne oprim la acest paradox care ne pune în încurcătură etaloanele noastre de judecată: misterul lui Dumnezeu vine în întâmpinarea tuturor cu gratuitate; nu acționează împotriva legii, ci o extinde.

PRIMA LECTURĂ

Pasajul care ne este propus ca primă lectură ne introduce în tema pe care, într-un fel, o putem recunoaște ca fiind firul comun al liturgiei Cuvântului, o dreptate „nouă” care subminează logica umană a relațiilor. Pasajul, care face parte din oracolele asociate numelui lui Isaia, face parte din ultimul capitol al cărții mângâierilor, numită astfel pentru că este evidentă preocuparea de a susține încrederea și speranța refugiaților exilați în ajunul repatrierii lor. Textul se deschide cu o dublă invitație: „Căutați-l pe Domnul cât timp poate fi găsit, chemați-l cât timp este aproape”.

Această invitație presantă de a-L căuta pe Dumnezeu Mântuitorul este reluată de o a doua chemare, mai concretă, la convertire: „Să-și părăsească cel rău calea sa și omul nedrept gândurile sale”. Această a doua chemare este motivată de reamintirea acțiunii milostive a lui Dumnezeu care iartă cu generozitate. Acestea sunt stilul acțiunii lui Dumnezeu, „calea sa și logica sa”, „gândurile sale”, care nu se pot compara cu cele umane. Între cele două moduri de a gândi și de a acționa, cele ale omului și cele ale lui Dumnezeu, există aceeași opoziție și distanță care distinge cerul de pământ.

A DOUA LECTURĂ

Un exemplu de nouă logică creștină este dat de textul scrisorii lui Paul către Filipeni, propusă ca a doua lectură. Textele apostolului din această scrisoare ne vor însoți în următoarele patru duminici. Este o scrisoare trimisă la jumătatea anilor ’50 din închisoarea din Efes, unde așteaptă ca să fie judecat cazul său. Există atât posibilitatea unei achitări, cât și cea a unei condamnări; Paul este confruntat cu viața și cu moartea. În orice caz, criteriul fundamental de evaluare pentru apostol rămâne relația sa vitală cu Cristos.

În fața oricăreia dintre perspective, el nu se supune criteriilor umane: dorința de a scăpa de o viață insuportabilă sau teama de moarte. „Pentru mine, a trăi este Cristos și a muri un câștig”. În cazul sentinței favorabile pentru Paul, aceasta îi oferă posibilitatea de a continua să trăiască relația sa cu Cristos în activitatea misionară și pastorală în numele comunității. În cazul morții, el nu numai că îi dă glorie și mărturie finală lui Isus, dar ajunge și la comuniunea deplină cu Cristos, Domnul său. Cu toate acestea, Paul adaugă la sfârșit, pe baza credinței sale, că este convins să trăiască pentru bucuria și progresul comunității sale.

Astfel, criteriul de evaluare a situației sale nu este inspirat de motive interesate, chiar și omenește de înțeles, ci de perspectiva credinței ca relație vitală și dinamică cu Isus Cristos. Această relație personală a lui Paul cu Cristos îl antrenează în același dinamism al iubirii care s-a manifestat în evenimentul istoric al lui Isus. Într-adevăr, relația cu Cristos pentru Paul se realizează în slujirea și dăruirea de sine față de creștinii din comunitate: „Pentru voi este mai necesar să rămân”. Iată deci ce alege Paul: să trăiască cu și pentru Cristos în slujirea pastorală a comunității din Filipi.

În acest fel înțelegem sensul mesajului paulin, și anume că credința deschide noi orizonturi și oferă alți parametri de evaluare decât logica pur umană.

EVANGHELIA

Rugăciunea sugerată de psalm, după cum am văzut, a pregătit adunarea pentru a asculta mesajul evanghelic din Evanghelia după Matei. Parabola muncitorilor, chemați să lucreze în vie, transcrie în formă simbolică stilul acțiunii lui Dumnezeu. Ce este dreptatea? Mântuirea este o recompensă pentru acțiunile omului sau un dar al bunătății și bunăvoinței lui Dumnezeu?

 Semnificația parabolelor. Parabolele lui Isus nu răspund la probleme abstracte și nici nu ilustrează principii teoretice. Parabolele evanghelice, care reiau fragmente din viața reală, pentru a reda în transparență stilul acțiunii lui Dumnezeu, s-au maturizat în dezbaterea dintre Isus și contemporanii săi. În fața opțiunilor lui Isus, care îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei, care îi dă încredere celui abandonat, apar obiecții și rezistențe din partea celor binevoitori în special, a experților religioși și a celor devotați. De ce faci asta? Unde este dreptatea lui Dumnezeu?

Gesturile și cuvintele lui Isus dezvăluie o perspectivă diferită care o contrazice pe cea a celor care respectă legea. Pentru a intra în contact și a comunica cu cei care îi contrazic, Isus povestește o istorie, în care aceștia se află în mod simbolic printre protagoniștii dezbaterii istorice.

 Libertatea iubirii. Parabola muncitorilor, chemați la ore diferite și remunerați după criterii diferite, are o structură bipolară. În prima parte, se trece rapid în revistă diferitele inițiative ale stăpânului de a avea lucrători în via sa. El iese să angajeze muncitori în zori și continuă aproape din trei în trei ore până cu o oră înainte de sfârșitul zilei de lucru. Primele patru grupuri de lucrători sunt chemate pe baza unui contract, după cum spune textul: „S-a înțeles cu ei pentru un ban pe zi și i-a trimis în via sa”. Același lucru îl face și cu ceilalți. Doar în cazul celor chemați în ultimul ceas nu se menționează în mod explicit plata.

Cea de-a doua parte „orbitează” în jurul plății și a reacțiilor pe care aceasta le stârnește. Ceea ce e ciudat este inversarea ordinii de plată: cei care au fost chemați primii sunt ultimii care sunt plătiți.

Astfel, ei ajung să asiste la plata „ultimilor”, cei care au lucrat doar o oră, care primesc o zi întreagă de salariu. De aici așteptarea lor, apoi dezamăgirea și, în cele din urmă, protestul. Din punctul lor de vedere, nu este corect ca cei care au îndurat oboseala și căldura zilei să fie asimilați cu cei care au muncit doar o oră și în cel mai favorabil moment. Ultimul cuvânt al stăpânului care intervine în discuție oferă cheia pentru a înțelege întreaga afacere: „Nu pot să fac cu lucrurile mele ce vreau? Sau ești invidios pentru că sunt bun?”.

Cele două puncte de vedere sunt bine sintetizate de această întrebare. Pe de o parte, există criteriul dreptății contractuale: fiecăruia ce-i aparține, după prestația sa; pe de altă parte, există un nou criteriu, cel al bunătății sau al mărinimiei care dăruiește chiar și acolo unde nu există drepturi. Stăpânul viei revendică libertatea de a da liber dincolo de drepturile dreptății stricte. Libertatea iubirii este cea care demască pseudo-dreptatea celor care fac să coincidă binele cu interesele lor.

 Direcții pentru comunitate. La parabola evanghelică, redactarea lui Matei a adăugat o frază generală: „Astfel, cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi cei din urmă”. Această propoziție, care se regăsește și în alte contexte evanghelice, reprezintă aplicația eclezială făcută de Matei. Păgânii, care sunt ultimii chemați în comparație cu evreii, sunt primii în experiența mântuitoare în comparație cu cei care au respins vestirea Evangheliei.

Chiar și în cadrul comunității, cei mici, creștinii în criză, în perspectiva sau în logica iubirii gratuite a lui Dumnezeu, sunt obiectul solicitării și al grijii pastorale. În realitate, parabola rămâne deschisă, pentru că nu se spune nimic despre cum au reacționat cei dintâi chemați și cei din urmă. Fiecare ascultător al Evangheliei și fiecare comunitate sunt provocate să intre în noua perspectivă, revelată și pusă în aplicare prin cuvintele și faptele lui Isus.

Consecințele la nivel pastoral și spiritual sunt de mare relevanță, mult mai eficiente decât acele lecturi alegorice care au marcat istoria exegezei acestei parabole evanghelice. Ideea că Dumnezeu cheamă în epoci succesive ale istoriei lumii sau în diferite etape ale vieții individuale poate fi aplicarea principiului inițiativei gratuite a lui Dumnezeu, atâta timp cât nu se reduce la banalul îndemn „niciodată nu este prea târziu”. Mai fructuoasă este o lectură a parabolei care pune în evidență relația dintre „dreptatea” paradoxală a lui Dumnezeu și „dreptatea” umană, în care trebuie să se recurgă adesea la principiul retribuției și la respectarea contractelor pentru a evita falsele forme de nedreptate sau pentru a garanta respectarea drepturilor. Pe de altă parte, ne dăm seama că niciun contract sau cod de legi nu este în măsură să fundamenteze în relațiile umane acea fidelitate care este substanța dreptății și în termeni sociali și instituționali.

Materialul prezentat este o prelucrare și adaptare după textul italian al revistei „Servizio della Parola”, nr. 549/septembrie-octombrie 2023 și a revistei spaniole „Eucaristía”, editată de Misionarii Cuvântului Divin în Spania.

Imagine: Rembrandt, Parabola lucrătorilor in vie

Hits: 112

/ Știri

Share the Post