Principalele opere ale Papei Benedict al XVl-lea
articol de Francisca Kobielski
Opera literară a lui Joseph Ratzinger este impresionantă, atât din punct de vedere teologic, cât și din perspectiva diversității temelor tratate.
Teza sa de doctorat, Poporul și casa lui Dumnezeu în învățătura Sfântului Augustin despre Biserică (Volk und Haus Gottes in Augustinus Lehre von der Kirche), este publicată în 1954[1]. În această lucrare, Joseph Ratzinger cercetează opera Sfântului Augustin sub noul aspect al conceperii Bisericii. Teza de habilitare Despre istoria mântuirii la Sfântul Bonaventura (Die Geschichtstheologie des heiligen Bonaventura) este publicată în 1959[2], iar în 1960 scrie un scurt studiu biblic despre fraternitatea creștină[3].
Ca expert participant la pregătirea regulilor conciliare cu privire la liturgie, la revelație, la Biserică (în special colegialitate, ministerul petrin) și la Biserica în lume, scrie o serie de reflecții în patru volume (1963-1966)[4]. Către sfârșitul Conciliului, împreună cu alți teologi, pune bazele revistei internaționale a Vaticanului, Concilium, la care colaborează intens. Puțin după, în 1966, scrie o operă de teologie fundamentală: Istorie și dogmă (Das Problem der Dogmengeschichte in der Lichte der Katholischen Theologie), reeditată după câțiva ani[5]. Pe baza unei serii de conferințe ținute la Universitatea din Tübingen, publică în 1968 influenta sa lucrare Introducere în creștinism, tradusă în mai multe limbi[6]. În 1969 este editat un volum cu diferite texte despre escatologie, Noul popor al lui Dumnezeu. Dezbateri eclesiologice[7]. În anul următor publică un scurt studiu despre rolul credinței în societate și în gândirea umană, Credința și viitorul[8]. În același an îi apare o nouă operă de teologie politică, Unitatea națiunilor. O viziune a Părinților Bisericii[9]. În 1972 publică o serie de meditații despre Treime: Dumnezeul lui Isus Cristos[10].
O importantă colecție de articole referitoare la teologia fundamentală este publicată în 1973 cu titlul Dogmă și propovăduire[11]. În cadrul proiectului inițiat de Johannes Auer despre Dogmatica Catolică, publică în 1977 un text de escatologie intitulat Moarte și viață veșnică[12].
Cu puțin timp înainte de ridicarea sa la rangul episcopatului, în 1977, Joseph Ratzinger scrie lucrarea despre Maria și despre femeie: Fiica Sionului. Devoțiunea Mariei în sânul Bisericii[13]. Deja episcop, publică în 1981 o importantă colecție de studii despre liturghie, care are rădăcini profunde în propria sa experiență și spiritualitate, intitulată Sărbătoarea credinței[14].
În perioada când era Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, apare binecunoscutul interviu cu Vittorio Messori, Raport asupra credinței, ce este tradus în mai multe limbi[15]. Un alt studiu despre situația Bisericii în lume, Biserica, ecumenismul și politica[16], vede lumina tiparului în 1987.
Alte studii din această perioadă, îndeosebi rezultate din conferințe și omilii, includ: A privi către Isus. Inițiere la credință, speranță și caritate (1989)[17]; Creația și păcatul (1986)[18], despre interpretarea Cărții Genezei; Servitori ai bucuriei noastre, din 1988[19], despre spiritualitatea sacerdotală; și două cărți despre liturgie: Cântați Domnului un cântec nou (1995)[20] și Introducere în spiritul liturgiei (2000)[21].
În anii ’90 sunt publicate două cărți cu specific autobiografic: un lung interviu cu jurnalistul Peter Seewald, Sarea pământului, din 1996[22] și Din viața mea. Amintiri (1927-1977), din 1997[23]. Din nou în 2001, Cardinalul este intervievat de către Seewald, rezultatul discuției lor va fi strâns în cartea Dumnezeu și lumea. A crede și a trăi în epoca contemporană[24].
Cu diferite ocazii, Cardinalul Ratzinger s-a referit la problematica Europei, a vieții politice și a controverselor morale. În 1991 cu O cotitură pentru Europa[25] și în 2004 două: Europa. Fundamentele sale de azi și de mâine[26] și împreună cu Marcello Pera, Fără rădăcini. Europa, relativismul, creștinismul, islamul[27]. Publică mai multe cărți, împreună cu alți autori de prestigiu.
La deschiderea Conciliului Vatican II, împreună cu Karl Rahner, publică Episcopat și primat[28]; împreună cu Hans Urs von Balthasar, publică două cărți: De ce sunt creștin?, din 1977[29], și Maria, prima Biserică, din 1980[30]; și cu Christoph von Schönborn, despre Catehismul Bisericii Catolice[31].
O parte importantă a numeroaselor sale articole, conferințe și studii este publicată în revista internațională Communio, fondată de Ratzinger în 1972, împreună cu von Balthasar, de Lubac, Kasper și Lehmann.
În calitate de Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, Ratzinger primește cu solicitudine cererea Sinodului din 1985, și acceptă ca sub conducerea sa, Comisia teologică să elaboreze Catehismul Bisericii. În 1992 este definitivat Catehismul Bisericii Catolice, o lucrare semnificativă care cuprinde esența credinței Bisericii Catolice. Rezumatul acestuia, Compendiul[32], este publicat în calitate de Papă, în anul 2005.
Știind cât de important este să amintească credincioșilor de esența mesajului creștin, Papa Benedict al XVI-lea, încă de la începutul pontificatului său, scrie o enciclică[33] despre iubire, Deus caritas est[34] (2005), și o alta despre speranță (2007), Spe salvi[35]. În anul 2009, Papa Benedict al XVI-lea publică ampla enciclică Caritas in veritate[36], primul document cu caracter social ce are drept cuvinte cheie „iubirea”, „speranța” și „adevărul”. Enciclica insistă asupra învățăturii Bisericii cu privire la problemele sociale pornind de la economie până la mediul înconjurător, de la sfințenia vieții umane până la sfințenia și centralitatea familiei creștine, de la distribuirea resurselor până la probleme privind creșterea populației.
Avem acces la misterul lui Dumnezeu prin revelație, afirmă Ratzinger, prin viața creștină, adică prin practicarea virtuților teologale, credința, speranța și iubirea, a treia fiind mai mare decât toate, după cum spune Sfântul Paul în scrisoarea sa către corinteni (1Cor 13). Vorbim de dialog, de relația Bisericii cu cultura și politica, dar toate aceste lucruri depind de fapt de viața creștină actuală. Dacă ne pierdem identitatea creștină, totul se dărâmă. De aici ideea Papei Benedict al XVI-lea de a ne conduce înapoi la esența creștinismului, la întâlnirea omului cu Dumnezeu, prin întruparea lui Isus Cristos ca om adevărat. Credința umană este centrată pe prietenia cu Dumnezeu.
Persoana lui Isus Cristos a fost preocuparea de o viață a eruditului teolog, de aceea, în 2006, publică primul volum, din cele trei, al vastei monografii Isus din Nazaret (Jesus von Nazareth), intitulat De la Botez la Schimbarea la Față (Von der Taufe im Iordan bis zur Verklärung), operă la care a început să scrie pe când era cardinal. Volumul al II-lea al lucrării Isus din Nazaret intitulat Săptămâna Mare. De la intrarea în Ierusalim la Înviere (Vom Einzug in Jerusalem bis zur Auferstehung) apărut în anul 2011 completează evenimentele vieții pământești ale lui Isus, petrecute „la plinirea timpurilor”, cu cele mai importante momente care marchează „misterul pascal al pătimii, morții și învierii” mântuitoare. În noiembrie 2012 a apărut, în limba italiană, de această dată, al treilea volum al trilogiei Isus din Nazaret: L’infanzia di Gesu (Copilăria lui Isus).
De asemenea, Benedict al XVI-lea reia discuțiile cu Peter Seewald, publicate în volumul Lumina Lumii. Papa. Biserica și semnele timpului[37].
Este dificil de a face o listă completă cu toate scrierile marelui teolog care s-a aflat până pe 28 februarie 2013 pe scaunul Sfântului Petru. Cele peste 80 de cărți, sutele de studii și articole, omilii, discursuri exortații sunt traduse în toate limbile.
Celebra editură germană Herder și-a propus editarea și publicarea Operelor Complete ale lui Joseph Ratzinger în 16 volume.
Primele două volume din seria de Opere Complete cuprind lucrările academice ale lui Joseph Ratzinger: disertația sa despre înțelegerea Bisericii la Augustin, respectiv lucrarea de habilitare despre teologia istoriei și înțelegerea Revelației la Bonaventura (în plus, cele două volume mai conțin și alte studii și texte privitoare la Augustin și Bonaventura).
Volumul al III-lea are ca punct de plecare prelegerea inaugurală, „Dumnezeul credinței și Dumnezeul filosofilor”, rostită de profesorul Ratzinger la Bonn în 1959, pentru a reuni apoi și alte scrieri ce au ca temă raportul fides et ratio.
Volumul al IV-lea cuprinde scrierea „Introducere în creștinism” (1968), urmată de alte texte privitoare la credință, botez, convertire, existența creștină, etc.
Volumul al V-lea reunește texte teologice despre învățătura despre creație, antropologie, creație și mariologie.
Volumul al VI-lea cuprinde monografia „Isus din Nazaret” (2007) și alte studii de cristologie.
Volumele al VII-lea și al VIII-lea au ca subiect eclesiologia, o temă centrală în gândirea lui Joseph Ratzinger. Dacă volumul al VII-lea se referă la texte privitoare la Conciliul Vatican II, volumul al VIII-lea cuprinde texte eclesiologice în special în relația cu ecumenismul.
La întrepătrunderea dintre teologia fundamentală și dogmatică se situează volumul al IX-lea; aici regăsim scrieri de hermeneutică, analizând raportul dintre Revelație, Tradiție, Scriptură și ierarhie sacramentală.
Volumul al X-lea reeditează singurul manual dogmatico-teologic publicat de profesorul Ratzinger „Escatologia” (1977), dublat de alte studii și texte având temele speranța, moartea, învierea sau viața veșnică.
Volumul al XI-lea publică „Teologia Liturghiei”, care demonstrează aplecarea spre operele Sfinților Părinți.
Volumul al XII-lea reunește scrieri eclesiologice și sacramentale, împreună cu alte scrieri referitoare la slujirea liturgico-spirituală.
Volumul al XIII-lea cuprinde multele interviuri acordate de Joseph Ratzinger, inclusiv cele purtate cu Vittorio Messori și cu Peter Seewald.
Volumul al XIV-lea cuprinde o selecție a numeroaselor omilii rostite de-a lungul timpului de Joseph Ratzinger, la care se adaugă alte texte mai puțin cunoscute sau rămase inedite, cum ar fi unele meditații.
Volumul al XV-lea poartă un caracter biografic; în el se regăsește autobiografia „Din viața mea”, alte scrieri biografice și cuvântări cu caracter personal, cum ar fi cele privitoare la înaintașul său, Papa Ioan Paul al II-lea, la fratele său, Georg Ratzinger, și alte cuvântări rostite cu ocazia unor jubilee, aniversări, etc.
Ultimul volum, al XVI-lea, conține o bibliografie completă a lucrărilor lui Joseph Ratzinger în limba germană, un registru complet al tuturor volumelor, precum și cuprinsul acestora și un indice tematic și de nume[38].
Hits: 375