Cateheza I – Realitatea sufocantă a păcatului și milostivirea lui Dumnezeu în timpuri de criză
REALITATEA SUFOCANTĂ A PĂCATULUI ȘI
MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU ÎN TIMPURI DE CRIZĂ
Terminologia biblică a Vechiului Testament: conform speciilor păcatului, în VT întâlnim situații de păcate involuntare; erori ritualice, lipsuri care nu au nicio legătură cu moralitatea, dar care privesc interdicțiile față de lucrurile sfinte sau impure; vinovății colective; păcate grave; păcate comise împotriva lui Dumnezeu și cele comise împotriva aproapelui: idolatria, magia, blasfemia, blestemul; revolta împotriva părinților; adulterul; îndreptate împotriva aproapelui; patru păcate strigătoare la cer: asasinatul; sodomia; asuprirea văduvelor și a orfanilor; refuzul de a da un salariu just celor care muncesc.
Terminologia biblică a Noului Testament: tema este tratată aproape tangențial. În NT se insistă asupra faptului că locul și originea păcatului sunt în interiorul persoanei. Natura specifică a păcatului este răzvrătirea împotriva bunătății Tatălui ceresc. Termenul cel mai des folosit în NT pentru a indica păcatul este hamartia, folosit în special la forma plurală, indicând diferitele acțiuni păcătoase.
Vorbind despre misterul păcatului, Sf. Ioan Paul II, în Exortația apostolică post sinodală Reconciliatio et paenitentia (nr. 13-18) evidențiază, pornind de la relatarea din cartea Genezei a construcției turnului Babel, câteva aspecte ale păcatului: neascultarea față de Dumnezeu; dezbinarea dintre frați; păcatul personal și social; păcatul de moarte și păcatul venial; pierderea simțului păcatului. În Exortația apostolică despre vestirea evangheliei în lumea actuală, Evangelii Gaudium, amintind despre provocările lumii actuale, Papa Francisc subliniază prezența unei economii a excluderii, o nouă idolatrie a banului, a existenței inegalităților care generează violență (EG 52-60). Referindu-se la ispitele lucrătorilor pastorali (EG 79-109), Papa Francisc remarcă existența apatiei egoiste, a pesimismului steril, existența unei mondenități spirituale. Pentru aprofundare se poate consulta și CBC la numerele 1428; 1451-1454, Ritualul Penitenței. Norme Generale nr. 5.
Pentru Isus, Dumnezeu este milostivire, „sentimentul, afecțiunea”; ar spune el „rahamim”. Aceasta este imaginea sa preferată. Milostivirea este modul de a fi a lui Dumnezeu, reacția sa primară în fața creaturilor sale, modul său de a privi persoanele, ceea ce mișcă și conduce toată acțiunea sa. Dumnezeu simte față de creaturile sale ceea ce o mamă simte față de copilul pe care îl poartă în pântecele ei. Dumnezeu ne poartă în interiorul său.
SEMNIFICAȚIA CONCEPTULUI DE MILOSTIVIRE
Cuvântul „milostivire” are o semnificație multiplă, și poate însemna un sentiment, o virtute socială sau o experiență religioasă. Sf. Ioan Paul II, în enciclica Dives et misericordia evidenția uitarea temei milostivirii în cultura din zilele noastre:„Mentalitatea contemporană, probabil mai mult decât aceea a omului din trecut, pare să se opună Dumnezeului milostivirii și tinde, de asemenea, să marginalizeze din viață și să scoată din inima umană însăși ideea de milostivire. Cuvântul și conceptul de milostivire par să-l deranjeze pe om, care, datorită dezvoltării enorme a științei și a tehnicii, necunoscută vreodată înainte în istorie, a devenit stăpân, a subjugat și a dominat pământul (cf. Gen 1,28). Această dominare asupra pământului, înțeleasă uneori unilateral și superficial, pare că nu lasă spațiu milostivirii… Și pentru aceasta, în actuala situație a Bisericii și a lumii, mulții oameni și multe locuri conduse de un viu simț al credinței se adresează, aș spune, aproape spontan milostivirii lui Dumnezeu”[1].
Papa Francisc explică cu aceste cuvinte importanța conștientizării prezenței lui Dumnezeu milostiv: „Avem nevoie mereu să contemplăm misterul milostivirii. Este izvor de bucurie, de seninătate și de pace. Este condiție a mântuirii noastre. Milostivire: este cuvântul care revelează misterul Preasfintei Treimi. Milostivire: este actul ultim și suprem cu care Dumnezeu ne vine în întâmpinare. Milostivire: este legea fundamentală care locuiește în inima fiecărei persoane atunci când îl privește cu ochi sinceri pe fratele pe care-l întâlnește pe drumul vieții. Milostivire: este calea care îl unește pe Dumnezeu cu omul, pentru că deschide inima la speranța de a fi iubiți pentru totdeauna în pofida limitei păcatului nostru”[2].
RUGĂCIUNE COMUNĂ
Dumnezeul meu, fă-mă prudent în acțiuni, curajos în pericole, răbdător în dificultăți, umil în succese. Nu permite să uit să fiu atent în rugăciunile mele, cumpătat în mâncare, fidel în datorii, perseverent în propunerile mele. Doamne, inspiră-mi grija de a avea o conștiință dreaptă, o expresie modestă, o vorbă edificatoare, o conduită sfântă. Să mă străduiesc cu ardoare să-mi stăpânesc firea, să favorizez harul, să respect legea, să merit mântuirea. Fă să descopăr, Dumnezeul meu, cât de trist este pământul și cât de frumos este cerul; cât de scurt este timpul și interminabilă veșnicia. Fă să fiu pregătit pentru moarte, să mă tem de judecată, să fug de iad și să obțin paradisul. (Papa Clement al IX-lea)
[1] IOAN PAUL II, Dives et misericordia 2, accesibil pe www.magisteriu.ro.
[2] PAPA FRANCISC, Misericordiae vultus 2. Bula de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii, Vatican 11 aprilie 2015, accesibilă pe www.magisteriu.ro.
Hits: 195