„Ascultă glasul Creației”: editorialul ÎPS Aurel Percă în „Actualitatea creștină”

timpul creatiei

„Ascultă glasul Creației”: editorialul ÎPS Aurel Percă în „Actualitatea creștină”

Ziua Mondială de Rugăciune pentru ocrotirea Creației (1 septembrie)

                                                               „Pământul are o vechime de peste un milion de ani.
Respectați-i pe cei în vârstă”. (D. Anderson)

                                                                                                        

La 1 septembrie se celebrează Ziua Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației.  Această primă zi din septembrie deschide Timpul Creației, care se va încheia pe 4 octombrie, sărbătoarea Sfântului Francisc, cunoscut de mulți ca autor al Cântării creaturilor și ca patron al mediului înconjurător.

Această zi a fost proclamată ca „Zi de rugăciune pentru creație” (Ziua Creației) de către Patriarhul Ecumenic Demetrios I în 1989, fiind preluată de alte Biserici creștine europene în 2001 și de Papa Francisc pentru Biserica Catolică în 2015.

Instituind această zi, Papa Francisc a subliniat semnificația acestei sărbători: „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației, care va fi celebrată anual, va oferi fiecărui credincios și fiecărei comunități o ocazie valoroasă de a reînnoi angajamentul personal față de propria vocație de administrator al creației, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru lucrarea minunată pe care ne-a încredințat-o, invocând ajutorul Său pentru ocrotirea creației și mila sa pentru păcatele săvârșite împotriva lumii în care trăim” (Scrisoarea Papei Francisc, 6 august 2015).

Trăim acest Timp al Creației în contextul unui conflict de război cu mari repercusiuni în viața Europei și mai ales în Ucraina. Este un moment oportun pentru a ne reînnoi credința și rugăciunea comună, deoarece pacea internațională a fost pusă sub semnul întrebării și se aduc daune grave casei noastre comune, Pământul. Războiul de agresiune împotriva Ucrainei ne-a luat pe toți prin surprindere și a adus în discuție legătura profundă dintre securitatea energetică, riscul de conflict armat și pericolul distrugerii tuturor formelor de viață, diagnosticate deja cu aproape 60 de ani în urmă de Sfântul Ioan al XXIII-lea în enciclica Pacem in terris (11 aprilie 1963). Erau amenințări și riscuri care păreau uitate, dar acum revin, căci la această răscruce de drumuri, „problema nucleară” revine în forță, atât în cazul conflictului dintre Rusia și Ucraina, cât și în alte părți ale lumii.

Scrisoarea enciclică Pacem in terris a Sfântului Papă Ioan al XXIII-lea îi îndemna deja pe „toți oamenii de bunăvoință” să nu semene frica în omenire și să nu distrugă viața, un apel care, din păcate, este încă actual într-o epocă precum a noastră, marcată de război și de degradarea mediului înconjurător: „Oamenii trăiesc într-o teamă perpetuă, ca și cum ar fi amenințați de o furtună care în orice moment poate izbucni cu o forță teribilă. Și nu fără motiv, căci armele sunt o realitate a vieții” (n. 111).

Tocmai în anii ’60 a apărut și preocuparea pentru mediul înconjurător; a fost momentul în care primele voci științifice au avertizat asupra importanței ocrotirii naturii și a legăturii profunde dintre această grijă, sănătatea și pacea oamenilor.

Recitim totdeauna cu plăcere paginile din cartea Genezei despre grădina pregătită de Dumnezeu pentru bărbatul și femeia pe care îi crease „după chipul și asemănarea sa”: era un paradis al seninătății și al bucuriei, în care Creatorul „mergea” alături de creaturile sale, în timp ce acestea făceau primii pași pe calea vieții. Grădina era simbolul lumii întregi, încredințată de Dumnezeu omului pentru ca acesta să-i exploreze energiile în devenire și să le valorifice pentru binele umanității. Când omul a întors spatele Creatorului său pentru a se aventura singur în imensitatea cosmosului, s-a trezit singur în inima pământului. Și i-a fost frică, pentru că nu cunoștea originea și nu prevedea viitorul marelui regat al naturii.

De câțiva ani suntem martori neputincioși ai anomaliilor climatice ce se produc într-un ritm din ce în ce mai accelerat, greu de suportat şi de explicat de către noi. Părem niște spectatori nevinovați care vizionăm la televizor sau asistăm cu teamă la  efectele acțiunilor noastre: poluarea aerului, încălzirea globală, seceta, incendii în păduri, pe câmpii, defrișarea pădurilor, uragane și tornade în regiuni care au fost străine de asemenea fenomene, topirea ghețarilor… Majoritatea dintre noi suntem „nedumeriți” de ce se întâmplă lângă noi: de ce ne este natura ostilă? Profeția lui Albert Schweitzer, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1952, a răsunat amenințător: „Omul va distruge în cele din urmă pământul.”

Glasul Bisericii, prin intervențiile nenumărate ale Suveranilor Pontifi din zilele noastre, a atras atenția asupra modului iresponsabil de a trata Creația.

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a arătat că pacea este amenințată și de „lipsa de respect pentru natură, exploatarea dezordonată a resurselor și deteriorarea progresivă a calității vieții” (1990). Și a adresat îndemnul său tuturor oamenilor: „Pace cu Dumnezeu Creatorul, pace cu toată creația!”

În enciclica Laudato si’ (2015), a Papei Francisc, citim fraze precum: „pământul este rănit, este necesară o convertire ecologică”; „am crescut crezând că suntem autorizați să jefuim planeta”; „pământul, casa noastră comună, protestează împotriva răului pe care îl provocăm din cauza folosirii iresponsabile și a abuzului de bunurile pe care Dumnezeu le-a așezat în el. Am crescut crezând că suntem proprietarii și conducătorii ei, autorizați să o jefuim”.

Papa Francisc ne-a avertizat că este necesară o „convertire ecologică”. Protejarea mediului înconjurător nu poate fi separată de dreptatea față de cei săraci și de rezolvarea problemelor structurale ale unei economii care urmărește doar profitul.

Anul acesta, Mesajul Papei Francisc pentru Ziua Creației este un îndemn insistent: „Ascultă vocea creației!” Chiar în primul paragraf, Papa scrie:

„Ascultă vocea creației!, este tema și invitația pentru Timpul Creației din acest an. Perioada ecumenică începe la 1 septembrie cu Ziua Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației și se încheie la 4 octombrie cu sărbătoarea Sfântului Francisc. Este un moment special pentru toți creștinii de a se ruga și de a se îngriji împreună de casa noastră comună. Inspirat inițial de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, acest timp este o oportunitate de a ne cultiva «convertirea ecologică», o convertire încurajată de Sfântul Ioan Paul al II-lea ca răspuns la «catastrofa ecologică» prezisă de Sfântul Paul al VI-lea încă din 1970. Dacă învățăm să o ascultăm, observăm un fel de disonanță în vocea creației” (Mesajul Papei Francisc).

Deja în enciclica din anul 2015, Laudato si’, Papa spune că „glasul creației” este un cântec dulce care îl laudă pe iubitul nostru Creator; pe de altă parte, este un strigăt amar care deplânge maltratarea noastră umană. Cântecul dulce al creației ne invită să practicăm o „spiritualitate ecologică” (nr. 216), atentă la prezența lui Dumnezeu în lumea naturală. Este o invitație de a ne întemeia spiritualitatea pe „conștiința iubitoare că nu suntem separați de alte creaturi, ci formăm cu celelalte ființe ale universului o minunată comuniune universală” (nr. 220). „Pentru discipolii lui Cristos, în special, o astfel de experiență luminoasă întărește conștiința faptului că «totul a fost făcut prin el și fără el nimic nu s-a făcut din ceea ce există» (In 1,3)”. În acest Timp al Creației, spune Papa, „să reluăm rugăciunea în marea catedrală a creației, bucurându-ne de «marele cor cosmic» al nenumăratelor creaturi care cântă laude lui Dumnezeu. Să ne unim cu Sfântul Francisc de Assisi în cântarea: «Fii lăudat, Doamne, cu toate făpturile tale» (cf. Cântarea Fratelui Soare), îndemnându-ne să ne alăturăm psalmistului în cântarea: «Să-l laude pe Domnul toată suflarea! Aleluia!» (Ps 150,6)” (Mesajul Papei Francisc).

„Din păcate – scrie Papa în mesaj – acel cântec dulce este însoțit de un strigăt amar. Sau, mai bine zis, de un cor de strigăte amare.” Acest strigăt este „un fel de disonanță”: „pe de o parte, un cântec dulce” de laudă la adresa Domnului și Creatorului care ne-a vrut în comuniune în „marea catedrală a creației”; pe de altă parte, este un „strigăt amar care se plânge de maltratarea noastră umană”, un strigăt, de fapt, un „cor de strigăte amare”. Acestea – explică Suveranul Pontif – sunt ale „surorii mamă Pământ” care „ne imploră să ne oprim abuzurile și distrugerile” împotriva creaturilor care o locuiesc și care sunt pe cale de dispariție; este strigătul săracilor care suferă mai mult decât oricine altcineva din cauza crizei climatice. Este, de asemenea, strigătul „fraților și surorilor din popoarele indigene” care sunt invadate și devastate de „prădători”. În cele din urmă, este strigătul copiilor noștri, amenințați de „egoismul miop”, care „ne cer cu nerăbdare, nouă, adulților”, să facem tot posibilul pentru „a preveni sau cel puțin a limita prăbușirea ecosistemelor” (Mesajul pentru Ziua Creației 2022).

Într-o scrisoare trimisă în 2015 președinților Consiliului Pontifical pentru Dreptate și Pace și Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, Suveranul Pontif a subliniat că în această zi fiecare trebuie să „ofere fiecărui credincios și fiecărei comunități o ocazie prețioasă de a-și reînnoi angajamentul personal față de propria vocație de ocrotitor al creației, înălțând către Dumnezeu o mulțumire pentru minunata lucrare pe care ne-a încredințat-o, invocând ajutorul său pentru protejarea creației și mila sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim” (Invitație la Timpul Creației 2022).

La acest mesaj vă îndemn și eu, dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, în această lună septembrie și până pe 4 octombrie: „să ascultăm glasul Creației” și să o ocrotim cu grijă!

Cu binecuvântarea noastră arhierească,

+Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

 

Hits: 97

/ Știri / Tags:

Share the Post