Festivitatea de absolvire a promoției 2022 – învățământ postliceal sanitar de la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”
În intervalul 17-24 august 2022 au avut loc examenele de absolvire a învățământului postliceal sanitar de la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”, promoția 2022.
Absolvenții au susținut în fața comisiei o probă practică, la Căminul de Bătrâni „Sfânta Maria” din Popești Leordeni, urmată de un examen scris, desfășurat în cadrul Colegiului „Sfântul Iosif” și de susținerea unu proiect de specialitate, realizat pe parcursul ultimului an de studii, sub îndrumarea celor două diriginte: prof. Tereza Pătrășcan și prof. Nicoleta Timișan. Toți cei 49 de absolvenți au fost declarați promovați cu medii foarte mari.
Vineri, 26 august, atât absolvenții cât și diriginții și o parte dintre profesorii lor au venit în Biserica Sfânta Tereza, cu scopul de a mulțumi Domnului pentru harurile de care s-au bucurat pe parcursul celor trei ani de studii.
Așadar, festivitatea de încheiere a învățământului postliceal, promoția 2022 de la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” a debutat cu o Sfântă Liturghie prezidată de Înalt Preasfințitul Aurel Percă, alături de părintele paroh Nicolaie Farcaș și de alți preoți concelebranți. Așa cum ne-a obișnuit deja, Înalt Preasfințitul Aurel a dat curs și de această dată invitației de a ne fi alături și de a purta spre Dumnezeu rugăciunea noastră de mulțumire și de implorare.
În omilie, Excelența Sa a subliniat importanța formării spirituale alături de pregătirea de specialitate pentru viitorii asistenți medicali. În activitatea pe care o vor desfășura cu maximă abnegație în spitale, la căpătâiul bolnavilor și uneori chiar al muribunzilor, asistenții medicali nu trebuie să uite niciodată de Dumnezeu. De aceea, pe parcursul celor trei ani de studii, elevii învățământului postliceal sanitar din cadrul Colegiului Catolic participă săptămânal la o oră de educație religioasă, ținută în cele mai multe cazuri de un preot profesor. Aceste ore au rolul de a-i familiariza pe elevi cu învățătura și etica creștină, completând profilul viitorului absolvent de învățământ postliceal sanitar cu competențe și deprinderi specifice.
Înainte de binecuvântarea finală, absolvenții au depus în fața Altarului, în prezența Arhiepiscopului, jurământul profesional, care trebuie să pecetluiască întreaga lor activitate viitoare de asistenți medicali, oriunde s-ar afla, promițând că vor manifesta înțelegere, bunătate, răbdare, altruism și spirit de jertfă față de toți pacienții, că vor lupta pentru apărarea vieții și nu vor încălca sub niciun motiv principiile moralei creștine.
După Sfânta Liturghie, absolvenții adunați în jurul Arhiepiscopului au imortalizat momentul printr-o fotografie de grup.
„
În sala de festivități a Colegiului, a urmat festivitatea înmânării diplomelor și felicitările. Nu au lipsit șampania și tortul. La sfârșitul festivității, Înalt Preasfințitul a dăruit tuturor celor prezenți binecuvântarea sa, înmânându-le personal câte o iconiță cu Medalia miraculoasă și încredințându-i pe toți cei prezenți ocrotirii și mijlocirii Sfintei Fecioare Maria, Mama Cuvântului Întrupat.
Sr. Rodica Miron
Director al Colegiului Național „Sfântul Iosif”
Hits: 2320