Cateheze: Euharistia, Sacramentul vieții veșnice

 „Sfânta Euharistie completează inițierea creștină. Cei care au fost înălțați la demnitatea preoției împărătești prin Botez și configurați mai profund lui Cristos prin Confirmare participă, prin intermediul Euharistiei, împreună cu întreaga comunitate, la însăși Jertfa Domnului” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1322).

EUHARISTIA, SACRAMENTUL VIEȚII VEȘNICE

Suntem în Anul Pastoral dedicat Sacramentelor inițierii creștine și la îndemnul Arhiepiscopului Mitropolit Aurel Percă, în duminicile din Postul Mare 2022, în toate comunitățile din ARCB vor fi prezentate 5 cateheze despre sacramentul Euharistiei. Plecând de la învățătura din Catehismul Bisericii Catolice despre Euharistie, Pr. Lucian Dîncă propune un material de cateheze structurat în 5 părți:

1. Sacramentul Euharistiei

Euharistia în sine este realitatea cea mai transcendentă, manifestarea cea mai sublimă a realității mântuirii înfăptuite de Isus Cristos prin întruparea, pătimirea, moartea și învierea sa a treia zi. Înviat din morți, Cristos a dorit să perpetueze prezența sa în Biserică, în lume, în sacramentul Euharistiei. În taina Euharistiei, Dumnezeu se dă ca hrană spre iertarea păcatelor și „cristificarea omului”: „Deveniți ceea ce primiți, Trupul lui Cristos”, spunea Sfântul Augustin credincioșilor săi în momentul împărtășirii.

În Noul Testament, Euharistia este numită prin două expresii bine cunoscute: „cina Domnului” (1Cor 11,20) și „frângerea pâinii” (Fap 2,42). Ambele expresii ne retrimit cu gândul la misterul euharistic, celebrat în istoria omenirii, de însuși Isus cu apostolii săi înaintea pătimirii, morții și învierii lui. Acest lucru dovedește explicit că primele nuclee de viață creștină au înțeles drept un mister în act, Misterul Pascal în care s-a realizat lucrarea de mântuire a omenirii. „Frângerea pâinii”, pentru primii creștini, însemna comuniunea pe care o realizau cu Cristos Înviat, rămas în mijlocul adepților săi în taina euharistică. Sfântul Iustin filosoful descrie astfel adunările euharistice din secolul al II-lea: „În ziua întâi a săptămânii, pe care o mai numim și «ziua Soarelui», toți locuitorii din orașe și de pe la sate se întrunesc în același loc și citim din istorisirile apostolilor sau din scrierile profeților, în funcție de timpul de care dispunem. Când cititorul a isprăvit citirea, cel care prezidează adunarea ține un discurs pentru a ne încuraja să imităm și noi aceste învățături mărețe. Apoi, ne ridicăm și ne rugăm împreună. După ce am terminat rugăciunea, se aduc pâine, vin și apă, iar cel care prezidează adunarea aduce rugăciuni de mulțumire – eucharisteia – cu multă devoțiune. Poporul răspunde: Amin! După care are loc distribuirea împărtășaniei tuturor celor prezenți; partea celor absenți este luată și dusă la casele lor de diaconi… Ne adunăm în ziua Soarelui, prima zi a săptămânii, pentru că în acea zi Dumnezeu a început creația lumii, și tot în acea zi, Isus Cristos, Mântuitorul nostru, a înviat din morți” (Apologia I, nr. 67).

Euharistia este prefigurată încă din Vechiul Testament în Exod cap. 16. Mana pe care Dumnezeu le-o dă din cer este pentru a-i menține în legământ cu El și a le arăta scopul pentru care i-a scos din Egipt: moștenirea Țării Promise, unde curge lapte și miere. Mana prefigura adevărata pâine pe care Dumnezeu o va trimite din cer la împlinirea timpurilor (In6,32-33), hrana noului legământ realizat în evenimentele pascale. Isus ne deschide inteligența inimii și ne arată care este adevărata pâine dată de Dumnezeu pentru viața lumii. Ceea ce ochii văd trebuie să ne conducă la ceea ce vede și simte sufletul: creștinii văd pe altare pâine și vin, însă cu ochii sufletului credincios recunosc Trupul și Sângele Domnului jertfit pentru viața lumii. Isus Cristos preia asupra sa boala, păcatul omenirii, și îl vindecă, nu asemenea unui medic, mulțumindu-se să ne dea un remediu pentru o perioadă trecătoare, ci ne dă însuși Trupul și Sângele său ca hrană pentru viața veșnică, adevărata pâine, prin care omul are din nou parte la comuniunea cu Creatorul său. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască (1Tim 2,4).

2. Euharistia în economia mântuirii

La ultima cină, Isus pre-anticipă moartea sa și arată cum în Trupul său jertfit și în Sângele său vărsat sunt prezente de acum semnele noului și veșnicului Legământ deschis întregii omeniri. Trupul său devine hrană pentru viața veșnică, Sângele său, băutură spirituală spre iertarea păcatelor. Celebrarea euharistiei înseamnă pentru noi, de fapt, logodna lui Dumnezeu, în Fiul, cu omenirea. De aceea, nu mai există altă cale pentru intrarea în acest Legământ și pentru a beneficia de viața veșnică decât hrana cu Trupul și Sângele Fiului: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncați Trupul Fiului Omului și nu beți Sângele lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă Trupul meu şi bea Sângele meu are viața veșnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In 6,53-54). Împărtășirea din aceeași pâine și din același potir creează legături spirituale între oameni. Toți formăm un singur trup, Trupul Mistic al lui Cristos, Biserica.

Biserica este o comuniune fondată în împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului până când va veni. În acest sens, Sfântul Paul simte obligația să transmită el însuși ceea ce a primit de la martorii dinaintea lui: „Căci eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea şi, mulțumind, a frânt-o şi a zis: Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceți aceasta în amintirea mea! De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceți aceasta, ori de câte ori beți, în amintirea mea! Căci ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta şi beți din potirul acesta, vestiți moartea Domnului până când va veni” (1Cor 11,23-26). Două lucruri trebuie reținute din aceste recomandări: 1) Ce înseamnă modul nevrednic? Nevrednicia constă în necredința în prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului în taina Euharistiei; dacă ne împărtășim cu necredință, de necredință vom avea parte; ritualul celebrării este în așa fel rânduit, încât credincioșii ajung la momentul culminant al celebrării curățiți și învredniciți de Dumnezeu pentru a se apropia de sfintele taine; unica piedică mai rămâne necredința, așa cum este exprimată ea și de ascultătorii lui Isus: „iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul [său]?” (In 6,52); cel care se apropie de împărtășanie cu îndoială sau necredință o face în mod nevrednic; 2) Ce înseamnă a se aștepta unii pe alții? Împărtășania este sacramentul comuniunii; comunitatea întreagă este chemată să ia parte la masa euharistică; iar dacă unii sunt în îndoială, lâncezi în a crede, sau dacă au conflicte de rezolvat cu aproapele, este necesar să se împace și împreună, așteptându-se unii pe alții, să participe la masa euharistică; primii creștini nu-și puteau închipui că se pot împărtăși singuri, sau doar unii dintre ei; sacramentul altarului este pentru toți, mâncați din aceasta toți, beți din acesta toți; de-a lungul secolelor s-a pierdut această necesitate a împărtășirii comunității, așteptându-ne unii pe alții, adică s-a pierdut sensul profund al împărtășaniei ca sacrament al întregului trup din care fiecare facem parte ca mădulare distincte, unice și de neînlocuit. Sfântul Paul accentuează, așadar, două aspecte extrem de importante pentru credincioși atunci când se apropie de împărtășanie: credința și comuniunea. Ne apropiem de Trupul și Sângele Domnului cu credință, adică învredniciți de harul credinței primit de la Dumnezeu, și cu spirit de comuniune, așteptându-ne, împăcându-ne unii cu alții, pentru ca împreună să formăm unicul Trup al lui Cristos.

3. Celebrarea liturgică a Euharistiei

Ultima cină a lui Isus a însemnat pentru apostoli desăvârșirea misiunii Învățătorului lor la care ei au fost părtași în timpul vieții publice. Gestul frângerii pâinii și al împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului va deveni unicul mod de recunoaștere a Celui Înviat în viața și în misiunea lor apostolică. Evanghelistul Luca, în cap. 24, 13-25, descrie demersul liturgic al primilor creștini pentru a trăi comuniunea cu Isus Înviat. Avem în acest text primul indiciu despre cum se celebra actul liturgic euharistic în primele comunități creștine. Recunoaștem cele patru etape ale Sfintei Liturghii din tradiția catolică de rit latin: 1) Primirea credincioșilor: în prima zi a săptămânii, adică ziua învierii, doi ucenici discută agitat despre ultimele evenimente de la Ierusalim și sunt deznădăjduiți. Aceeași atitudine o arătăm și noi astăzi când ne adunăm la biserică duminica: purtăm greutatea săptămânii, păcatele, îndoielile și decepțiile trăite; ne pregătim să trăim experiența comuniunii, formând un singur trup în jurul aceleiași mese euharistice; 2) Liturgia cuvântului: credincioșii sunt pregătiți să asculte Cuvântul Domnului. Este momentul când însuși Isus se apropie și însoțește comunitatea în înțelegerea și tâlcuirea Scripturilor; lecturile citite în cadrul Liturghiei au ca scop să ni-l reveleze pe Isus Cristos sub diferite feluri, însă ochii noștri nu-l pot recunoaște din cauza lâncezelii în a pricepe toate. Celebrantul, in persona Christi, în persoana lui Cristos, ia cuvântul pentru a tâlcui Scripturile și a arăta împlinirea lor în Isus Cristos, Cel ce se ascunde, mai întâi sub vălul Cuvântului, iar apoi în speciile pâinii și vinului; 3) Liturgia euharistică: credincioșii proveniți din locuri diferite, cu trăiri diferite, sunt pregătiți acum pentru marea întâlnire cu Cel Înviat; ochii li se vor deschide și-l vor recunoaște pe Cristos la frângerea pâinii: nu ardea oare inima în noi în timp ce ne explica Scripturile! Aici se află frumusețea vieții creștine: a-l recunoaște pe Mântuitorul mereu prezent în jertfa euharistică și a răspunde invitației: luați și mâncați, luați și beți din acestea toți; este vital pentru un creștin a se împărtăși atunci când participă la Sfânta Liturghie; 4) Trimiterea în misiune: bucuria împărtășirii cu sfintele taine nu închide o comunitate creștină, ci o deschide spre misiune; creștinul, prin botez, este misionar, adică vestitor al minunățiilor săvârșite de Dumnezeu în viața lui (1Pt 2, 9-10); discipolii din Emaus au povestit bucuria întâlnirii cu Învățătorul; creștinul mărturisește, până la sfârșitul veacurilor, bucuria mântuirii inaugurată în Paștele Domnului și dezvăluită lumii întregi prin predica apostolilor. Euharistia ne transformă așadar în martori ai învierii. Jertfa crucii recapitulează în sine întreaga istorie a jertfelor din vechime: cea a lui Abel, a lui Melchisedec, a lui Abraham și toate celelalte câte au urmat până la jertfa lui Cristos, „Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii” (In 1,29). În ea se întâlnesc toate dimensiunile timpului: trecut – moartea ta o vestim, Doamne; prezent – învierea ta o mărturisim; viitor – până când vei veni.

4. Jertfa sacramentală: Cristos, Mielul Pascal

În Didahia, unul dintre cele mai vechi texte creștine, se vorbește despre felul cum înțelegeau primii creștini celebrarea memorialului jertfei lui Cristos: „În ce privește Euharistia, în felul acesta să aduceți mulțumire. Mai întâi vinul: Îți mulțumim, Tatăl nostru, pentru viața și cunoștința pe care ne-ai adus-o prin Isus, Fiul tău, a ta să fie gloria în veci... Nimeni să nu mănânce Euharistia, în afară de cei botezați în numele Domnului, căci adevărat a vorbit Domnul spunând: Nu dați câinilor lucruri sfinte” (Didahia, nr. 9). Așadar, sunt fixate două condiții pentru participarea cu folos la jertfa euharistică: 1) să existe pâine și vin asupra cărora se rostesc rugăciuni de mulțumire și cuvintele prefacerii; 2) cei care participă la Euharistie să fie botezați pentru a evita profanarea sfintelor daruri de către cei care nu fac parte din Biserică prin botez. Doar așa se actualizează jertfa mântuitoare a lui Cristos în comunitatea care celebrează.

Când Biserica celebrează Euharistia, memorialul morții și învierii Domnului, mântuirea devine prezentă, reală. Toți credincioșii, fără nicio excepție, pot lua parte și se pot hrăni din acest dar. Biserica celebrează astfel taina milostivirii divine: ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului pentru că Dumnezeu este milostivire. Instituirea Euharistiei are ca scop iertarea păcatelor și vindecarea păcătoșilor: „Nu am venit pentru cei sănătoși, ci pentru cei bolnavi” (Mc 2,17), sau: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe unicul său Fiu pentru ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3,17). În Euharistie, Dumnezeu arată într-un mod cu totul aparte imensitatea iubirii și milostivirii. Aici omul păcătos experimentează măsura fără de măsură a iubirii lui Dumnezeu. Eficacitatea mântuitoare a jertfei euharistice se realizează pe deplin la împărtășanie, când primim Trupul și Sângele Domnului.

5. Împărtășirea euharistică: ospățul Mielului

Pentru a participa și a primi împărtășania se cer trei lucruri: botezul, credința în adevărurile creștine, trăirea conform învățăturilor evanghelice. Sfântul Ciril al Ierusalimului, într-o celebră cateheză mistagogică, explică neofiților riturile la care au luat parte în noaptea Paștelui pentru prima dată: „L-ați auzit pe diacon zicând: Primiți-vă unii pe alții; să ne dăruim pacea! Să nu-ți închipui că acest sărut al păcii este de aceeași natură ca cel pe care și-l dau oamenii de obicei. El leagă prietenia și face apel la uitarea ofenselor. Acest sărut înseamnă, deci, că sufletele se zidesc și alungă din ele orice jignire… Apoi episcopul spune: Sus inimile! Într-adevăr, într-un fel cu totul deosebit, în acel moment precis, este important să înălțăm inimile către Dumnezeu și să nu le mai ținem aplecate spre pământ și spre lucrurile pământești…, să părăsim grijile acestei lumi și preocupările domestice, pentru a ținti inima spre cer, spre Dumnezeul milostivirii. Atunci voi răspundeți: Le avem la Domnul! Iar prin această afirmație aderați la îndemnul celebrantului… Apoi celebrantul spune: Să-i mulțumim Domnului! Într-adevăr, trebuie să-i mulțumim fiindcă ne-a chemat, nevrednicii de noi, la acest har atât de mare; ne-a împăcat cu el, în timp ce eram dușmanii lui, ne-a considerat vrednici să fim adoptați de el. Iar voi spuneți: Vrednic și drept este! Mulțumindu-i, într-adevăr, realizăm o lucrare vrednică și dreaptă pentru atâtea lucruri minunate săvârșite de el în folosul nostru… Apoi cântăm: Sfânt! Sfânt! Sfânt este Domnul oștirilor! Dacă repetăm această laudă divină, venită de la serafimi, o facem pentru a participa la imnul oștirilor cerești. După ce ne-am sfințit prin aceste cântări spirituale, îl rugăm pe Dumnezeul iubitor de oameni să-l trimită pe Duhul Sfânt asupra darurilor puse înainte pentru ca el să transforme pâinea în Trupul lui Cristos și vinul în Sângele lui Cristos. Ceea ce atinge Duhul Sfânt este într-adevăr sfințit și transformat… Apoi celebrantul spune: Sfintele, sfinților! Sfinte sunt lucrurile care sunt înaintea noastră, asupra cărora s-a coborât Duhul Sfânt. Sfinți sunteți și voi care ați fost făcuți vrednici de Duhul Sfânt. Deci cele sfinte sunt pentru cei sfinți… Auziți apoi celebrantul care vă invită să participați la sfintele taine: Gustați, spune el, și vedeți cât de bun este Domnul!… Cei care gustă nu sunt invitați să guste pâine și vin, ci ceea în ce aceste elemente au fost schimbate: Trupul și Sângele lui Cristos” (Cateheze mistagogice, 6). Ritul latin al liturghiei a păstrat până astăzi această formă, doar că în locul aclamației Sfintele, sfinților, avem: iată Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii, care înseamnă, pe de o parte, invitația la a se apropia cu încredere de Cel care a luat pe umerii săi povara păcatelor noastre, și pe de altă parte, un îndemn la recunoașterea nevredniciei noastre în a primi asemenea daruri și încrederea că, prin cuvintele Mântuitorului suntem vindecați, ne putem apropia cu încredere, de aceea spunem: nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și se va tămădui sufletul meu.

Prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, Cristos ne împărtășește cu Duhul său. Euharistia conține în sine un rezumat al istoriei mântuirii: trecut-prezent-viitor. Vestim moartea Domnului, aducând-o în prezentul existenței noastre; mărturisim învierea Lui până când va veni, făcând din eshatologie un eveniment prezent în celebrarea Euharistiei. Participând cât mai des la Sfânta Liturghie și împărtășindu-ne cu sfintele taine de pe altar participăm de fapt și ne împărtășim din bucuria Împărăției lui Dumnezeu și pregustăm în același timp, în Euharistie, bucuria mântuirii depline când va veni Cristos în slavă, înconjurat de îngerii și sfinții săi din ceruri.

Hits: 425