Hramul Parohiei Sf. Tereza a Pruncului Isus (Tortomanu, Constanța)

WhatsApp Image 2021-10-07 at 13.32.54

Hramul Parohiei Sf. Tereza a Pruncului Isus (Tortomanu, Constanța)

Luna octombrie este cunoscută ca Luna Sf. Rozariu de generații și generații, însă este în același timp, și Luna Misiunilor. Ca delegat al Sfântului Părinte pentru Operele Misionare în Romania, îmi revine mie, în primul rând, obligația de a face animare si promovare misionară în parohiile din diecezele noastre. În acest spirit, duminică, 3 octombrie, am fost în două comunități al decanatului de Constanta, în parohia din Medgidia și o filială a ei, Tortomanu. Aici am fost, de fapt, invitat de parohul acestor două comunități, Pr. Vincentiu Vochin, pentru a face cunoscută activitatea misionară a Bisericii Catolice și pentru a da mărturie din propria experiență misionară.

244416887_6960661583947848_6940389780490462517_n

La Medgidia m-a impresionat foarte plăcut noua biserică, cu o arhitectură cu totul deosebită, pe care Părintele paroh a construit-o de la prima piatră. Sperăm ca în curând să fie terminată, pentru a putea celebra într-însa cultul divin. Sfânta Liturghie am celebrat-o în capela din curtea bisericii. Trebuie să mărturisesc că am întâlnit o comunitate vie care se ruga Rozariul și se pregătea pentru Sfânta Liturghie duminicală. Am observat o comunitate care stimează și apreciază păstorul ei, care a participat activ la Liturghie, animând Liturghia cu cântece – chiar în absența unui organist – și urmărind cu atenție rugăciunile și învățătura de la predică. Îi urăm comunității și păstorului ei haruri și binecuvântări de la Domnul, cu dorința de a găsi binefăcători generoși, care să îi ajute să termine cât mai degrabă frumoasa biserică.

După Sfânta Liturghie de la Medgidia, care a inclus și un moment de adorație cu devoțiunea la Preasfânta Inimă a lui Isus, ne-am dus la Tortomanu pentru a sărbători hramul bisericii, Sf. Tereza a Pruncului Isus. Am ajuns cu jumătate de oră înainte, iar în capelă erau deja mai mulți credincioși care se rugau Sf. Rozariu. Am fost disponibil pentru sfintele spovezi, în timp ce parohul, Pr. Vochin, a pregătit altarul si tot ce era necesar pentru celebrarea Sf. Liturghii. La ora 12.00 am început Sf. Liturghie, însoțiți de doi ministranți care au citit lecturile. La predică, după ce am explicat biografia Sfintei Patroane a bisericii, le-am vorbit despre Luna Misionară și activitățile care se pot face în luna octombrie pentru misiuni și misionari. Activitățile în favoarea misiunilor vor culmina cu Ziua Mondiala a Misiunilor, când se va face și o colectă pentru susținerea lor financiară. De asemenea, le-am explicat tema zilei misionare: „Nu putem sa nu vorbim despre ceea ce am văzut și auzit” (Fap 4,20). După un moment de adorație și rugăciuni pentru răposații comunității, la care au participat tinerii și copiii, credincioșii au primit o binecuvântare solemnă. O familie din sat ne-a invitat pe noi, preoții și pe oaspeții veniți cu mine de la București, la o agapă sărbătorească. Domnul să îi răsplătească.

În concluzie, pot afirma că și la Medgidia și la Tortoman torța credinței este aprinsă și transmisă generațiilor care urmează. Îi mulțumesc Pr. Vincențiu și comunităților pe care le păstorește pentru mărturia de credință pe care mi-au dat-o. Este, fără îndoială, spre îmbogățirea spirituală reciprocă.

A consemnat Pr. Eugen Blaj, Director Național OMP

Hits: 203

/ Știri / Tags:

Share the Post