Sf. Liturghie în română prezidată de ÎPS Aurel Percă la Congresul Euharistic de la Budapesta
Miercuri, 8 septembrie 2021, în sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria, ÎPS Aurel Percă a prezidat Sfânta Liturghie în limba română în Biserica Sfânta Ana din Budapesta. Această Sfântă Liturghie se înscrie într-un moment special al Congresului Euharistic Internațional, în care episcopii sosiți la Congres au avut rezervată după-amiaza zilei de miercuri pentru a celebra Sfânta Liturghie pentru grupurile etnice, în diferite parohii din Budapesta.
„În cadrul celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional, parohiile din Budapesta vor întâmpina pelerini din Biserica universală. Poate că după-amiaza asta, în seria de evenimente ale săptămânii, exprimă cel mai bine spiritul Rusaliilor, experiența de a deveni frați și surori prin Euharistie, în pofida diversității noastre”, menționează organizatorii. Sfintele Liturghii au fost celebrate în engleză, italiană, română, slovacă, maghiară, germană, franceză, spaniolă, polonă și portugheză, de către episcopi din întreaga lume, printre care Cardinalul Robert Sarah și Patriarhul melchit Youssed Absi, care a celebrat o Sfântă Liturghie în rit bizantin.
Alături de ÎPS Aurel Percă au concelebrat preoții din Arhidieceza de București veniți la Congres, preoții Parohiei Sf. Ana din Budapesta, preoți români care activează în Ungaria. Alături de credincioșii parohiei, a participat grupul de pelerini români din Arhidieceza de București, alți pelerini români din alte dieceze, precum și români din comunitatea romano-catolică românească din Budapesta, care se reunește săptămânal în această parohie.
Biserica Sf. Ana este considerată un strălucit exemplu de arhitectură barocă italiană din Budapesta. Edificiul datează din perioada 1740-1762, și de-a lungul anilor a fost reconstruit de mai multe ori. Începând din anul 2012, românii romano-catolici din Budapesta se întâlnesc aici pentru Sfânta Liturghie în limba română.
La începutul Sfintei Liturghii, Părintele Domokos Jánosa, Paroh al Parohiei Sf. Ana, a rostit un cuvânt de introducere, subliniind legătura parohiei cu dieceza de Iași, datorită colaborării dintre preoții de acolo, iar comunitatea română celebrează acolo Sf. Liturghie. „Cu ocazia Congresului Euharistic de la Budapesta, vă primim cu inima deschisă și ne bucurăm că ne putem întâlni din nou în Euharistie, lăudându-l pe Dumnezeu.
ÎPS Aurel Percă a adresat mulțumiri Părintelui Paroh Domokos Jánosa, preoților români care lucrează în Ungaria și preoților și credincioșilor care au venit din țară, membrilor parohiei Sf. Ana. „Ne bucurăm că suntem într-o biserică a Preacuratei Fecioare Maria, a cărei sărbătoare o avem astăzi”, a spus Arhiepiscopul de București la începutul Sfintei Liturghii.
„Acest Congres Euharistic Internațional nu este numai sărbătoarea credincioșilor din Ungaria. Budapesta găzduiește acest Congres, dar de fapt, aceasta este o sărbătoare a lumii catolice, pentru că vrea să trezească în toți atașamentul, respectul, iubirea și adorația față de Isus prezent în Euharistie”, a subliniat ÎPS Aurel Percă în deschiderea predicii. „Biserica dorește ca iubirea față de Preasfântul Sacrament să fie tot mai mare”, acesta fiind sensul și rațiunea de a fi a acestor Congrese Euharistice Internaționale. „Ecoul acestui Congres trebuie să treacă dincolo de granițele Ungariei, pentru a ajunge în fiecare dieceză. Biserica dorește ca acest Congres să trezească o evlavie deosebită față de Isus prezent în Sf. Euharistie, o prețuire mai mare față de Sf. Liturghie, să avem o cateheză mai adecvată despre Sfânta Liturghie și despre Sfânta Euharistie, pentru a înțelege valoarea sublimă a acestui Sacrament”.
Referindu-se la sărbătoarea liturgică a Nașterii Preacurate Fecioare Maria, Arhiepiscopul de București a amintit de antifona gregoriană: „Ave verum Corpus natum de Maria Virgine” – „Bucură-te, adevăratul Trup al lui Cristos, născut din Fecioara Maria!”. Acest text ce datează din Evul Mediu exprimă legătura profundă care este între Isus, prezent în Sfântul Sacrament, și Preacurata Fecioară Maria, adevăr exprimat și de Părinții Bisercii, precum Sf. Irineu și Sf. Efrem Sirul. „Maria a participat activ la opera răscumpărării noastre” de la „fiat”-ul rostit la Bunavestire, până pe Calvar, a subliniat ÎPS Aurel Percă, amintind de o expresie a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea: „Maria este femeia euharistică”, pentru că trupul ei a dat lumii Trupul lui Isus. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a stabilit o analogie între „fiat”-ul Fecioarei şi „amin”-ul creștinului de la Sfânta Împărtășanie, când „trebuie să realizăm și noi, în viața noastră, această voință a lui Dumnezeu, fiind fideli mereu”.
Comentând motoul Congresului Euharistic Internațional de la Budapesta, „Toate izvoarele mele sunt în tine” (Ps87,7) Arhiepiscopul de București a concluzionat: „Toate izvoarele vieții noastre se află în Isus. Dacă vrem să ducem o viață euharistică, cu adevărat mariană, trebuie să avem acea atitudine a Fecioarei Maria care a știut întotdeauna să împlinească voința lui Dumnezeu. Izvoarele vieții noastre se află pe altar, din altar primim adevărata viață”.
La finalul Sfintei Liturghii, Pr. Paroh Domokos Jánosa a subliniat că „pentru această comunitate este o mare bucurie și onoare pentru că aici s-a celebrat Liturghia în limba română, pentru că astfel am putut să ne revedem – cunoștinnțe mai vechi sau mai noi – și am putut să povestim și să ne rugăm împreună. Sperăm din tot sufletul ca această Sfântă Liturghie să fie păstrată în amintirea multora dintre noi”.
Mulțumind încă o dată pentru primirea călduroasă în Parohia Sf. Ana, ÎPS Aurel Percă le-a relatat celor prezenți despre inaugurarea expoziției „Fericitul Vladimir Ghika, «In spiritu caritatis»” la Biblioteca Națională Széchényi din Budapesta, invitându-i să viziteze această expoziție specială, prin care Fericitul Vladimir Ghika, care a participat la Congresul Euharistic din 1938, revine la Budapesta.
Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct de Angelus TV și poate fi vizionată aici.
Foto biserică: Pagina Facebook a Parohiei Sf. Ana din Budapesta
Hits: 925