17 iulie: Deschiderea Anului Pastoral „Familia Amoris Laetitia” în ARCB

Screenshot 2021-07-04 at 15.06.42

17 iulie: Deschiderea Anului Pastoral „Familia Amoris Laetitia” în ARCB

Sâmbătă, 17 iulie 2021, la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni va avea loc deschiderea Anului Pastoral „Familia Amoris Laetitia” în Arhidieceza de București.

La acest eveniment sunt așteptate familiile și credincioșii din toate parohiile Arhidiecezei de București.

Programul întâlnirii:

10.00 – Sosirea la mănăstire (posibilitate de spovadă)
11.00 – Sfânta Liturghie celebrată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București
12.15 – Prezentarea exortației apostolice Amoris Laetitia și mărturii
13.00 – Prânz la pachet
15.00 – Coronița Divinei Milostiviri
15.15 – Program recreativ și laboratoare pentru copii (cântece, dansuri)
17.30 – Adorație și recitarea Sfântului Rozariu, consacrare la Preasfânta Inimă a lui Isus și la Inima Neprihănită a Mariei, binecuvântarea finală
19.00 – Întoarcerea acasă

Pentru a veni în întâmpinarea celor dispuși să ia parte la întâlnire și care nu au posibilitatea de transport cu mașina proprie, există posibilitatea de a se organiza o deplasare cu autocarul din parohii, la prețul de 25 de lei. Doritorii sunt rugați să anunțe la parohia proprie.

Plecarea autocarului de la parohie se face la ora 9.15, plecarea de la mănăstire, la ora 19.00.

Angelus TV va transmite live programul întâlnirii.

Pr. Fabian Măriuț
Responsabil al Oficiului pentru Pastorația Familiei al ARCB

 

Hits: 173

/ Știri / Tags: ,

Share the Post