26.01.2020: „Duminica Bibliei” celebrată în Arhidieceza de București
Duminică, 26 ianuarie a.c., în întreaga Biserică Catolică se celebrează pentru prima oară Duminica Bibliei, instituită de Papa Francisc în 2019 prin Scrisoarea apostolică Aperuit illis, în scopul „celebrării, reflecției și divulgării Cuvântului lui Dumnezeu”.
În Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti – așa cum a informat Oficiul pentru activitate pastorală al ARCB, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București -, această Duminică a Bibliei se va celebra în toate bisericile parohiale şi capelele congregațiilor religioase. Sfânta Scriptură va fi expusă la loc de cinste în altar, iar preoții vor explica semnificația acestei duminici și importanța Cuvântului lui Dumnezeu în viața creștinilor.
La Rugăciunea credincioșilor se vor face și invocații specifice precum:
- Ajută Biserica să vestească Evanghelia în lumea întreagă. R.
- Luminează cu Evanghelia ta întunericul necredinței sşi al îndoielii din sufletele tuturor oamenilor. R.
- Dă-ne harul ca, după exemplul Preacuratei Fecioare Maria, să primim cu suflet deschis Cuvântul tău şi să-l împlinim, în aşa fel încât viaţa noastră să fie mărturie a iubirii tale faţă de toţi oamenii. R.
sau
- Pentru Biserica universală și pentru Arhidieceza noastră. Cuvântul lui Dumnezeu să însuflețească și să sprijine fiecare acțiune pastorală și de evanghelizare, să ne rugăm. R.
- Pentru tineri. Pentru ca în interacţiunea lor constantă cu Sfânta Scriptură să-l poată întâlni pe Cristos Învăţătorul, care luminează, interpelează şi însoţeşte cu înţelepciune pe fiecare din cei care Îl urmează, să ne rugăm. R.
- Pentru cei care sunt în dificultate din cauza vreunei boli, a sărăciei sau a singurătăţii. Pentru ca Sfânta Scriptură să răsune în viața lor ca un Cuvânt care tămăduieşte, care creează comuniune şi care salvează, să ne rugăm. R.
- Pentru cateheți și cei care sunt implicați în evanghelizare. Ca să trăiască misiunea lor eclezială de educatori ajutând pe fiecare persoană, de la copii la adulți, să devină familiari cu Cuvântul lui Dumnezeu, să ne rugăm. R.
- Pentru creștini. Pentru ca în jurul Sfintei Scripturi să descopere bucuria credinței comune în Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, să ne rugăm. R.
- Per toți credincioșii. Ca să-și înrădăcineze mereu în Sfânta Scriptură credința lor, prin rugăciune liturgică, meditare personală și lectio divina, să ne rugăm. R.
La sediul Librăriei Sf. Iosif (de lângă Catedrala Sf. Iosif) din Capitală, cei care doresc vor putea achiziționa duminică, 26 ianuarie a.c., la prețuri promoționale și cu reducere diferite ediții ale Bibliei sau a Evangheliilor și alte produse editoriale legate de Sfânta Scriptură.
Afișul ARCB pentru Duminica Bibliei din acest an poate fi descărcat de aici.
* * *
Logo-ul propus de Consiliul Pontifical pentru Evanghelizarea Popoarelor (CPEP) reprezintă drumul ucenicilor spre Emaus, împreună cu Isus (cf. Lc 24,13-35). Icoana este realizată de Sr. Marie-Paul Farran, călugăriță egipteană, de la mănăstirea benedictină „Notre-Dame du Calvaire” din Ierusalim, trecută la cele veșnice în 2019. Așa cum a explicat Mons. Rino Fisichella, președinte CPEP, personajele din scena biblică ilustrată sunt Cristos – care ține în mână „sulul Cărții”, adică Sfânta Scriptură – și cei doi discipoli, Cleopa – identificat ca atare în mod explicit de Evanghelistul Luca – şi, conform unor exegeţi, soția acestuia. „Cleopa ține în mână un baston, semn al pelerinajului; în timp ce soţia pare să-l atingă pe Cristos. Chipurile celor doi discipoli sunt îndreptate spre Domnul”. Mâinile îl lor indică pe Cristos – mâna stângă a femeii -, şi drumul discipolilor – mâna stângă a lui Cleopa. Steaua este semnul evanghelizării, care călăuzeşte paşii discipolilor şi îi îndrumă spre viitor ca o lumină permanentă. Poziţia picioarelor celor trei personaje, care exprimă acţiunea de a merge, arată că “vestirea lui Cristos Înviat nu îi poate găsi pe discipoli obosiţi ori leneşi, ci dinamici în a afla limbaje noi pentru a permite ca Sfânta Scriptură să fie regulă vie de viaţă pentru Biserică”.
Hits: 7