Popești-Leordeni: Ziua persoanelor în vârstă, celebrată la Căminul de bătrâni „Sf. Maria”
Luni, 1 octombrie 2018, la Căminul de bătrâni „Sf. Maria” din Popești-Leordeni (IF), al surorilor Congregatio Jesu, a fost marcată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, instituită de ONU în 1990.
Astfel, în cursul dimineții, „pentru a da frumusețe Zilei – informează Căminul de bătrâni Sf. Maria pe pagina de facebook -, copiii de la Grădinița Sfânta Agnes le-au oferit persoanelor în vârstă poezii, cântece și flori”. De asemenea, după-amiază, persoanele în vârstă asistate în Cămin, împreună cu personalul angajat au participat la Sf. Liturghie celebrată în capela instituției de preoții iezuiți Luc Duquenne sj și Marius Taloș sj.
Iar ca o încununare a sărbătoririi persoanelor în vârstă, vineri după-amiază, la sediul Căminului va avea loc un concert de pian oferit persoanelor în vârstă și susținut de tânărul pianist român Fabiani, un eveniment organizat cu sprijinul Fundației Résonnance România. Fabiani este un tânăr artist recunoscut deja la nivel internațional, iar vara trecută la acompaniat la pian pe Andrea Bocelli, în cadrul concertului pe care tenorul italian la susținut la București.
Hits: 13