Constanța: Zi de reculegere pentru tineri

Constanța: Zi de reculegere pentru tineri

reculegeretineriCTAOratoriul „Don Bosco”, al părinților salezieni din Constanța, a fost sâmbătă, 21 martie 2015, gazda unei zile de reculegere cu tema „Identitatea tânărului creştin”, la care au participat tinerii din cele două parohii din Constanța – Sf. Anton şi Sf. Pius din Pietrelcina -, precum şi tinerii care frecventează oratoriul salezian. Alături de tineri au fost Pr. Ionel Pojum, paroh la Parohia Sf. Pius din Pietrelcina şi decan de Constanţa, Pr. Ciprian Matei, vicar la aceeaşi parohie, Pr. Florin-Ciprian Bordeuș, vicar la Parohia Sf. Anton de Padova, seminaristul Robert Petrișor, Sr. Franca și Sr. Jose.

La sosirea la Oratoriu, fiecare tânăr a primit un ecuson pe care era menționată data și parohia din care făcea parte. Ziua de reculegere a început cu o meditație pe marginea temei, ținută de Pr. Ciprian Matei. „Din explicațiile Pr. Ciprian am învățat că nu e bine să imităm modele trecătoare și nici să avem idoli, pentru că suntem speciali și unici. Singurul model pe care trebuie să-L urmăm este Dumnezeu, Isus Cristos, căci numai așa reușim să avem o viață curată, plină de beneficii, dar mai ales o viață adevărată de creștin”, a declarat o tânără participantă, Adela-Emanuela Pătraşcu.

După meditaţie, tinerii, împărţiţi în patru grupuri, au discutat pe marginea celor expuse de Pr. Ciprian, după care au participat cu toţii la Sfânta Liturghie, prezidată de Pr. Ionel Pojum. După pauza de masă, în care tinerii participanţi au avut ocazia să se cunoască mai bine, a urmat Calea Sfintei Cruci în capela Părinţilor salezieni. La final, tinerii le-au împărtăşit şi celorlalţi concluziile discuţiilor în grupuri şi şi-au propus să repete experienţa acestei întâlniri.

Hits: 2

/ Știri / Tags:

Share the Post