Buzău: Hramul bisericii Sf. Iosif

Buzău: Hramul bisericii Sf. Iosif

hram Buzau032015Sâmbătă, 21 martie 2015, la ora 11, în Parohia romano-catolică „Sfântul Iosif” din Buzău, care îl are ca patron pe Sfântul Iosif – patronul Bisericii universale, s-a celebrat Sfânta Liturghie Solemnă de Hram, avându-l ca celebrant principal pe Pr. decan de Brăila – Cazimir Budău și concelebrată de 19 de preoți alături de parohul comunității, Pr. Dominic Hîrja.

Sfânta liturghie, atent pregătită, a avut un aport consistent al comunității: ca lectori, la ofertoriu și invocațiuni, iar cântările au fost susținute de corul parohiei.

Predica, ținută de către Pr. Sergiu Felician Hârja, îl are ca figură centrală pe Sfântul Iosif – ca soț al Sfintei Fecioare Maria, ca tată purtător de grijă a lui Isus, ca model de bărbat ce își asumă responsabilitatea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o, răspunderea familiei sale și a muncii pe care o prestează cu dragoste și dăruire.

Apoi au fost puse în evidență trăsăturile morale ale acestui om, pornind de la răspunsul pozitiv al lui Iosif în fața încercării la care îl supune Dumnezeu – încercare la care niciun alt bărbat nu ar fi răspuns cu atâta delicatețe (inițial), responsabilitate și credință (în final) – și tăcerea, care îl va însoți în viața sa pământească, virtute care ne este dată drept model și pentru viața noastră.

În final, s-a adresat recomandarea încredințării tuturor nevoilor noastre în mâinile Sfintei Familii de la Nazaret: Isus, Maria și Iosif!

„Sfinte Iosif, roagă-te pentru noi!”

Izabella Tilea

Hits: 13

/ Știri / Tags:

Share the Post