Omilia Sfântului Părinte Papa Francisc – Vigilia Pascală
Omilia Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Vigilia Pascală a fost citită de Cardinalul Giovanni Battista Re, Decanul Colegiului Cardinalilor, care a prezidat Sf. Liturghie.
Este noapte când lumânarea pascală avansează încet spre altar. Este noapte când cântarea imnului deschide inimile noastre la bucurie, pentru că pământul este „inundat de o splendoare atât de mare: lumina Regelui veșnic a biruit întunericul lumii” (Preconiul pascal). La sfârșitul nopții au loc evenimentele relatate în Evanghelia abia proclamată (cf. Lc 24,1-12): lumina divină a Învierii este aprinsă și Paștele Domnului are loc când soarele este încă pe cale să răsară; la primele lumini ale zorilor se vede că piatra mare, așezată pe mormântul lui Isus, a fost răsturnată și câteva femei sosesc în acel loc purtând vălul de doliu. Întunericul învăluie nedumerirea și frica ucenicilor. Totul se întâmplă noaptea.
Astfel, Vigilia pascală ne amintește că lumina Învierii luminează drumul pas cu pas, străpunge întunericul istoriei, fără zgomote, strălucește în inimile noastre în mod discret. Și acesteia îi corespunde o credință smerită, lipsită de orice triumfalism. Paștele Domnului nu este un eveniment spectaculos cu care Dumnezeu se afirmă și ne obligă să credem în El; nu este un țel pe care Isus îl atinge pe o cale ușoară, ocolind Calvarul; așadar, nici noi nu îl putem trăi într-un mod dezinvolt și fără ezitare interioară. Dimpotrivă, Învierea este asemănătoare unor lăstari plăpânzi de lumină care își croiesc drum încetul cu încetul, fără să facă zgomot, uneori amenințați încă de noapte și de necredință.
Acest „stil” al lui Dumnezeu ne eliberează de o religiozitate abstractă, care își face iluzii la gândul că învierea Domnului rezolvă totul ca prin farmec. Departe de asta: nu putem sărbători Paștele fără a continua să ne confruntăm cu nopțile pe care le purtăm în inimi și cu umbrele morții care se adună adesea deasupra lumii. Cristos a biruit păcatul și a nimicit moartea, dar în istoria noastră pământească, puterea Învierii Sale e încă pe cale de a fi deplină. Și această deplinătate, ca un mic mugur de lumină, ne este încredințată, ca să o păstrăm și să o facem să crească.
Frați și surori, aceasta este chemarea pe care, mai ales în anul jubiliar, trebuie să o simțim puternic în noi: să facem să încolțească speranța Paștelui în viețile noastre și în lume!
Când încă simțim povara morții în inimile noastre, când vedem umbrele răului continuându-și marșul zgomotos asupra lumii, când simțim rănile egoismului sau ale violenței arzând în carnea noastră și în societatea noastră, să nu pierdem curajul, să ne întoarcem la vestirea acestei nopți: lumina strălucește încetul cu încetul, chiar dacă suntem în întuneric; speranța unei vieți noi și a unei lumi în sfârșit eliberate, ne așteaptă; un nou început ne poate lua prin surprindere, chiar dacă uneori pare imposibil, deoarece Cristos a învins moartea.
Această vestire care deschide larg inima ne umple de speranță. De fapt, în Isus Înviat avem certitudinea că istoria noastră personală și drumul omenirii, deși cufundate încă într-o noapte în care luminile par slabe, sunt în mâinile lui Dumnezeu; și El, în marea Sa iubire, nu ne va lăsa să ezităm și nu va îngădui răului să aibă ultimul cuvânt. În același timp, această speranță, deja împlinită în Cristos, rămâne pentru noi și un țel de atins: ne-a fost încredințată pentru a deveni martori credibili ai ei și pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să pătrundă în inimile femeilor și bărbaților de astăzi.
După cum ne amintește Sfântul Augustin, „Învierea Domnului nostru Isus Cristos marchează viața nouă a celor care cred în El; și acest mister al morții și învierii sale voi trebuie să-l cunoașteți în profunzime și să-l reproduceți în viața voastră” (Predica 231, 2). Să reproducem Paștele în viața noastră și să devenim mesageri ai speranței, constructori ai speranței, chiar dacă atâtea vijelii ale morții se abat încă asupra noastră.
O putem face cu cuvintele noastre, cu micile noastre gesturi zilnice, cu alegerile noastre inspirate de Evanghelie. Întreaga noastră viață poate fi o prezență a speranței. Voim să fim în acest fel pentru cei lipsiți de credința în Domnul, pentru cei care s-au rătăcit, pentru cei care au renunțat sau au spatele încovoiat sub poverile vieții; pentru cei care sunt singuri ori s-au închis în durerea lor; pentru toți săracii și asupriții de pe pământ; pentru femeile umilite și ucise; pentru copiii nenăscuți și pentru cei maltratați; pentru victimele războiului. Să aducem speranța Paștelui tuturor și fiecăruia în parte!
Îmi place să amintesc de o mistică din secolul al XIII-lea, Hedviga din Anvers, care, inspirându-se din Cântarea Cântărilor și descriind suferința dată de absența ființei iubite, invocă reîntoarcerea iubirii pentru ca – spune ea – „să se întâmple o cotitură în beznele mele” (Hadewijch, Poesie Visioni Lettere, Genova 2000, 23).
Cristos înviat este punctul definitiv de cotitură în istoria omenirii. El este speranța care nu apune. El este iubirea care ne însoțește și ne susține. El este viitorul istoriei, destinația finală spre care pășim, pentru a fi primiți în acea viață nouă în care Domnul însuși ne va șterge toate lacrimile, „și nu va mai fi moarte, nici jale, nici plâns, nici durere” (Ap 21,4). Iar această speranță a Paștelui, acest „punct de cotitură în întuneric”, trebuie să o vestim tuturor.
Surori, frați, timpul pascal este un timp al speranței. „Există încă frică, există încă o conștiință îndurerată de păcat, dar există și o lumină care pătrunde. […] Paștele aduce vestea bună că, deși lucrurile par să se înrăutățească în lume, răul a fost deja învins. Paștele ne permite să afirmăm că, deși Dumnezeu pare a fi foarte departe, iar noi rămânem absorbiți de multele și măruntele realități, Domnul nostru pășește pe cale alături de noi. […] Sunt multe raze de speranță care aruncă lumină pe calea vieții noastre” (H. Nouwen, Preghiere dal silenzio. Il sentiero della speranza, Brescia 2000, 55-56).
Să facem loc luminii Celui Înviat! Și vom deveni constructori ai speranței pentru lume.
Traducere: Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban
Hits: 241