ÎPS Ioan Robu la hramul Parohiei Sfinții Apostoli Petru și Paul (Băneasa)

WhatsApp Image 2024-07-01 at 16.42.01

ÎPS Ioan Robu la hramul Parohiei Sfinții Apostoli Petru și Paul (Băneasa)

Într-o atmosferă de sărbătoare, Parohia Romano-Catolică Băneasa și-a aniversat protectorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Paul, cu o zi după amintirea martiriului lor în calendarul roman, duminică, 30 iunie a.c.


Biserica arhiplină, în ciuda vremii toride de afară, l-a întâmpinat pe Înalt Preasfințitul  Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, cu un cântec de elogiu la adresa Sfinților Apostoli, stâlpi ai credinței creștine.

A predicat Părintele asumpționist, Lucian Dâncă, invitat de Părintele paroh al comunității, Pavel Butnariu, preot cunoscut între credincioșii din nordul Bucureștiului și al județului Ilfov.  La predică, Părintele a punctat mărturisirea de iubire a lui Petru față de Mântuitorul nostru Isus Cristos, precum și predicarea neobosită a unui vas ales al Domnului, în persoana lui Paul, un persecutor de creștini, convertit chiar de Isus Cristos pe drumul Damascului.

O implicare deosebită în organizarea momentelor Sfintei Liturghii a aparținut părintelui colaborator, Florin Buhalea, preot militar al Arhidiecezei de București, care a urmărit și ghidat îndeaproape, cu mult zel, pe copiii și ministranții care au slujit preoții la Sfântul Altar.
După celebrarea Sfintei Liturghii, Părintele Pavel, sărbătoritul zilei, i-a invitat pe toți credincioșii să rămână împreună, să socializeze în curtea parohiei unde au fost pregătite bunătăți din partea binefăcătorilor parohiei.

Acest aspect al comuniunii și coeziunii post-liturgice a fost încurajat și de către ÎPS Ioan, amintind de perioada comunistă în care oamenii nu își vorbeau unii cu alții, de frica Securității și a represaliilor acesteia, acum nemaifiind acea spaimă, oamenii putând petrece timp împreună și discutând diverse lucruri, împărtășind unii cu alții experiențe de viață, la umbra Sfintei Biserici.

Daniel-Marius Filip

Mai multe fotografii pot fi accesate pe pagina parohiei 

Hits: 376

/ Știri / Tags:

Share the Post