„Chemați la convertire” – Meditație pentru Duminica a III-a de peste an

Oficiul pentru pastorația liturgică și sacramente propune pentru acest timp de peste an un material liturgic succint pentru fiecare duminică. Poate fi un ajutor în pregătirea celebrărilor noastre liturgice, în mod special al Sfintei Liturghii.

DUMINICA A III-A TPA B

21 IANUARIE 2024

CHEMAȚI LA CONVERTIRE

În Duminica Cuvântului lui Dumnezeu, găsim în centrul întâlnirii cu Dumnezeu o relație bazată pe milostivire, care, odată cu Isus, ajunge la împlinire. Prima lectură relatează cea de-a doua încercare a lui Dumnezeu de a-l trimite pe Iona la Ninive pentru a predica convertirea și a salva orașul. În cea de-a doua lectură, Paul ne oferă un criteriu diferit pentru a privi realitatea. Învierea lui Isus „comprimă” timpul și ne obligă să ne redimensionăm viața, punând în centru relația cu Dumnezeu. În evanghelie, auzim primul cuvânt al lui Isus, care este prezentat ca un indiciu al mântuirii, care duce la imperativul convertirii. Vestirea este urmată de începutul concret al acestei Împărății, în chemarea primilor ucenici.

„CONVERTIȚI-VĂ”          

de Roberto Laurita

Ne plac ideile lui: nu rămânem insensibili la mesajul care ajunge la noi. Gesturile sale ne entuziasmează și cum să nu o facem în fața vindecării și a milostivirii care transformă o existență și frânge puterea bolii și a păcatului?

Și totuși, Isus nu pare să facă un apel la popularitate ieftină sau să găsească spectatori convinși. Nu, ceea ce cere el este mult mai mult: cere o convertire, o schimbare profundă care nu lasă lucrurile așa cum erau înainte. Fără regrete și fără plângeri. Dispuși să piardă orice, să rupă orice legătură, pentru a-l urma. Pentru că există un aspect dureros, care nu trebuie minimalizat: pentru a merge după el este necesar să ne lepădăm de bagajele noastre. Numai dacă suntem liberi și ușori putem înainta pe căile lui. Totul echivalează cu un adevărat joc de noroc, în care mizezi totul pe el. Chiar merită? Cu siguranță, pentru că ceea ce primești depășește cu mult imaginația ta: nu mai este vorba de pești, bărci și plase, ci de a salva bărbați și femei, de a-i scoate de sub puterea răului, pentru ca ei să se bucure de o viață nouă. Altfel, ne condamnăm la o existență care nu are gustul nici al noului, nici al vechiului.

Și tocmai acest lucru se întâmplă, în mare parte, cu cei care se mulțumesc cu un creștinism „de fațadă”, în care totul pare să existe (cel puțin din punct de vedere anagrafic), dar lipsește esențialul. Nu în fiecare zi se oferă mântuirea, nu în fiecare zi se transformă viața oamenilor, pentru că Isus, este adevărat, își ține întotdeauna promisiunile, chiar dacă nu garantează o viață liniștită, lipsită de greutăți, incertitudini și încercări. Nimeni nu poate pretinde că are bunurile pe care le oferă dacă nu este gata să-i ia în serios cuvintele.

„Convertiți-vă!” este chemarea vibrantă de a face primul pas decisiv spre el; de a-l crede suficient de serios încât să ne punem viața în mâinile sale.

• ACTUALIZAREA CUVÂNTULUI –

COTIDIANUL, LOCUL ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU

de Chiara Pozzi

„S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” Acestea sunt cuvintele pe care le-am auzit de la Isus în evanghelia acestei duminici. Cred că nu există nimic mai adevărat decât acest lucru: împărăția lui Dumnezeu este aproape, împărăția lui Dumnezeu este aici, în mijlocul nostru, și îi atingem prezența în fiecare zi, în rutina zilnică a ceea ce fiecare dintre noi este chemat să trăiască. Noi atingem prezența lui Isus și a Împărăției sale dacă inimile noastre sunt în mod constant întinse în căutarea ei.

Ceea ce mi-a plăcut întotdeauna la prezența Domnului în viața fiecăruia dintre noi este că nu se impune, nu se pune în mod autoritar în centru. „Împărăția lui Dumnezeu este aproape”, ca și cum ar spune: „Împărăția lui Dumnezeu este acolo, fie că vrei sau nu, și este amestecată în viața ta de zi cu zi, așteptând doar să conștientizezi prezența ei”.

Ați încercat vreodată să vă culcați pe o pajiște din munți într-o noapte senină, fără lună, cu liniște în jurul vostru și cu multe stele strălucitoare deasupra voastră? Într-o seară de vară am trăit această frumoasă experiență și îmi amintesc că, în timp ce contemplam cerul, la un moment dat am privit stelele ca și cum ar fi fost niște mici găuri în cer care lăsau să se întrevadă lumina împărăției lui Dumnezeu, o lumină pe care cerul nu o mai putea conține și pe care o împărtășea „în doze mici” cu pământul, cu viața mea. Acesta este cerul care, împreună cu soarele sau cu luna, însoțește toate orele zilei noastre, orele cele mai bucuroase și orele cele mai obositoare; minutele nesfârșite ale unei activități care ne apasă și cele pe care, uneori, nici nu le vedem pentru că suntem într-o companie bună.

Cred că toți cunoaștem figura lui Madeleine Delbrêl, o femeie născută la începutul secolului al XX-lea, atee, care a învățat să-L cunoască pe Domnul și să-L iubească punându-se zi de zi alături de „oamenii străzii” care duc o viață anormală și care doresc să recunoască, în simplul cotidian, calea spre sfințenie.

Într-una dintre cărțile sale, Madeleine Delbrêl scrie acest text foarte frumos și, după părerea mea, plin de semnificații, din care citez câteva părți:

Pasiunea, pasiunea noastră, da, o așteptăm. Știm că trebuie să vină și, în mod firesc, ne propunem să o trăim cu o anumită măreție. Răbdările, aceste firimituri de pasiune, al căror scop este să ne ucidă încet pentru gloria voastră, să ne ucidă fără gloria noastră. De dimineață ele vin înaintea noastră: sunt nervii noștri prea iuți sau prea lenți, este autobuzul care trece, laptele care se revarsă, coșarii care vin, copiii care trișează totul. Sunt musafirii pe care soțul meu îi aduce acasă și acel prieten care nu vine; este telefonul care se dezlipește; sunt cei pe care îi iubim și cei care nu ne mai iubesc; este dorința de a tăcea și nevoia de a vorbi, este dorința de a vorbi și nevoia de a tăcea; este dorința de a ieși când suntem închiși în casă și de a sta în casă când trebuie să ieșim; este soțul pe care am vrea să ne sprijinim și care devine mai fragil decât copiii; este dezgustul vieții noastre de zi cu zi, este dorința febrilă pentru tot ceea ce nu ne aparține. Și le lăsăm să treacă cu dispreț, așteptând – pentru a ne da viața – o ocazie care să merite (Madeleine Delbrêl, La gioia di credere, Gribaudi, Milano 1994, 146-147).

Iată locurile în care suntem chemați zilnic să descoperim prezența Împărăției lui Dumnezeu! Nu doar marile pasiuni, evenimentele copleșitoare, momentele care ne fac să ne bată inima mai repede sau obiectivele atinse ne fac să spunem: „Doamne, ești acolo!”, ci și acele momente alcătuite din normalitate absolută, din obișnuință, din repetitivitate, care cer să fie privite și trăite cu o altă conștiință.

Împărăția lui Dumnezeu este aproape de tine atunci când, duminică dimineața, copiii tăi sar în pat la ora șapte dimineața, într-o zi în care tu ai putea dormi, dar apoi te uiți la ei și nu poți să nu-i mulțumești Domnului pentru darul pe care îl reprezintă în viața ta.

Împărăția lui Dumnezeu este aproape de tine atunci când ajungi la serviciu în fiecare zi și, înainte de a începe „rutina obișnuită”, te oprești pentru două minute să bei o cafea cu colegii tăi și îți dai seama că nu ești singur, ci ești o echipă. Și exemplele ar putea fi nesfârșite, pentru că viața noastră de zi cu zi este alcătuită din atâtea gesturi mici, cuvinte, atitudini, întâlniri care cer să nu mai fie trăite cu superficialitate, aproape, uneori, fără să ne amintească la sfârșitul zilei, ci așteaptă convertirea noastră, posibilitatea de a le privi cu alți ochi, ochii celor care au în inimă certitudinea de a trăi o viață luminată de prezența Împărăției lui Dumnezeu… care este în mijlocul nostru. Și astfel, așa cum spunea Sfântul Tadini: „O privire spre cer și înainte!”.

Să pășim în fiecare zi în viața noastră de zi cu zi cu picioarele bine ancorate în pământ și cu inima îndreptată spre cer, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este deja aici, în mijlocul nostru.

COMENTARIU LA LECTURI

Prima lectură: După ce a primit invitația lui Dumnezeu, înainte de a merge la Ninive, Iona trăiește timpul fugii și al fricii. El este primul care trăiește experiența convertirii: numai atunci poate fi un profet credibil.

Psalmul responsorial: Psalmistul poate vorbi despre relația sa cu Dumnezeu pentru că a experimentat la prima mână tandrețea, mila, iertarea și dreptatea sa.

A doua lectură: Paul ne amintește că existența noastră nu are o valoare absolută. Ni se cere înțelepciunea și libertatea de a trăi concretețea vieții de zi cu zi ca instrument sănătos pentru a deveni adulți în credință.

Evanghelia: Isus trece prin viețile oamenilor și îi cheamă pe unii la o experiență particulară de a-l urma: nu are nevoie de servitori, ci de oameni care pot fi colaboratori în planul său de mântuire.

PRIMA LECTURĂ

În prima lectură nu este explicitat, dar atunci când Dumnezeu se adresează lui Iona (Iona 3,1: „Acest cuvânt al Domnului a fost spus lui Iona”), îi oferă de fapt o a doua șansă; Iona era deja obiectul unei chemări (1,1), dar a fugit „departe de Domnul” (1,3). Ca și în acest caz, prima dată, Dumnezeu îi ceruse lui Iona să meargă la Ninive, capitala imperiului asirienilor, dușmanii cruzi ai lui Israel (cf. Is 10,6; 20,4-6); împotrivirea lui Iona pare atunci aproape justificată: cum să se gândească cineva să ducă cuvântul divin la niște rivali atât de detestați? Domnul contrazice sentimentul de dreptate al lui Iona și îi reînnoiește trimiterea (Iona 3,2). Misiunea profetului este deosebit de eficientă: orașul se află la trei zile de mers pe jos, dar Iona merge doar o singură zi proclamând simplu ceea ce Dumnezeu dorește să le transmită. El nu a terminat încă de traversat orașul și locuitorii din Ninive sunt surprinși (v. 3-5).

Adunarea liturgică este astfel chemată să recunoască eficacitatea anunțului profetic: acesta străpunge inimile ninivitenilor nu atât pentru că Iona desfășoară o strategie câștigătoare (nu străbate întregul oraș, nu ține un discurs articulat), ci doar datorită puterii cuvântului anunțat: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!”. Textul Lecționaruluiomite v. 6-9 și, prin urmare, nu se concentrează pe convertirea poporului, ci pe ultimul verset: Dumnezeu „a regretat răul pe care spusese că li-l va fi făcut şi nu l-a mai făcut” (3,10). În acest fel este dezvăluit un aspect esențial al inimii lui Dumnezeu: mila sa este atât de excesivă încât poate accepta convertirea ființelor umane și le poate ierta.

A DOUA LECTURĂ

A doua lectură are o logică convingătoare. Premisa majoră este crucială: „Timpul s-a scurtat” (v. 29). De acest preambul depind următoarele propoziții și concluzia raționamentului: „Figura acestei lumi trece” (v. 31). Ucenicii lui Cristos sunt conștienți de faptul că lumea este trecătoare, figura exterioară și structura internă a realității (aceasta este înțeleasă de grecul schḗma) este destinată să treacă (v. 31). Aceasta nu înseamnă că realitățile evocate în v. 29-31, bunurile și afecțiunile prețuite, sunt negative. Pasajul afirmă pur și simplu că, pentru a fi cu adevărat liberi, creștinii sunt chemați să facă față alegerilor zilnice cu detașare de lume („ca și cum nu ar fi…”). Când se spune că „timpul” a devenit scurt, nu se folosește termenul chrónos (înțeles ca unitate măsurabilă): nu trebuie să ne detașăm de lume, pentru că oricum nu mai este mult timp. Paul folosește grecescul kairós, un substantiv care se referă la un anumit timp, înțeles ca o ocazie și un moment favorabil, iar despre acesta se spune că a devenit mai „comprimat”, mai intens (verbul grecesc sustéllō este folosit pentru coborârea pânzei, Fap 5,6). Așadar, după învierea lui Isus Cristos, istoria a atins un grad de plenitudine marcat de relația specială care îi leagă pe creștini de Domnul: „El a murit pentru noi, pentru ca, fie că ne trezim, fie că dormim, să trăim împreună cu el” (1Tes 5,10). Prin urmare, relația cu Dumnezeu este cea care anulează toate celelalte exigențe! Iată de ce Paul poate spune: „Consider totul ca o pierdere din cauza (sublimității) cunoașterii lui Isus Cristos” (Fil 3,8). Creștinul poate deci trăi cu detașare față de bucuriile pe care le oferă lumea, nu atât pentru că acestea sunt nepotrivite, cât pentru că relația cu Isus Cristos a redimensionat totul, atât preocuparea pentru bunurile materiale, cât și dependența de afecțiune.

EVANGHELIA

Isus își inaugurează misiunea în Galileea prin primele cuvinte rostite în Mc 1,15. Ele sunt calificate drept „vestire” (v. 14): verbul kērýssō era folosit pentru a se referi la o comunicare oficială adusă de un vestitor (kèryx) și a devenit un termen tehnic pentru a indica anunțul învierii lui Isus Cristos (Fap 1,2; 1Cor 15,12; Gal 2,2; pentru termenul kḗrygma, cf. Rom 16,25; 1Cor 1,21).

Isus proclamă „evanghelia lui Dumnezeu” (v. 14); Marcu folosește o expresie care aparține terminologiei lui Paul (Rom 15,16; 1 Tes 2,2.8-9; cf. Rom 10,16; 1 Cor 4,15), pentru a arăta că vestirea are ca obiect o veste bună, adică un cuvânt care nu se limitează la a raporta informații, ci are puterea de a-l transforma pe ascultător, insuflându-i speranță și încredere. Care este conținutul acestei proclamații?

 Timpul s-a împlinit. Primul fapt semnificativ este ordinea elementelor: Isus Cristos pune vestirea („S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”) înaintea imperativului („Convertiți-vă”), pentru că vestea bună este în primul rând comunicarea darului lui Dumnezeu. Verbul grec opleróō, „a împlini, a realiza”, este conjugat la forma pasivă, așa cum se întâmplă adesea atunci când se dorește să se indice că un act este făcut de Dumnezeu; se insistă astfel asupra inițiativei divine. Atunci când Dumnezeu este subiectul acestui verb, acțiunea care se realizează are ca efect bucuria (Rom 15,13; 2 Tes 1,11) și plinătatea (Fil 4,19). Timpul la care se face referire este din nou kairós (ca și în cea de-a doua lectură) și, prin urmare, vestirea atestă apariția unui moment decisiv și favorabil care nu depinde de om, ci își are originea în Dumnezeu.

 Împărăția lui Dumnezeu este aproape. A doua parte precizează ceea ce a fost afirmat. Când se folosește expresia „Împărăția lui Dumnezeu”, nu se referă la împărăție în sensul de teritoriu (deși trebuie să se intre în împărăție, Mt 18,3), ci la exercitarea puterii legale, la suveranitatea divină (cf. Is 52,7; Dan 7,14). 22); vestirea împlinește așteptările exprimate în Vechiul Testament, mai ales în acei psalmi în care, după suferința exilului și instabilitatea deportării, se comunică vestea că „Domnul domnește” și dă stabilitate lumii prin domnia sa (Ps 93,1; 96,10). Această prefigurare se împlinește în Isus Cristos, Fiul întrupat, împărăția lui Dumnezeu „în persoană”, care „nu ia împărățiile omenești”, ci „dăruiește împărăția cerurilor” (Prefața Epifaniei).

 Convertiți-vă și credeți în Evanghelie. Deși este adevărat că primul cuvânt al lui Isus Cristos este o vestire la indicativ, nu se poate uita că el rezultă într-un imperativ. Kḗrygma nu este doar o informație sau o doctrină, ci mai degrabă un apel care intenționează să schimbe viața celor care ascultă („Convertiți-vă”). Convertirea este o transformare interioară (meta-noéō, o schimbare care implică thenús, gândirea și inteligența) care are ca finalitate relația cu Dumnezeu („Am predicat pocăința și convertirea/întoarcerea la Dumnezeu”, Fap 26, 20; cf. 8, 22). Această schimbare de atitudine se manifestă în credință: convertirea nu se prezintă doar ca un răspuns intelectual, ci se realizează printr-un consimțământ real.

 Chemarea primilor ucenici. Isus Cristos își inaugurează slujirea și proclamarea Împărăției pe malul Mării Galileei; el se apropie de niște simpli pescari în mijlocul activităților lor zilnice, arătând clar că chemarea este o inițiativă care pornește de la Dumnezeu. Isus vede (v. 16) anumiți bărbați, Simon și fratele său Andrei; nu scapă din vedere detaliile, ci se „fixează” asupra persoanelor pe care le întâlnește (Μt 8,14; 9,9.22.36), interesându-se de viața lor.

Cuvântul lui Isus este rapid și direct, nu enunță doctrine, ci îi invită pe cei doi pescari să se pună în mișcare („Vino!”), evocând multe scene din Vechiul Testament (cf. Ex 3,1-2; 1Reg 19,19-21; In 6,11-12). Pe de altă parte, chemarea lor la ucenicie îi împinge să recunoască faptul că nu sunt la originea propriei lor cunoștințe și că au nevoie să învețe de la alții; de aceea trebuie să pornească la drum, dar trebuie să rămână și „în spatele” învățătorului (v. 17; cf. Mt 16,23-24; Lc 21,8).

În sfârșit, Isus nu îi lasă în întuneric în ceea ce privește viitoarea lor misiune, ci le dezvăluie că îi va face pescari de oameni. Dumnezeu nu le cere ucenicilor să fie complet diferiți de ceea ce sunt, dar le îndreaptă competențele și dorințele în direcția cea bună, spre mântuirea altora; Simon și Andrei vor rămâne pescari, dar o vor face pentru a-i aduce pe oameni la o întâlnire cu Isus Cristos (Ier 16,16; Ez 29,4-5; Am 4,2). Cum răspund ei?

Își lasă mrejele „imediat” (Mc 1,18), își abandonează munca fără niciun efort sau oboseală, reacționează cu entuziasm și pasiune pentru că l-au întâlnit pe „cel mai frumos dintre fiii omului” (Ps 45,3); se creează astfel un ecou cu prima lectură în care și ninivitenii se convertesc imediat și perfect. Ce i-ar fi putut determina să se decidă atât de repede? Excesul de îndurare a lui Dumnezeu, extraordinara bunăvoință a Fiului și perspectiva unei vieți pline! Chemarea lui Iacob și a lui Ioan (v. 19-20) este foarte asemănătoare cu cea precedentă, cu o singură particularitate: pasajul insistă mai ales asupra detașării de tatăl lor Zebedeu.

Astfel, în timp ce lui Simon și Andrei li se spune că își părăsesc locul de muncă, garanție a securității materiale și a statutului social, Iacob și Ioan sunt marcați de separarea de familia de origine, mediul în care fiecare își afundă rădăcinile identității. Prin această subliniere, ei descoperă că a deveni ucenic ai lui Isus Cristos înseamnă, într-un fel, a deveni parte a unei alte familii, primind o nouă identitate.

Materialul prezentat este o prelucrare și adaptare după textul italian al revistei „Servizio della Parola”, nr. 554/ianuarie-februarie 2024 și a revistei spaniole „Eucaristía”, editată de Misionarii Cuvântului Divin în Spania.

Imagine: Duccio di Buoninsegna, Chemarea lui Petru și Andrei

Hits: 76