Comunitatea Bărăției pe un drum de credință și rugăciune în Spania și Portugalia

În perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2026, 48 de credincioși ai Parohiei Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția) din București, însoțiți de Părintele paroh Cristinel Țâmpu, au participat la un pelerinaj în Spania și Portugalia.

Luni, 28 septembrie, pelerinii au plecat din București spre Madrid, cu gândul la cei dragi și la intențiile pe care doreau să le încredințeze lui Dumnezeu. După sosire, au vizitat centrul orașului alături de Părintele Leonard Diac, care le-a fost ghid în Spania. Prima zi le-a oferit și răgazul de a se cunoaște mai bine, împărtășind bucuria începutului acestei călătorii.

Marți, 29 septembrie, au ajuns la Toledo, unde au participat la Sfânta Liturghie în catedrala gotică, a cărei construcție a început în 1226. Sub bolțile ei, s-au rugat într-un loc în care, de-a lungul veacurilor, generații de credincioși și-au încredințat viața lui Dumnezeu. Au urmat vizitele la Seminarul Mare și la Seminarul Mic.

La Seminarul Mare, Părintele Cristinel Țâmpu s-a întors în locul în care a studiat și s-a format timp de câțiva ani. A pășit din nou pe holurile cunoscute și în capela în care se ruga și participa la celebrările liturgice. Întâlnirea cu fostul său rector a întregit emoția revenirii. Vizita a fost și un prilej de recunoștință pentru oamenii care l-au însoțit în anii de pregătire și l-au ajutat, cu răbdare și încredere, să urmeze chemarea Domnului.

De această dată, Părintele revenea însoțit de credincioșii Bărăției. Cei pentru care se roagă și pe care îi însoțește astăzi în viața parohiei se aflau alături de el, în locul în care se pregătise pentru preoție. Prezența lor lega anii de formare de slujirea sa de acum. Pentru credincioși, această vizită a fost o ocazie de a cunoaște mai îndeaproape omul pe care îl întâlnesc la altar și de a înțelege câtă muncă, rugăciune și îndrumare se află în spatele slujirii unui preot. Pregătirea din anii de seminar se regăsește astăzi în celebrarea Sfintei Liturghii, în vestirea Evangheliei și în grija față de comunitate. Vizita a devenit astfel un moment de recunoștință împărtășită pentru darul preoției.

În a doua parte a zilei, pelerinii au vizitat catedrala și un muzeu din Toledo. Picturile, sculpturile și frumusețea bisericii au completat întâlnirea cu credința celor care au trăit și s-au rugat aici înaintea lor.

Miercuri, 30 septembrie, au vizitat Mănăstirea Regală San Lorenzo de El Escorial, ridicată în secolul al XVI-lea, la inițiativa regelui Filip al II-lea. Aici se află și mormintele mai multor regi ai Spaniei. Istoria locului, legată de rugăciunea monahilor și de memoria celor răposați, a oferit un prilej de reflecție asupra vieții pământești și a speranței creștine în înviere.

Spre seară, pelerinii au ajuns la Cerro de los Ángeles, unde au participat la Sfânta Liturghie. Sanctuarul este dedicat Preasfintei Inimi a lui Isus, semn al iubirii cu care Cristos îl primește pe fiecare om. Popasul a fost și un îndemn de a răspunde acestei iubiri prin milă și prin grija față de aproapele.

Joi, 1 octombrie, drumul a continuat spre Avila. La Casa Natal de Santa Teresa, pe locul casei natale a Sfintei Tereza de Avila, a fost celebrată Sfânta Liturghie. Sfânta Tereza a contribuit la reforma Ordinului Carmelitan în secolul al XVI-lea, iar viața și scrierile ei continuă să îi îndrume pe creștini și astăzi. Pentru ea, rugăciunea era o întâlnire sinceră cu Dumnezeu, căutat și ascultat cu încredere.

În aceeași zi, pelerinii au pornit spre Fatima. După sosire, au participat la rugăciunea Rozariului și la procesiunea cu lumânări, în prima lor seară la sanctuar.

Vineri, 2 octombrie, dimineața a început cu Sfânta Liturghie, celebrată într-una dintre capelele de lângă sanctuar. Din această zi, Felix Lungu i-a însoțit ca ghid în Portugalia. Au vizitat Bazilica Maicii Domnului a Rozariului, unde se află mormintele păstorașilor Lucia, Francisc și Iacinta, și Bazilica Preasfintei Treimi, consacrată în 2007. Sanctuarul păstrează amintirea aparițiilor din 1917 și chemarea Maicii Domnului la rugăciune și la convertire.

Parcurgerea Căii Crucii a fost un moment de reculegere. Pe traseul străbătut odinioară de păstorași, fiecare oprire a oferit timp pentru meditarea Pătimirii lui Cristos. În rugăciune, pelerinii își puteau încredința propriile încercări și suferințele celor dragi Celui care a cunoscut durerea și a purtat-o din iubire pentru oameni. Apropierea de Cruce aduce și speranța că povara unei vieți poate fi dusă cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul celor de alături.

Traseul s-a încheiat la Calvarul Ungar, ridicat prin contribuția catolicilor maghiari. Pentru membrii comunității maghiare a Bărăției, prezenți în grup, această oprire a avut o semnificație aparte: regăseau aici o mărturie a credinței pe care o păstrează și o trăiesc în comunitatea lor. Alături de credincioșii români, s-au rugat în același loc, uniți de Crucea lui Cristos. Legătura cu propria tradiție și rugăciunea împărtășită au exprimat unitatea unei parohii în care se întâlnesc oameni de limbi diferite.

Au urmat, la Aljustrel, casele celor trei păstorași. Simplitatea lor amintește de viața în care au crescut copiii chemați să transmită mesajul Maicii Domnului. Vizita a apropiat istoria de la Fatima de viața obișnuită a unei familii, de casa și de copilăria în care chemarea lui Dumnezeu a fost primită cu încredere.

După-amiaza, cei care au dorit au putut vizita Muzeul de Ceară „Vida de Cristo”, oprire opțională a programului. Seara, grupul a revenit la Rozariu și la procesiunea cu lumânări.

Sâmbătă, 3 octombrie, după Sfânta Liturghie celebrată într-una dintre capelele de lângă sanctuar, pelerinii au plecat spre Lisabona. Însoțiți de Felix Lungu, au vizitat capitala portugheză, de la monumentele din zona Belem până la bisericile legate de viața Sfântului Anton. Turnul Belem și Monumentul Descoperirilor au adus în prim-plan istoria maritimă a Portugaliei.

La Mănăstirea Ieronimilor, construită pentru monahii Ordinului Sfântului Ieronim la începutul secolului al XVI-lea, au ascultat prezentarea istorică și s-au oprit pentru rugăciune. Locul păstrează și amintirea vechii capele în care Vasco da Gama s-a rugat înaintea plecării spre India. Rugăciunea pentru ocrotirea celor aflați departe de casă a legat această istorie de experiența pelerinilor. Pelerinii au avut și un răgaz pentru degustarea cunoscutelor prăjituri de Belem.

La biserica Sfântului Anton, au vizitat cripta și s-au rugat, apoi au ajuns la Catedrala din Lisabona, unde Sfântul Anton de Padova a fost botezat. Amintirea Botezului său a oferit un prilej de reflecție asupra chemării la sfințenie, care începe cu primirea în Biserică și se împlinește în alegerile făcute cu iubire, zi după zi.

Seara de sâmbătă, după întoarcerea la Fatima, a reprezentat punctul culminant al pelerinajului. La rugăciunea Sfântului Rozariu, limbile diferite în care se rugau cei veniți din întreaga lume au făcut simțită unitatea Bisericii. Fiecare venea cu propria istorie, iar toți se adresau aceleiași Maici, cu încredere și speranță.

Daciana Pop, cea mai tânără pelerină a grupului, a rostit în limba română o parte din Sfântul Rozariu, la Capela Aparițiilor. Participarea ei a fost trăită ca un dar pentru întreaga comunitate. În glasul tinerei pelerine, rugăciunea de acasă își găsea locul alături de rugăciunile oamenilor veniți din întreaga lume. Pentru credincioșii Bărăției, emoția se lega de parohia lor, de familiile și de cei pe care îi purtau în inimă.

Împreună cu Părintele paroh, credincioșii români și maghiari au cântat imnul Ave Maria și au pornit în procesiune pe esplanadă. Lumina lumânărilor, cântecul și pacea acelor clipe au rămas între amintirile cele mai vii ale călătoriei. Sub ocrotirea Maicii Domnului, rugăciunea lor se îndrepta spre Cristos, căruia Îi încredințau viața.

Duminică, 4 octombrie, ultima oprire în Portugalia a fost la Santarem. Pelerinii au participat la Sfânta Liturghie în Biserica Miracolului Euharistic și au vizitat acest lăcaș. Rugăciunea de aici a pus în centru prezența reală a lui Cristos în Euharistie, darul prin care Domnul se oferă pe sine celor care vin la El. După zilele petrecute în atâtea locuri de credință, comunitatea s-a adunat din nou în jurul altarului. Acest popas a legat încheierea călătoriei de viața care îi aștepta acasă: aceeași Euharistie avea să le fie hrană și sprijin în familie și în parohie.

Au continuat apoi spre Madrid, unde au petrecut ultima seară înaintea revenirii în țară. Luni, 5 octombrie, s-au întors la București.

Pelerinajul a fost și un timp de apropiere între credincioșii români și maghiari ai Bărăției. Conversațiile, rugăciunea unora pentru ceilalți și gesturile de sprijin au întărit legăturile dintre ei. Departe de ritmul obișnuit al vieții, au avut răgazul de a se asculta și de a se cunoaște mai bine. Alături de amintirea locurilor vizitate, au adus acasă recunoștința pentru oamenii împreună cu care au trăit aceste zile.

Darurile pelerinajului pot rodi în viața de fiecare zi, prin rugăciune, prin participarea la Sfânta Liturghie și prin grija față de aproapele. Pacea trăită la Fatima poate fi păstrată prin răbdarea de a asculta, prin disponibilitatea de a ajuta și prin curajul de a ierta. Sub ocrotirea Fecioarei Maria, drumul parcurs împreună rămâne un îndemn de a-l căuta pe Dumnezeu în familie și în comunitate.

Mărturiile care urmează dau glas acestor trăiri. Pelerinii împărtășesc momentele care i-au emoționat și liniștea găsită în rugăciune, transmițând mai departe bucuria și speranța cu care s-au întors acasă.

„Aceste zile mi-au dat răgazul să-i ascult mai îndeaproape pe cei pe care îi păstoresc. M-am bucurat de încrederea lor și de ceea ce au ales să împărtășească pe drum. Când cunoști mai bine speranțele și grijile unui om, rugăciunea pentru el devine mai personală. Îl porți înaintea lui Dumnezeu cu tot ceea ce ai aflat despre viața lui. Revenirea la Toledo m-a făcut să mă gândesc la cât de mult am primit în anii de formare. Revederea fostului meu rector mi-a amintit de ajutorul celor care mi-au susținut pașii către preoție. Învățătura și încrederea lor mă însoțesc și astăzi. Le sunt recunoscător pentru că m-au ajutat să înțeleg chemarea Domnului și responsabilitatea pe care o presupune. M-a emoționat să mă întorc acolo împreună cu enoriașii mei. Privindu-i, am simțit cât de concretă este această responsabilitate. Fiecare are propria poveste și propriile nevoi, iar eu sunt chemat să le fiu aproape. Slujirea lor este răspunsul pe care încerc să-l dau, în fiecare zi, chemării primite de la Dumnezeu. La Fatima, auzind-o pe Daciana rugându-se în limba română, m-am gândit la întreaga noastră parohie. I-am purtat în rugăciune și pe cei rămași acasă, împreună cu familiile și încercările lor. Am trăit bucuria de a fi preotul acestei comunități și de a mă ruga alături de oamenii care o alcătuiesc. Îmi doresc ca apropierea trăită în aceste zile să continue și după întoarcere. Să ne fie mai ușor să facem un pas către cel care are nevoie de sprijin și să păstrăm în rugăciune ceea ce ne-am încredințat unii altora pe drum. Mă rog să rămân și eu atent la ceea ce fiecare dintre ei are nevoie să primească de la păstorul său. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul preoției și pentru încrederea acestor oameni. Îi încredințez Sfintei Fecioare Maria, rugând-o să ne ajute să-l urmăm cu statornicie pe Fiul ei.” (Pr. Cristinel Țâmpu)

„Acest pelerinaj a fost pentru mine mai mult decât o călătorie prin locuri încărcate de istorie și spiritualitate. A fost un timp de reculegere, de rugăciune și de întâlnire cu Dumnezeu, dar și cu mine însămi. Toledo și Avila mi-au rămas în mod deosebit în suflet, prin frumusețea lor și prin mărturiile vii ale credinței. Emoționantă a fost și vizita la Seminarul Mare din Toledo, unde părintele Cristinel Țâmpu s-a pregătit pentru preoție. Am simțit că descopeream astfel și o parte din drumul său de credință și de formare. Cele mai profunde trăiri le-am avut însă la Fatima. Participarea la rugăciunea Sfântului Rozariu și la procesiunea cu lumânări, alături de oameni veniți din atâtea țări, ne-a făcut să simțim că aparținem unei comunități universale a credinței. Bucuria a fost cu atât mai mare când cea mai tânără persoană din grupul nostru a rostit în limba română o parte dintr-o decadă a Rozariului. Calea Crucii, Calvarul Ungar și vizita la Aljustrel, la casele celor trei păstorași, au întregit această experiență. Acolo am înțeles că pelerinajul nu înseamnă doar să ajungi într-un loc, ci să lași acel loc să te atingă și să schimbe ceva în tine. Pentru mine, a fi pelerin înseamnă să te oprești, să te rogi, să asculți și să cauți un sens mai profund. Pe măsură ce străbați aceste locuri, se schimbă ceva și în tine. M-am întors cu recunoștință pentru momentele trăite și pentru oamenii alături de care am călătorit. Fatima, Toledo, Avila, Madrid, El Escorial, Lisabona și Santarem au devenit amintiri care vor continua să trăiască în sufletul meu.” (Enikő Darvas)

„Eram în biserică atunci când Părintele Cristinel de la Bărăția a anunțat pentru prima dată intenția de a organiza un pelerinaj la Fatima. M-am bucurat nespus și mi-am dorit din tot sufletul să particip. Părintele m-a invitat, iar familia m-a încurajat, însă grijile cotidiene m-au făcut să cred că nu voi reuși. Dorința a rămas vie, iar cu puțin timp înainte de plecare, Părintele mi-a spus că mai era un loc disponibil. Ceea ce păruse imposibil a devenit posibil: m-am înscris și m-am alăturat grupului. Am plecat obosită și împovărată de griji, neștiind cum aveam să petrec o săptămână departe de familie. Odată ajunși la Madrid, am început pelerinajul alături de un ghid minunat, Părintele Leonard Diac. Fiecare biserică vizitată îmi aducea liniște, iar pe măsură ce zilele treceau, simțeam tot mai limpede pacea care se așeza în sufletul meu. La Fatima am trăit momente care m-au marcat pentru totdeauna: rugăciunea Rozariului, la ceas de seară, în atâtea limbi, procesiunea cu lumânări și citirea Cuvântului Domnului, la care am participat și eu, alături de alți pelerini din grup. Pentru mine, acestea sunt experiențe care împart viața în două: cea de dinainte de Fatima și cea de după. Acestor momente li s-a adăugat întâlnirea cu pelerinii din comunitatea maghiară, care m-au «adoptat» și de care nu m-am mai despărțit până la sfârșitul călătoriei. Ne-am rugat, am parcurs Calea Crucii, ne-am împărtășit apăsările și am râs împreună. M-am întors cu convingerea că unele lucruri se întâmplă la timpul potrivit și că miracolele nu încetează să apară în viețile noastre.” (Laura Carina Tribus)

„Sunt momente în viață când timpul pare să se oprească, iar pământul să atingă cerul. Pentru mine, asemenea clipe s-au născut la Sanctuarul de la Fatima, unde, trei seri la rând, am pășit în marea de lumină a procesiunii cu lumânări. Când miile de flăcări se ridicau spre cer, un fior sfânt străbătea mulțimea. Noi, pelerinii români și maghiari, însoțiți de părintele paroh, am cântat împreună imnul Ave Maria. M-a emoționat profund și rugăciunea rostită în limba română de o reprezentantă a grupului nostru, la Capela Aparițiilor. Apoi am pornit în procesiune pe marea esplanadă, alături de tricolor. Încă din prima seară am trăit o întâmplare pe care am simțit-o ca pe un semn de bun venit. Mergeam alături de o pelerină pe care abia o cunoscusem. În timp ce Sfânta Cruce și statuia Fecioarei Maria înaintau prin fața noastră, mi-am ridicat privirea spre crucea luminoasă de pe turnul Bazilicii Maicii Domnului a Rozariului. Chiar atunci, o stea căzătoare a brăzdat cerul, trecând prin dreptul crucii. Ne-am privit imediat. «Tu ai văzut?», am întrebat-o cu emoție. «Da!», mi-a răspuns, la fel de emoționată. În acea clipă, o pace dincolo de cuvinte ne-a cuprins sufletele. Am simțit întâmplarea ca pe un semn discret și personal, ca și cum cerul ne-ar fi răspuns. Cu inima copleșită de recunoștință, îți mulțumesc, Preasfântă Fecioară Maria, pentru harul de a fi pășit pe acel pământ sfânt, pentru unitatea în care am cântat laolaltă și pentru semnul discret al stelei căzătoare. Am primit atunci certitudinea că nicio rugăciune nu rămâne neauzită. Te rog, Maică Bună, să păstrezi vie în mine flacăra acelor seri și să mă ajuți să port mereu, în viața de zi cu zi, pacea adâncă pe care mi-ai dăruit-o. Amin.” (Irén Ștefănescu)

„Acest pelerinaj ne-a oferit un răgaz în care să privim mai atent la viața noastră și la locul pe care Îl lăsăm lui Dumnezeu în ea. În bisericile vizitate, în rugăciunile rostite împreună și în liniștea dintre ele, am simțit nevoia să ascultăm mai mult și să ne întrebăm ce purtăm cu noi: pentru ce suntem recunoscători, ce ne apasă și ce avem de schimbat. La Fatima, toate acestea au devenit rugăciune. Alături de oameni veniți din atâtea țări, fiecare cu propria poveste, am simțit cât de mult ne apropie credința. Ne-am încredințat lui Dumnezeu familia, grijile și speranțele, cerând și puterea de a primi ceea ce nu putem înțelege încă. Trăind acest drum împreună, am redescoperit și cât de prețios este să ne fim aproape: să avem răbdare să ne ascultăm, să ne sprijinim și să ne rugăm unul pentru celălalt. Pelerinajul ne-a făcut să privim cu mai multă recunoștință atât legătura dintre noi, cât și oamenii alături de care am călătorit. Ne-am întors cu dorința de a face mai mult loc rugăciunii în viața de zi cu zi și de a fi mai atenți la felul în care ne iubim și ne purtăm unii cu ceilalți. Credem că aici continuă, pentru noi, pelerinajul: în răbdarea pe care o învățăm, în iertarea pe care o oferim și în încrederea cu care Îi încredințăm lui Dumnezeu fiecare zi.” (Edit și Csaba Süket)

„Am simțit cu adevărat că, prin acest pelerinaj, m-am apropiat de Fecioara Maria. Îmi este greu să exprim în cuvinte tot ceea ce am trăit, deoarece, adesea, cuvintele nu pot cuprinde profunzimea experiențelor spirituale. Un moment care mi-a rămas în suflet a fost acela în care am avut privilegiul de a rosti o decadă de Rozariu în limba română, la Sanctuar. Emoția trăită atunci este una dintre amintirile prețioase ale acestui pelerinaj, pentru care Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Participarea la acest pelerinaj a fost pentru mine un dar și un prilej de întărire a credinței. Le mulțumesc din inimă tuturor celor care s-au implicat în organizarea lui și celor care mi-au oferit posibilitatea de a fi parte din această experiență.” (Daciana Pop)

„În timpul primei procesiuni cu Preasfântul Sacrament, la Sanctuarul de la Fatima, am văzut steagurile atâtor țări așezate lângă Crucea lui Isus. Emoția m-a copleșit și am început să plâng. Erau lacrimi de bucurie și recunoștință pentru că mă aflam acolo, în mijlocul atâtor oameni uniți de aceeași credință. Pentru câteva clipe, am simțit că toate granițele dintre noi dispar și că, în fața Crucii și a Preasfântului Sacrament, suntem cu toții parte din aceeași mare familie. A fost un moment pe care îl voi purta mereu în inimă.” (Mariana Calotă)

„A fost un pelerinaj cu totul special, plin de emoție și liniște sufletească. Cel mai profund moment l-am trăit la Fatima, în locul în care s-a arătat Fecioara Maria, unde am simțit o pace și o apropiere de Dumnezeu greu de descris în cuvinte. Am avut bucuria să vizitez și Catedrala Se din Lisabona, unde a fost botezat Sfântul Anton de Padova, precum și alte biserici și locuri deosebite din Madrid și Barcelona. A fost o călătorie care mi-a rămas în suflet și pentru care sunt profund recunoscătoare.” (Georgeta Țîmpu)

„Fatima ne-a arătat cum credința creștină se transmite din generație în generație. Indiferent de epoca în care trăim și de mijloacele de care dispunem, de la cele din 1917 până la cele ale erei digitale, esențial este să-L descoperim pe Dumnezeu în viața noastră și să transmitem credința celor care vin după noi, oricare ar fi împrejurările în care vor trăi.” (Erika Bening)

Parohia Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția)