Omilia Cardinalului Giovanni Battista Re – Funeraliile Papei Francisc

LITURGHIA DE ÎNMORMÂNTARE
A RĂPOSATULUI PONTIF ROMAN

FRANCISC

Omilia Eminenței Sale Cardinal Giovanni Battista Re

 Decanul Colegiului Cardinalilor

Piața Sfântul Petru, sâmbătă, 26 aprilie 2025

În această maiestuoasă Piață Sfântul Petru, în care Papa Francisc a celebrat Euharistia de atâtea ori și a prezidat mari întâlniri de-a lungul ultimilor 12 ani, ne reculegem în rugăciune în jurul rămășițelor sale pământești, cu inimile triste, dar susținuți de certitudinile credinței, care ne asigură că existența umană nu se sfârșește în mormânt, ci în casa Tatălui, într-o viață de fericire care nu se va sfârși niciodată.

În numele Colegiului Cardinalilor, vă mulțumesc din tot sufletul, tuturor, pentru prezența voastră. Cu profunde sentimente, adresez un salut respectuos și mulțumiri din inimă șefilor de stat, șefilor de guvern și delegațiilor oficiale care au venit din multe țări pentru a-și exprima afecțiunea, venerația și stima față de Papa care ne-a părăsit.

Plebiscitul expresiilor de afecțiune și participare, pe care le-am văzut în aceste zile, după trecerea sa de pe acest pământ în veșnicie, ne spune cât de mult a atins atât mințile, cât și inimile intensul pontificat al Papei Francisc.

Ultima sa imagine, care va rămâne în ochii și în inimile noastre, este cea de duminica trecută, solemnitatea Paștelui, când Papa Francisc, în ciuda problemelor grave de sănătate, a vrut să ne dea binecuvântarea de la balconul Bazilicii Sfântul Petru și apoi a coborât în această piață pentru a saluta din papamobilul deschis toată marea mulțime adunată pentru Liturghia de Paște.

Prin rugăciunile noastre, dorim acum să-i încredințăm lui Dumnezeu sufletul iubitului Pontif, pentru ca El să-i dăruiască fericirea veșnică în orizontul luminos și glorios al iubirii sale imense.

Suntem luminați și călăuziți de pagina Evangheliei, în care a răsunat vocea lui Cristos, când l-a provocat pe primul dintre apostoli: „Petru, mă iubești mai mult decât aceștia?” Iar răspunsul lui Petru a fost prompt și sincer: „Doamne, Tu știi totul; Știi că te iubesc!”. Și Isus i-a încredințat marea misiune: „Paște oile mele”.  Aceasta va fi misiunea constantă a lui Petru și a Succesorilor săi, o slujire a iubirii pe urmele Învățătorului și Domnului Cristos, care „nu a venit să fie slujit, ci să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru toți” (Mc 10,45).

În ciuda fragilității și suferinței sale finale, Papa Francisc a ales să urmeze acest drum de dăruire de sine până în ultima zi a vieții sale pământești. El a călcat pe urmele Domnului său, Păstorul cel Bun, care și-a iubit oile până la a-și dărui viața pentru ele. Și a făcut-o cu putere și seninătate, aproape de turma sa, Biserica lui Dumnezeu, amintind de fraza lui Isus citată de Apostolul Paul: „Este mai mare fericire în a da decât în a primi” (Fap 20,35).

Când Cardinalul Bergoglio, la 13 martie 2013, a fost ales de Conclav pentru a-i succeda Papei Benedict al XVI-lea, avea în spate ani de viață religioasă în Societatea lui Isus și, în primul rând, avea bogăția experienței a 21 de ani de slujire pastorală în Arhidieceza de Buenos Aires, mai întâi ca Episcop auxiliar, apoi ca Episcop coadjutor și mai târziu, mai presus de toate, ca Arhiepiscop.

Decizia de a lua numele de Francisc a apărut imediat ca alegere a unui program și a unui stil pe care a vrut să-și întemeieze pontificatul, căutând să se inspire din spiritul Sfântului Francisc de Assisi.

Și-a păstrat temperamentul și forma de conducere pastorală și a lăsat imediat amprenta personalității sale puternice în guvernarea Bisericii, stabilind un contact direct, atât cu persoanele, cât și cu popoarele, dornic să fie aproape de toți, cu o atenție deosebită față de oamenii aflați în dificultate, cheltuindu-se fără măsură, mai ales pentru cei mai mici de pe pământ, cei marginalizați. A fost un Papă în mijlocul poporului, cu inima deschisă față de toți. A fost, de asemenea, un Papă atent la noutatea care apărea în societate și la ceea ce Duhul Sfânt a trezit în Biserică.

Cu vocabularul său caracteristic și cu limbajul său bogat în imagini și metafore, el a căutat întotdeauna să lumineze problemele timpului nostru cu înțelepciunea Evangheliei, oferind un răspuns în lumina credinței și încurajându-ne să trăim în calitate de creștini provocările și contradicțiile acestori ani plini de schimbări în care ne aflăm, pe care îi plăcea să îi descrie drept o „schimbare de epocă”.

Avea o mare spontaneitate și un mod informal de a se adresa tuturor, chiar și persoanelor îndepărtate de Biserică.

Bogat în căldură umană și profund sensibil la tragediile de astăzi, Papa Francisc a împărtășit cu adevărat neliniștile, suferințele și speranțele timpului nostru de globalizare și s-a dedicat mângâierii și încurajării, cu un mesaj capabil să ajungă la inimile oamenilor într-un mod direct și imediat.

Carisma sa de primire și ascultare, combinată cu un mod de a se purta tipic sensibilității de astăzi, a atins inimile, căutând să trezească energiile morale și spirituale.

Primatul evanghelizării a fost călăuza pontificatului său, răspândind, cu o clară amprentă misionară, bucuria Evangheliei, care a fost titlul primei sale exortații apostolice, Evangelii gaudium. O bucurie care umple inimile tuturor celor care se încredințează lui Dumnezeu cu încredere și speranță.

Firul roșu călăuzitor al misiunii sale a fost și convingerea că Biserica este o casă pentru toți, o casă cu uși mereu deschise. A recurs în repetate rânduri la imaginea Bisericii ca „spital de campanie” după o bătălie în care au fost mulți răniți; o Biserică dornică să se ocupe cu hotărâre de problemele oamenilor și de marile necazuri care sfâșie lumea contemporană; o Biserică capabilă să se aplece în fața fiecărei persoane, dincolo de orice crez sau stare, vindecându-i rănile.

Gesturile și îndemnurile sale în favoarea refugiaților și a persoanelor strămutate sunt nenumărate. De asemenea, a fost constantă insistența sa de a lucra în favoarea săracilor.

Este semnificativ faptul că prima călătorie a Papei Francisc a fost la Lampedusa, o insulă care simbolizează drama emigrării, cu mii de oameni înecați pe mare. În aceeași cheie a fost vizita sa la Lesbos, împreună cu Patriarhul Ecumenic și Arhiepiscopul Atenei, precum și celebrarea unei Liturghii la granița dintre Mexic și Statele Unite, cu ocazia vizitei sale în Mexic.

Dintre cele 47 de Călătorii Apostolice solicitante, cea în Irak, din 2021, realizată sfidând toate riscurile, va rămâne în istorie. Acea dificilă Vizită Apostolică a fost un balsam pe rănile deschise ale poporului irakian, care a suferit atât de mult din cauza activității inumane a ISIS. Acesta a fost și o călătorie importantă pentru dialogul interreligios, o altă dimensiune importantă a activității sale pastorale.  Cu Vizita Apostolică din 2024 în patru națiuni din Asia-Oceania, Papa a ajuns la „cea mai periferică periferie a lumii”.

Papa Francisc a pus întotdeauna în centru Evanghelia milostivirii, subliniind în mod repetat că Dumnezeu nu obosește niciodată să ne ierte: El iartă întotdeauna, oricare ar fi situația celui care cere iertare și se întoarce pe calea cea dreaptă.

El a dorit Jubileul  Extraordinar al Milostivirii, subliniind că milostivirea este „inima Evangheliei”.

Milostivirea și bucuria Evangheliei sunt două cuvinte cheie ale Papei Francisc.

În contrast cu ceea ce el a numit „cultura rebutului”, a vorbit despre cultura întâlnirii și a solidarității. Tema fraternității a străbătut cu tonuri vibrante întregul său pontificat.  În scrisoarea enciclică „Fratelli tutti” a dorit să reînvie o aspirație mondială la fraternitate, pentru că suntem cu toții copii ai aceluiași Tată care este în ceruri. El a amintit adesea cu tărie că toți aparținem aceleiași familii umane.

În 2019, în timpul călătoriei sale în Emiratele Arabe Unite, Papa Francisc a semnat un document despre „Fraternitatea umană pentru pacea mondială și conviețuirea comună”, amintind de paternitatea comună a lui Dumnezeu.

Adresându-se bărbaților și femeilor din întreaga lume, cu scrisoarea  enciclică Laudato si’, a atras atenția asupra îndatoririlor și a coresponsabilității față de casa noastră comună.  „Nimeni nu este mântuit singur”.

În fața dezlănțuirii numeroaselor războaie din ultimii ani, cu orori inumane și cu nenumărate morți și distrugeri, Papa Francisc și-a ridicat neîncetat vocea, implorând pacea și invitând la raționalitate, la negocieri oneste pentru a găsi posibile soluții, pentru că războiul – a spus el – înseamnă doar moartea oamenilor, distrugerea caselor, spitalelor și școlilor. Războiul lasă întotdeauna lumea mai rea decât a fost înainte: este întotdeauna o înfrângere dureroasă și tragică pentru toată lumea.

„Construiți punți și nu ziduri” este un îndemn pe care l-a repetat de mai multe ori, iar slujirea credinței ca Succesor al Apostolului Petru a fost întotdeauna legată de slujirea omului în toate dimensiunile sale.

În uniune spirituală cu întreaga creștinătate, suntem aici în număr mare pentru a ne ruga pentru Papa Francisc, astfel încât Dumnezeu să-l primească în imensitatea iubirii sale.

Papa Francisc obișnuia să-și încheie discursurile și întâlnirile spunând: „Nu uitați să vă rugați pentru mine”.

Dragă Papă Francisc, acum noi îți cerem să te rogi pentru noi și să binecuvântezi din cer Biserica, să binecuvântezi Roma, să binecuvântezi întreaga lume, așa cum ai făcut-o duminica trecută de la balconul acestei bazilici, într-o ultimă îmbrățișare cu tot poporul lui Dumnezeu, dar în mod ideal și cu omenirea care caută adevărul cu o inimă sinceră și ține sus torța speranței.

Traducere: Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban

Hits: 279