Ora de rugăciune a preoților din Decanatul de Ploiești în Parohia Sf. Anton de Padova (Câmpina)
În ziua de 12 februarie 2025, preoții din Decanatul de Ploiești s-au adunat, așa cum este obiceiul în fiecare lună, pentru a participa la ora de rugăciune, ce s-a organizat în Parohia Romano-Catolică din Câmpina. Într-o atmosferă fraternă deosebită, Părintele paroh Claudiu Cojan a pregătit o înălțătoare oră de rugăciune, invitându-ne să-l adorăm pe Isus în Taina Sfintei Euharistii.
În cadrul orei de rugăciune, ne-am rugat și Ora Medie pentru preoți, pentru vocații și pentru tot poporul lui Dumnezeu. În timpul rugăciunii, Părintele paroh Claudiu Cojan a propus momente profunde de meditație, amintindu-ne că Euharistia este fundamentală pentru viața preoților, și în egală măsură pentru fiecare creștin în parte.
După ce cu toții ne-am hrănit sufletește în fața Sfintei Euharistii, a urmat o întâlnire cordială în cadrul căreia s-a oferit o agapă fraternă. Părintele Iosif Imbrișcă, Decan de Ploiești, și Părintele Petru Păuleț, econom al Arhiepiscopiei, ne-au prezentat câteva lucruri punctuale despre bunul mers al parohiilor noastre.
Mulțumirea noastră se îndreaptă către Bunul Dumnezeu și către toți care au contribuit ca această întâlnire să fie o ocazie de bună revedere.
Mulțumim preoților din Decanatul de Ploiești pentru darul fraternității, dar și pentru cel de a sta împreună în numele lui Cristos.
Pr. Eugen Răchiteanu
Hits: 888