Cercetașii au adus Lumina Păcii de la Betleem la Catedrala Sf. Iosif
Peste 250 cercetași din cadrul a 16 Centre Locale ale Organizației Naționale Cercetașii României s-au reunit pe 17 decembrie la Catedrala Sf. Iosif din București pentru un moment special de comuniune și speranță. Sub binecuvântarea și în prezența ÎPS Mitropolit Aurel Percă, tinerii și-au făcut auzită vocea și au transmis mesaje și reflecții profunde despre pace, atât de fragilă în zilele pe care le trăim.
Mesajul Rețelei SPES a cercetașilor cu specific catolic pentru acest an:
“Lumina Păcii de la Betleem ne reamintește în aceste zile că pacea nu este doar absența conflictului, ci prezența iubirii. Pacea începe în noi, în gândurile noastre, în cuvintele noastre și în gesturile mici de zi cu zi. Pacea este activă, se construiește cu munca, cu mânecile suflecate, gata oricând.
Lumina pe care o primim astăzi este mai mult decât o simplă flacără. Ea ne aduce împreună, dincolo de granițe, culturi sau diferențe. Unitatea există numai în relație cu diversitatea, iar diversitatea poate fi celebrată numai în contextul unității și al comuniunii. Vă îndeamnăm azi să pornim în lume cu Lumina Păcii de la Betleem precum niște mesageri ai păcii, fiecare în felul lui, precum îngerii păstorii sau magii au vestit Nașterea Mântuitorului.
Sărbători binecuvântate!”
Hits: 75