Întâlnirea reprezentanților cultelor din Capitală pentru fixarea Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2025

pozza 2

Întâlnirea reprezentanților cultelor din Capitală pentru fixarea Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2025

Luni, 9 decembrie 2024, la sediul AIDROM din București a avut loc întâlnirea anuală a reprezentanților cultelor pentru a fixa programul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din Capitală, din perioada 18-25 ianuarie 2025.

Întâlnirea s-a desfășurat într-un climat de rugăciune, prietenie și bucurie. Toți delegații Bisericilor au avut ocazia să prezinte, mai întâi, pe scurt, activități pastorale din ultimul an, dar și provocările și aspirațiile întâlnite. Din toate prezentările s-a desprins dorința sinceră a fiecărei Biserici de la lucra cu entuziasm la răspândirea Evangheliei în lumea contemporană.

Din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București a participat Pr. Dr. Daniel Bulai, Vicar Episcopal cu activitatea pastorală și Responsabil cu Ecumenismul și Dialogul Interreligios, care a prezentat pe scurt: Parcursul Sinodal din Biserica Catolică; Evenimentele – 25 ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în România și 5 ani de la vizita Sanctității Sale, Papa Francisc în România; Jubileul anului 2025 – Pelerini ai speranței; Jubileul de 25 ani de episcopat al ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București; redeschiderea Catedralei Notre Dame din Paris; Importanța dialogului deschis și constant între Bisericii; Exemplul frumos și creștinesc pe care trebuie să-l oferim tuturor, atunci când suntem împreună pentru rugăciune etc.

Au fost prezenți reprezentanți din Biserica Ortodoxă Română, Biserica Greco-Catolică, Biserica Armeană, Biserica Anglicană, Biserica Evanghelică Luterană C.A., Biserica Luterană de limbă maghiară, Biserica Reformată Calvineum și Biserica Romano-Catolică.

Material realizat cu sprijinul Pr. Daniel Bulai

Hits: 664

/ Știri / Tags: ,

Share the Post