„Pelerini ai speranței în Anul Jubileului” – Scrisoarea pastorală a ÎPS Aurel Percă pentru Anul pastoral 2024-2025
„Așteaptă-l pe Domnul, fii tare, întărește-ți inima şi speră în Domnul! (Ps 27,14)
Fie ca puterea speranței să ne umple prezentul, în timp ce așteptăm cu încredere venirea Domnului Isus Cristos, căruia i se cuvine lauda și gloria acum și în vecii vecilor”.
(Papa Francisc, Spes non confundit)
Cucernici confrați preoți,
Dragi persoane consacrate,
Iubiți frați și surori în Cristos,
Am început un nou an pastoral cu încrederea reînnoită în promisiunea Domnului Isus: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Mt 28,20). Din această promisiune trebuie să primim un imbold personal și comunitar reînnoit pentru viața noastră creștină și viața Bisericii noastre locale.
Conștienți de această prezență a lui Cristos Înviat printre noi, ne punem întrebarea adresată lui Petru la Ierusalim, imediat după predica sa din ziua de Rusalii: „Ce să facem, fraților?”(Fap 2,37).
Perioada pastorală pe care am început-o va fi marcată de Jubileul anului 2025, care se va suprapune în mare parte cu Programul noului an pastoral al Arhidiecezei noastre. Acest program se dorește a fi busola care ne va ghida pe drumul nostru de trăire a credinței în anul Jubileului. Nu vreau să propun o listă de inițiative care să fie finalizate într-un an. Nu este ceva punctual, ci mai degrabă o programare care să modeleze stilul Bisericii noastre arhidiecezane, pentru a ne ajuta pe toți să dăm motive speranței care ne-a fost dată. În acest demers pastoral, ne vom lăsa călăuziți de directivele care vor fi date de Papa Francisc și de Dicasterul care coordonează și propune ințiativele pentru Jubileul anului 2025.
Proclamarea Anului Sfânt prin Bula papală „Spes non confundit”, „speranța nu dezamăgește” (Rom 5,5), ne oferă tuturor marea șansă de a deveni pelerini ai speranței. De aceea în acest an pastoral dorim să primim darurile harului, invitația la convertire și indulgențele care ne sunt oferite pentru a ne purifica viața și pentru a face să strălucească speranța care nu dezamăgește.
„Pelerini” ai speranței în Anul Marelui Jubileu
Anul pastoral al Arhidiecezei acoperă ultimul trimestru al anului 2024 și întregul an 2025. În tot acest timp, Papa dorește să ne concentrăm asupra celebrării Jubileului din 2025. În centrul Jubileului se află și trebuie să se afle speranța, deoarece ni se cere tuturor să fim „pelerini ai speranței” în această perioadă.
În ultimul trimestru al anului 2024, ca parte a aceluiași An Sfânt, Papa vorbește despre faptul că întreaga Biserică trebuie să se afle într-o adevărată „simfonie a rugăciunii”, pentru ca „să recăpătăm în primul rând dorința de a fi în prezența Domnului, să-l ascultăm și să-l adorăm… an intens de rugăciune, în care inimile să se deschidă pentru a primi abundența de har” (Scrisoarea Papei Francisc către Președintele Dicasterului pentru Evanghelizare, în vederea Jubileului 2025), în special pentru toți cei care au nevoie să își recapete speranța în viața lor.
Arhidieceza noastră a răspuns acestei chemări promovând adorația euharistică continuă prin rotație, care va continua până la sfârșitul anului 2024, și care va fi prelungită pe tot parcursul Jubileului 2025.
Pentru Jubileul 2025, Papa Francisc a ales titlul de „Pelerinii speranței”, deoarece este convins că lumea, în general, și credincioșii, în special, au nevoie de speranță în multe feluri. Celebrarea Jubileului ca „pelerini ai speranței” indică faptul că ar trebui să fie un Jubileu în care realitatea speranței să fie în centrul atenției, deoarece lumea și Biserica au nevoie de ea.
Împreună cu Papa, simțim cu toții că momentul actual al lumii și al Bisericii este o perioadă lipsită de speranță și de aceea este nevoie de un eveniment, precum Jubileul din 2025, care să ne facă conștienți că trebuie să o reaprindem în noi înșine. Fără speranță, evanghelizarea lumii nu este posibilă.
Momentul actual al lumii și al Bisericii este un moment plin de dificultăți pentru a realiza evanghelizarea de care lumea are nevoie și pe care Biserica trebuie să o facă realitate, deoarece este misiunea încredințată și primită de la Cristos însuși. Ultimii douăzeci și cinci de ani au însemnat, așa cum a subliniat în mod repetat Papa Francisc, pentru societate și pentru Biserică, o adevărată schimbare de epocă. În ultimii douăzeci și cinci de ani am trăit și trăim o pierdere reală și dureroasă a valorilor umane și creștine (cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 3 oct. 2020).
Multe din situațiile la care asistăm duc de multe ori la pesimism și descurajare în cei chemați să vestească Evanghelia și chiar în rândul creștinilor în general. Din acest motiv, Papa ne cere tuturor să dedicăm acest an 2025 rugăciunii fervente, care va da naștere speranței în cei care nu o au și în cei care au avut-o și au pierdut-o sau au diminuat-o în viața lor.
Speranța este rodul credinței noastre, al interesului și al eforturilor noastre, dar mai presus de toate, este un dar de la Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu este cel care trebuie să ne ajute să o obținem și să ne trăim viața în speranță.
De aceea, Anul jubiliar ar trebui să fie un an de cultivare specială a speranței în viețile noastre și în munca noastră de evanghelizare și suntem siguri că vom reuși dacă, pe lângă efortul de a o realiza, îi cerem Domnului să ne ajute să ne reînnoim speranța, deoarece fără speranță evanghelizarea este imposibilă.
Cristos – speranța noastră
Avem foarte mare nevoie de această speranță: noi, creștinii din Arhidieceza noastră, noi, societatea românească și noi, societatea întregii lumi. Spiritul uman este puternic afectat, pentru că suntem prea mult concentrați pe ceea ce este pământesc. Iar ceea ce este pământesc este trecător. Dacă nu ne ridicăm privirea în sus, dacă nu ne apropiem de Cristos, va fi dificil să creștem speranța în lume. Trebuie să hrănim în noi speranța care izvorăște din Cristos, pentru a putea să o trezim și să o răspândim în lume. Și în acest fel, dând speranță, să evanghelizăm.
Speranța creștină este strâns legată de Cristos: Domnul Isus este „speranța noastră” (1 Tim 1,1), temelia speranței noastre: „Proclamarea speranței este proclamarea învierii lui Isus Cristos. Pentru noi, creștinii, așa cum spune apostolul Paul, Cristos este speranța noastră. Speranța se naște pentru noi din certitudinea învierii lui Isus și, prin urmare, în fața atâtor forme de rău, atâtor forme de moarte și chiar în fața unei culturi a morții, trebuie să fim vestitori și martori cu semne concrete de viață și speranță” (Rino Fisichella, Pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare).
„Speranța nu dezamăgește” Tom 5,5): Speranța noastră este Cristos, iar misiunea noastră este să unim Speranța, aprinzând nenumăratele speranțe ale oamenilor. Papa spune: „Toată lumea speră. În inima fiecărei persoane este cuprinsă speranța ca dorință și așteptare a binelui, în timp ce nu se știe ce va aduce ziua de mâine. Cu toate acestea, imprevizibilitatea viitorului dă naștere la sentimente uneori contradictorii: de la încredere la teamă, de la seninătate la descurajare, de la certitudine la îndoială. Întâlnim adesea oameni descurajați, care privesc spre viitor cu scepticism și pesimism, ca și cum nimic nu le-ar putea oferi fericirea. Din această împletire de speranță și răbdare reiese clar că viața este o călătorie care promite și garantează că „speranța nu dezamăgește” prin istoria și mărturia femeilor și bărbaților care sunt semne palpabile ale speranței” (Papa Francisc, Spes non confundit 2.5).
Sunt cuvintele Papei Francisc, care ne invită să slujim speranța acolo unde este viața, prin alegerea unui traseu spiritual capabil să ne modeleze lăuntric ca „profeți ai speranței”, astfel încât în situațiile existențiale ale vieții de zi cu zi să devenim generatori de speranță, iar în relațiile reconciliate cu noi înșine, cu ceilalți și cu Dumnezeu, să dezvăluim trăsăturile de adevărați „căutători de speranță”.
Cu toții suntem „pelerini ai speranței”: mergem unii alături de alții, spre țelul care este Cristos: El este jubileul nostru, El este indulgența noastră, El este speranța noastră, El este mântuirea lumii.
Sfânta Fecioară Maria – „Maica Speranței”
În calitate de „pelerini ai speranței”, să ne întoarcem privirea și spre Preasfânta Fecioară Maria, Maica Speranței. Să-i încredințăm acest nou an care începe, astfel încât să fie plin de roadele vieții creștine pentru Arhidieceza noastră. Papa Benedict a spus că viața noastră este ca o călătorie pe marea istoriei, adesea întunecată și furtunoasă. În această călătorie, marinarul bun știe cum să scruteze stelele pentru a descoperi ruta. Îl avem pe Isus Cristos, steaua prin excelență, care strălucește deasupra întunericului istoriei. Dar Maria a fost cea care, prin „da”-ul de la Buna Vestire (cf. Lc 2,38), i-a deschis ușa lui Cristos, pentru ca speranța să strălucească în lumea și în istoria noastră. Ea este „Steaua mării” și „Mama speranței” (Cf. Benedict al XVI-lea, Enciclica Spe salvi, nn. 49-50).
Maria a dat naștere Speranței făcute trup, dar a trebuit să urmeze și un drum al speranței, care este un model pentru noi. Fiat-ul Bunei Vestiri nu a clarificat toate incertitudinile viitorului. De multe ori, Maria nu înțelegea ce se întâmpla în jurul ei, dar păstra toate evenimentele în inima sa pentru a le medita și a le înțelege sensul în credință (cf. Lc 2,50-51). A fost o femeie puternică, care nu a cedat în fața incertitudinilor vieții, care nu s-a plâns lui Dumnezeu și nu a dat vina pe alții. Ea a știut să accepte viața așa cum se prezenta ea în fiecare moment, descoperind mereu mâna providențială a lui Dumnezeu, care ține frâiele istoriei (Cf. Francisc, Audiența generală din 10 mai 2017).
În timpul vieții publice a lui Isus, Maria a știut să se pună în umbră, însoțindu-și în tăcere Fiul, care se supunea voinței Tatălui. Maria reapare în momentul crucial al Calvarului, când aproape toți ceilalți prieteni au dispărut din cauza fricii. Maria era acolo, la picioarele crucii, mereu fidelă planului lui Dumnezeu, ca o lumină a speranței care arde în mijlocul celei mai întunecate nopți (cf. Ioan 19,25).
Mai târziu, Maria va fi prezentă și la Rusalii, în prima zi a Bisericii lui Cristos (cf. Fap 1,14). O zi glorioasă datorită acțiunii minunate a lui Dumnezeu, dar și plină de îndoieli și ezitări cu privire la următorii pași de făcut. Maria a fost acolo pentru a da speranță acelor ucenici fragili, care au fost trimiși în întreaga lume. Fie ca și Maria, sub titlul de Fecioara Maria Neprihănit Zămislită, patroana Arhidiecezei, să fie pentru noi, în acest An jubiliar, stea, mamă și consolare.
Dragi credincioși ai Arhidiecezei de București,
„Fie ca speranța să ne atragă chiar din acest moment și să îi lăsăm să îi contamineze prin noi pe cei care tânjesc după ea”, scrie Sfântul Părinte la finalul Bulei „Spes non confundit”.
Același lucru vi-l cer și dumneavoastră și vă binecuvântăm din adâncul inimii pentru ca Anul Sfânt 2025 să nu fie o ocazie irosită pentru niciunul dintre noi, ci mai degrabă un nou început pe drumul către plinătatea milostivirii lui Dumnezeu.
Jubileul care se apropie să ne ajute să redescoperim speranța de care avem nevoie, în Biserică, ca și în societate, în relațiile interpersonale, în relațiile internaționale, în promovarea demnității fiecărei persoane și în respectarea creației. Viața noastră să le spună tuturor: „Așteaptă-l pe Domnul, fii tare, întărește-ți inima şi speră în Domnul!” (Ps. 26,14). (Spes non confundit 18,24).
Speranța își găsește cea mai înaltă mărturie în Maica Domnului. În ea vedem cum speranța nu este un simplu optimism, ci un dar al harului în realismul vieții. În acest An jubiliar, sanctuarele spre care vă veți îndrepta să fie locuri sfinte de primire și spații privilegiate pentru generarea speranței.
Precizări pentru modul în care va fi trăit Jubileul anului 2025 în Arhidieceză vor fi oferite în iminenta deschidere a Anului Sfânt.
Dorim cu toții să fim „pelerini ai speranței” de-a lungul acestui An pastoral!
Primiți îmbrățișarea mea frățească și binecuvântarea arhierească,
Dat la București, anul Domnului 2024, ziua 7 octombrie, Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului
+ Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Hits: 690