Mesajul ÎPS Aurel Percă pentru Timpul Adventului 2024
MESAJ PENTRU TIMPUL ADVENTULUI 2024
„Vino, Speranța oamenilor, vino, Mântuirea universului”
(Antifona la Liturghia Duminicii I din Advent)
Dragi frați și surori în Cristos,
„Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!”
În salutul de deschidere al scrisorilor apostolului Pavel, acesta avea obiceiul de a mulțumi lui Dumnezeu pentru cei cărora le scria. De exemplu, către creștinii din Tesalonic, el afirmă: „Îi mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toți, aducându-ne aminte fără încetare în rugăciunile noastre, amintindu-ne de lucrarea credinței voastre, de strădania iubirii şi de perseverența speranței voastre în Isus Cristos înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru” (1 Tes 1, 2-3).
Odată cu Adventul, începe un nou an liturgic și bisericesc. Timp de patru săptămâni, ne pregătim pentru vara deplină a lui Dumnezeu în mijlocul iernii. Adventul este un timp al așteptării. În această perioadă întunecată, creștinii așteaptă cu nerăbdare venirea lui Isus Cristos la Crăciun, a Celui care s-a numit Lumina lumii. Nu degeaba cele patru săptămâni de Advent coincid cu cea mai întunecată perioadă a anului, când zilele sunt scurte, seara cade devreme și nopțile sunt lungi. Tocmai de aceea, dorința de lumină în întuneric este mare.
Adventul ne reînnoiește în fiecare an și ne introduce în misterul Crăciunului, Cuvântul lui Dumnezeu care s-a făcut om și a venit să locuiască între noi (cf. Ioan 1,14).
Adventul, în vremurile pe care le trăim, este deosebit de esențial, pentru că este un timp de așteptare și speranță, de reflecție și convertire, de semănat pentru a culege roade bune. Este o pregătire pentru o viață nouă.
Adventul ne spune că Dumnezeu ne vizitează și această întâlnire trebuie să fie adevărată. Noi, creștinii, așteptăm venirea Sa, iar El așteaptă răspunsurile noastre.
Este timpul să semănăm, să fim semănători de speranță.
Atunci când orizontul este mai întunecat, tocmai atunci trebuie să reaprindem speranța.
Speranța creștină și schimbarea noastră de atitudine, convertirea, trebuie să se manifeste în viața de zi cu zi. Adventul este un timp privilegiat pentru a începe să răspundem așa cum vrea Dumnezeu. Adesea suntem atât de prinși în probleme, în suișurile și coborâșurile vieții, în durere, cu atât de puțin timp pentru ceilalți și chiar pentru noi înșine, încât nu acordăm spațiul necesar pentru reflecție, pentru rugăciune, pentru a vorbi cu Dumnezeu despre ceea ce ni se întâmplă sau despre ceea ce ne dorim. Căutăm răspunsuri în locuri greșite.
Este timpul să fim „pelerini ai speranței”, să o oferim și altora, să mergem împreună, toți împreună. Este timpul să devenim puternici chiar în slăbiciune.
Liturghia Adventului revine deseori asupra speranței care nu se epuizează în viața de zi cu zi, dar vorbește despre speranța care animă toate momentele noastre, despre speranța infinită și necondiționată, despre speranța care nu trece și nu moare, despre speranța care ne deschide spre dincolo de această istorie limitată, despre speranța care învinge toate formele de rău, durere și moarte.
Astăzi, mai mult ca oricând, este urgent să trăim spiritul Adventului.
Suntem înconjurați pretutindeni de manifestări de criză: criza spiritului uman, criza realizărilor la care omenirea a visat cândva, criza încrederii în ceea ce omul și instituțiile sale pot face, există o criză de încredere în guverne, în regimuri, în modele politice și economice, există neîncredere între popoare și națiuni, există neîncredere în liderii spirituali, există deziluzie, există disperare pentru că există foamete și mii de forme de nedreptate, violență și moarte. Există un sentiment colectiv că prezentul nostru nu are perspective bune. Există incertitudine, există o pierdere a sensului vieții, există angoasă, trăim în vremuri dificile în toate domeniile.
Biserica, pregătindu-ne pentru sărbătoarea Crăciunului, ne invită, încă o dată, să așteptăm Speranța, „speranța oamenilor… și mântuirea universului”, să ne angajăm și să construim vremuri mai bune.
În momentul când scriu acest mesaj, suntem după primul tur al alegerilor prezidențiale și în ajunul alegerilor parlamentare din țara noastră.
Ne aflăm cu toții într-o situație ciudată și, în felul ei, interesantă, în care alternează iluzii, speranțe, temeri și scenarii catastrofale. Există multe previziuni și speculații. Totul are loc într-o atmosferă de atacuri reciproce, uneori incredibil de crude sau primitive, din partea partidelor politice rivale și a liderilor acestora. În cadrul acestora, partidul advers devine automat un dușman uman, o pacoste pentru națiune, stat și cetățenii săi. Evenimentele în desfășurare și disputele dramatice sunt însoțite de avertismente și afirmații emoționale conform cărora, de data aceasta, este vorba într-adevăr de alegeri cruciale care vor determina viitorul României nu numai pentru următoarea competiție electorală, ci și pentru deceniile următoare.
Intrăm în Advent, timpul de pregătire al credincioșilor catolici pentru sărbătoarea Nașterii Domnului; frații și surorile noastre de rit oriental și credincioșii ortodocși sunt deja în Postul Crăciunului, de două săptămâni. Pe fondul acestor situații nu trebuie să uităm că suntem creștini și ne pregătim să întâmpinăm cu inimi curate și bunătate venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ.
Cum va arăta Crăciunul din anul acesta ? Cum vom întâmpina colindul ?
Răspunsul meu este: cu speranță că totul va fi bine până la sfârșit.
Cât de realistă este această așteptare plină de speranță? Este o întrebare corectă. Așa cum simțim atmosfera acestor zile, la începutul Adventului, se pare că există mai multe motive să ne îndoim decât să avem încredere. Mai multe motive să disperăm decât să sperăm.
Cu toate acestea, Adventul refuză să se resemneze cu această disperare: „Deja Lumina care răsare la orizont strălucește pretutindeni: El, Cristos, vine să mângâie națiunile, va domni pentru totdeauna”. „Mângâiere” este un cuvânt cheie în Advent. Acesta provine de la profetul Isaia: „«Mângâiați, mângâiați-l pe poporul meu!», spune Dumnezeul vostru. Vorbiți la inimă Ierusalimului şi spuneți-i că suferința lui s-a terminat, că nelegiuirea sa a fost răscumpărată, pentru că a fost luat din mâna Domnului dublul pentru păcatele sale” (Isaia 40,1-2).
Mângâierea lui Dumnezeu nu este o lingușeală, cum ar fi alinarea unui copil fără a-i lua în serios durerea sau tristețea. Nu este nici o bătaie pe umăr împotriva unei judecăți mai bune, așa cum mângâi un prizonier sau o persoană bolnavă care oricum va trebui să rămână în închisoare sau în spital. Mângâierea lui Dumnezeu este un cuvânt de încurajare în momente de suferință spirituală și de îndoială. Este un mesaj: „Nu renunțați acum”; „Nu-ți lăsa brațele în jos acum”; „Și eu sunt aici!”; ”Vin din nou la tine!”.
Mulți oameni ar avea nevoie de un cuvânt de alinare și încurajare în această perioadă a Adventului și chiar societatea noastră. Nu o consolare ieftină, așa cum numim uneori ceașca noastră de cafea „o ceașcă de consolare”. Nu o consolare neangajantă, de genul „asta va trece!” sau „va fi bine!”.
Nu, este nevoie de o consolare sinceră care ne poate costa ceva și care, în același timp, se bazează pe Dumnezeu. O consolare cu care ne angajăm atât pe noi înșine, cât și pe Dumnezeu. „Poți conta pe mine”. Și „Dumnezeu este acolo”. El vine la tine și nu te lasă singur! Acesta este modul în care Lumina poate străluci din nou în oameni: atunci când suntem acolo unii pentru alții, așa cum Dumnezeu este acolo pentru noi. Apoi vine din nou ziua de mâine.
De aceea, atitudinea creștinului, mai ales în această perioadă de Advent, trebuie să fie rugăciunea: „Maranatha! Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22,20).
În Advent cântăm cu mare nostalgie: „Voi ceruri vă-ndurați… pe Cel promis ni-l dați”.
Domnul vine, Maranatha! Iar venirea să ne schimbă și ne conducă către o viață nouă, către o viață deplină. Cel puțin să-o permitem să schimbe ceva. Sperăm să fim mai buni…
La 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, va începe Jubileul Speranței, un moment extraordinar pentru a ne consolida credința și a lucra împreună pentru un viitor plin de iubire și solidaritate.
Într-un context global marcat de războaie devastatoare, precum cele din Ucraina, Liban și Gaza, dezastre naturale și suferința a milioane de oameni care se confruntă cu tristețea, sărăcia și lipsa de speranță, acest timp liturgic ne cheamă să fim purtători de lumină. Mai mult ca oricând, trebuie să construim poduri ale păcii, să oferim sprijin celor aflați în nevoie și să ducem mesajul iubirii lui Dumnezeu în fiecare colț.
Să ne pregătim pentru venirea lui Isus cu gesturi concrete de speranță: aprindeți o lumânare pentru pace, petreceți timp în rugăciune, participați la întâmpinarea Luminii din Betleem și ajutați-i pe cei care au cea mai mare nevoie. În acest Advent, să îmbrățișăm speranța și să lucrăm împreună pentru a construi o lume și o țară în care Crăciunul este un semn de iubire și reconciliere pentru toți.
Ziua de 1 Decembrie este sărbătoarea națională a țării noastre: cu speranța că toate se vor îndrepta spre binele ei și a oamenilor care o locuiesc, adresez urarea La mulți ani, România! La care adaug și cîteva expresii dintr-un colind specific sărbătorilor Crăciunului: „Din an în an sosesc mereu, la geam cu Moș Ajun… Acum te las, fii sănătos, și vesel de Crăciun. Dar nu uita, când ești voios, române, să fii bun!”
Doresc tuturor ca acest Advent 2024 să ne umple de speranță, de un suflu mereu reînnoit pentru a face posibilă Speranța noastră: Evanghelia lui Isus Cristos printre noi, trăită și proclamată de noi, pentru construirea unei lumi mai bune, mai drepte, mai umane și deci mai conforme voinței lui Dumnezeu.
Cu binecuvântarea noastră arhierească,
+ Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Hits: 395