Pregătire pentru Advent în Parohia Sf. Lucia din Greci: Proiectul „Orizonturi noi”
În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2024, la parohia Sfânta Lucia din Greci s-a continuat cu activitatea proiectului „Orizonturi noi”, început de 3 ani, pentru tineri și enoriași, despre cum să învățăm să ne privim viața cu un echilibru senin în acest timp al Adventului, timp de pregătire pentru celebrarea Nașterii Domnului.
Am analizat verbul „discernământ”: „dis-” înseamnă separare, iar „cernământ” vine de la „cernere” – a separa, a evalua. Discernământ înseamnă, așadar, împărțire sau a da deoparte. Opusul distincției este confuzia, haosul.
Darul discernământului este lumina care îți permite să dai valoarea corectă lucrurilor, să ai capacitatea de a deosebi o istorie care se pierde și una care rămâne. În Biblie, acest concept este prezent în Dt 11, 26-28 și Dt 30, 15-19.
Mesajul profetic al lui Isus despre distrugerea templului din Ev lui Luca 21, 3-28, nu este doar o prevestire materială, ci și o invitație la o reflecție profundă asupra relației omului cu Dumnezeu. Templul simboliza stabilitatea și legătura sacră, dar Isus sugerează că această relație nu trebuie să fie una superficială, bazată pe ritualuri fără suflet, ci o relație vie și autentică.
Expresia „Vuietul mării”: simbolizează haosul vieții, rezistența împotriva curgerii naturale a existenței. Ne amintește că viața noastră spirituală este mereu pusă la încercare.
„Întăriți-vă”: un îndemn la perseverență, să nu cedăm slăbiciunilor care ne conduc spre moarte spirituală. Este un apel la maturitate și discernământ.
„Ridicați-vă capul”: sugerează să nu ne agățăm de realități lumești, frumoase, dar efemere. Este o chemare la introspecție și reflecție asupra sensului profund al vieții.
Isus ne invită să ne lăsăm implicați în noua umanitate propusă de El. Dacă nu facem acest lucru, inima noastră devine insensibilă, iar alegerile noastre devin nepotrivite.
„Să nu se îngreuneze inimile de beție”: se referă la pericolul de a ne lăsa prinși într-o lume iluzorie, lipsită de adevăr.
Isus vorbește despre „ziua aceea” ca momentul în care fiecare își va evalua viața și va realiza dacă a trăit fără sens. Rugăciunea, în acest context, nu înseamnă doar repetarea unor formule, ci menținerea unui dialog permanent cu Dumnezeu. Acest dialog ne ajută să interpretăm corect prezentul și să înțelegem semnificația profundă a evenimentelor și să intim viața noastră.
La activitatea de dezvoltare personală, doamna Codruța Constantinescu, psiholog, a abordat tema „Viață și Moarte: dualitatea firească a existenței”, oferind un prilej de reflecție profundă asupra relației dintre aceste două concepte fundamentale. Participanții au fost invitați să exploreze semnificațiile personale ale vieții și morții, realizând că acestea nu sunt opuse, ci complementare.
Prin împărtășirea experiențelor și perspectivelor lor, s-a promovat conexiunea interumană, facilitând un dialog deschis despre temeri și speranțe legate de moarte. Activitatea a creat un spațiu sigur pentru reflecție și creștere emoțională, în care participanții și-au putut exprima gândurile fără teama de a fi judecați.
Conceptul de dualitate a fost central, evidențiind cum fiecare formă de viață depinde de moarte pentru a da naștere unor noi începuturi. Această interdependență a fost ilustrată prin diverse activități interactive, care au încurajat o înțelegere mai profundă a rolului morții în viața cotidiană.
Citatul lui Victor Hugo „Viața este un vis trecător, iar moartea – trezirea la realitatea eternă” a servit drept ghid inspirațional, subliniind importanța acceptării morții ca parte integrantă a existenței umane. Astfel, activitatea a contribuit la o apreciere mai profundă a vieții și la o conștientizare sporită a fragilității acesteia.
La încheierea activității, ne-am adunat pentru un moment de rugăciune, urmat de diverse momente de relaxare, destindere, voie bună și am încheiat activitatea duminică cu celebrarea Sfintei Liturghii în prima duminică din Advent.
Pr. Romeo Horvat
Hits: 214