Hramul Parohiei Sfântul Francisc din Assisi din Târgoviște

462005100_880879730853528_850392382648732785_n

Hramul Parohiei Sfântul Francisc din Assisi din Târgoviște

Sâmbătă, 5 octombrie 2024, credincioșii din comunitatea catolică din Târgoviște au celebrat hramul bisericii, cu ocazia sărbătorii Sfântului Francisc de Assisi. Sfânta Liturghie solemnă de hram a fost prezidată de Pr. Anton Herciu OMFConv, de la Conventul Preasfânta Treime din Pârâul Rece (Râșnov).
Au concelebrat alături de sfinția sa numeroși preoți din Decanatul de Ploiești, dar și din București. Cuvântul de învățătură a fost susținut de Pr. lect. univ. dr. Eugen Răchiteanu, paroh la Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus din Sinaia.
Din partea ÎPS Nifon, Mitropolit al Arhiepiscopiei Ortodoxe din Târgoviște, a asistat Pr. Dr. Prof. Robert Marian Puiescu.
Celebrarea a început cu procesiunea spre altar, sfințirea apei și binecuvântarea cu apa sfințită a mulțimii de enoriași prezente. Părintele Adrian, în câteva cuvinte despre Sărăcuțul Francisc de Assisi, ne-a introdus în atmosfera sărbătorii, după care a urmat Liturgia Cuvântului prin citirea celor două lecturi, cântarea psalmului și proclamarea Evangheliei.
Pr. Eugen Răchiteanu a rostit un cuvânt de învățătură profund despre smerenia și simplitatea cu care Dumnezeu alege să reveleze tainele Împărăției celor mici și umili, încurajând încrederea deplină în Dumnezeu și găsirea odihnei sufletești în apropierea Lui. Părintele a legat aceste valori de exemplul Sfântului Francisc de Assisi, care a trăit în simplitate și încredere totală în providența divină, care a iubit atât de mult creația, încât și-a dedicat întreaga viața ocrotind-o, cu o dăruire totală.
În încheiere, Pr. Ioan P. Solomon, parohul comunității, a adresat un cuvânt de mulțumire preoților veniți din Decanatul de Ploiești și celor din București, televiziunii Angelus TV, televiziunii locale Columna TV, tuturor celor care s-au implicat și care au rupt din timpul lor pentru ca această sărbătoare a comunității romano-catolice din Târgoviște să fie una frumoasă. Mulțumiri au primit și membrii corului, care cu vocile lor deosebite au făcut ca aceast eveniment să fie unul special. Totodată, Părintele le-a mulțumit enoriașilor veniți din localitățile învecinate și întregii comunități pentru participare și comuniune.
După ce Pr. Anton Herciu a oferit binecuvântarea finală credincioșilor, sărbătoarea s-a încheiat cu un ospăț frățeasc, un moment de unitate și comuniune spirituală, de solidaritate între membrii comunității.
Ana Pal
Foto: Victor Dumea
Mai multe fotografii pot fi accesate pe pagina parohiei

Hits: 453

/ Știri / Tags:

Share the Post