ÎPS Aurel Percă a conferit Sacramentul Sfântului Mir în Parohia Sfântul Anton de Padova din Câmpina
Duminică, 16 iunie 2024, pentru Parohia Sfântul Anton din Câmpina a fost o zi importantă. În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.30, Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a conferit Sfântul Mir unui număr de 19 copii.
Cu mult timp înainte de a începe Sfânta Liturgie, biserica era neîncăpătoare. În atmosferă se simțea multă bucurie. Mulți credincioși, prieteni rude mai apropriate, sau îndepărtate, părinți, nași, au venit pentru a fi alături de copiii-candidați, care aşteptau să-l primească în sufletele lor pe Duhul Sfânt cu darurile sale.
Pregătirea copiilor-candidați pentru primirea acestui mare dar a început cu mult timp în urmă sub îndrumarea Părintelui Paroh Claudiu Cojan. În toată această perioadă, ei au aprofundat semnificația Mirului, acest sacrament important al fiecărui creștin prin care dobândim pe Duhul Sfânt cu cele șapte daruri, ca să putem mărturisi cu tărie credința creștinească.
Liturghia solemnă a început la ora stabilită, fiind prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Au concelebrat Pr. Gabriel Popa, secretar arhidiecezan, Pr. Iosif Imbrișcă, Decan de Ploiești și paroh la biserica Cristos Rege din Ploiești, și parohul comunității din Câmpina, Pr. Claudiu Cojan.
Prin cuvântul de învăţătură, ÎPS Aurel Percă a evidenţiat importanţa Duhului Sfânt în viaţa tuturor creştinilor şi necesitatea darurilor sale pentru mărturisirea credinţei. De asemenea, i-a încurajat pe cei prezenți la marea sărbătoare să fie perseverenți și încrezători în trăirea iubirii lui Dumnezeu, dar şi a aproapelui.
Copiii-candidaţi au fost foarte activi, participând direct la predica dialogată, și au răspuns la întrebările adresate despre darurile Duhului Sfânt. Înalt Preasfințitul i-a felicitat și i-a încurajat să fie puternici în credinţă şi să se lase călăuziţi mereu de Duhul Sfânt pe tot parcursul vieţii.
Un moment important l-a constituit reînnoirea făgăduinţelor de la Botez, când cu lumânările aprinse în mână, copiii au mărturisit credinţa în Dumnezeu. Însoțiți de nașii lor, candidații au fost însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci pe frunte de către Arhiepiscopul de București.
La sfârşitul celebrării, Pr. Claudiu Cojan a menţionat importanţa acestei sărbători şi a adus mulţumiri tuturor, încurajându-i în trăirea credinţei.
De asemenea, ÎPS Aurel Percă a mulţumit pentru invitaţia de a participa la sărbătoare, i-a felicitat pe cei ce au primit Sacramentul Sfântului Mir, amintindu-le că au devenit purtători ai Duhului Sfânt şi i-a îndemnat să-l vestească, cu inima, tuturor prin faptele lor.
Simona Banu
Hits: 285