Scrisoare despre adorația euharistică a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea

            1.

Isus este prezent în mijlocul oamenilor în același mod în care a fost prezent pe străzile Palestinei. După Înviere, în trupul său glorios, el s-a arătat femeilor și discipolilor săi. Apoi i-a condus pe apostoli “spre Betánia şi, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, Isus s-a îndepărtat de ei şi a fost ridicat la cer (Lc 24,50-51). Cu toate acestea, urcându-se la Tatăl, Cristos nu s-a îndepărtat de oameni. El rămâne mereu în mijlocul fraților săi și, așa cum a promis, îi însoțește și îi călăuzește prin Duhul său. Prezența Sa este acum de un alt ordin. Într-adevăr, “la Cina cea de Taină, după ce a sărbătorit Paștele cu ucenicii săi, la trecerea sa din această lume la Tatăl său, Cristos a instituit acest sacrament ca memorial perpetuu al pătimirii sale . . . cel mai mare dintre toate miracolele; celor pe care absența sa i-ar fi umplut de tristețe, el a lăsat acest sacrament ca o mângâiere incomparabilă” (Sfântul Toma de Aquino, Oficiul de Corpus Christi, 57.4).

De fiecare dată când celebrăm Euharistia în Biserică, ne amintim de moartea Mântuitorului, proclamăm Învierea sa în așteptarea venirii sale. Niciun sacrament nu este, prin urmare, mai prețios și mai mare decât Euharistia; prin împărtășirea noastră suntem încorporați în Cristos. Viața noastră este transformată și asumată de Domnul.

2.

În afara celebrării euharistice, Biserica are grijă să venereze Euharistia, care trebuie “păstrată… ca centru spiritual al comunității religioase și parohiale” (Paul al VI-lea, Mysterium fidei, 68). Contemplația prelungește comuniunea și ne permite să ne întâlnim cu Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, să ne lăsăm priviți de el și să experimentăm prezența sa. Atunci când îl contemplăm pe cel prezent în Sfântul Sacrament al altarului, Cristos se apropie de noi și devine mai intim cu noi decât suntem noi înșine; ne face părtași la viața sa divină într-o unire care transformă și, prin Duhul Sfânt, ne deschide ușa care duce la Tatăl, așa cum el însuși i-a spus lui Filip: “Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl” (In 14,9). Contemplația, care este și o comuniune de dorință, ne asociază intim cu Cristos și îi asociază în mod special pe cei care nu sunt în stare să-l primească.

Rămânând în tăcere în fața Sfântului Sacrament, este Cristos, total și cu adevărat

prezent, pe care descoperim că-l adorăm și cu care suntem într-un strâns raport. Prin urmare, nu prin simțuri îl percepem și ne apropiem de El. Sub speciile pâinii și a vinului, credința și iubirea sunt cele care ne determină să-L recunoaștem pe Domnul, El ne comunică pe deplin “beneficiile acestei răscumpărări pe care a realizat-o, El, Învățătorul, Păstorul cel bun, Mijlocitorul cel mai plăcut Tatălui” (Leon al XIII-lea, Mirae caritatis).

După cum amintește Cartea credinței a episcopilor din Belgia, rugăciunea de

adorație în prezența Sfântului Sacrament îi unește pe credincioși “la misterul pascal; îi face părtași la jertfa lui Cristos, al cărei sacrament permanent este Euharistia””.

3.

Cinstind Sfântul Sacrament, noi săvârșim și o profundă acțiune de mulțumire pe care o înălțăm Tatălui, pentru că prin Fiul său a vizitat și răscumpărat poporul său. Prin jertfa de pe Cruce, Isus a dat viață lumii și ne-a făcut copii adoptivi, după chipul său, stabilind relații deosebit de intime care ne permit să-l numim pe Dumnezeu cu numele de Tată. După cum ne amintește Scriptura, Isus a petrecut nopți întregi în rugăciune, în special în momentele în care avea de făcut alegeri importante. În rugăciune, printr-un gest de încredere filială, imitându-l pe Maestrul și Domnul său, creștinul își deschide inima și mâinile pentru a primi darul lui Dumnezeu și pentru a-i mulțumi pentru binefacerile sale, oferite gratuit.

4.

Este bine să petrecem timp cu Cristos și, aplecându-ne la pieptul lui Isus, asemenea ucenicului iubit, putem fi atinși de iubirea infinită a Inimii sale. Să învățăm să-l cunoaștem mai profund pe cel care s-a dăruit total, în diferitele mistere ale vieții sale divine și umane, pentru a deveni discipoli și a intra, la rândul nostru, în acel mare impuls al darului, pentru gloria lui Dumnezeu și mântuirea lumii.

“Urmarea lui Cristos nu este o imitație exterioară, căci ea îl atinge pe om în intimitatea sa cea mai profundă” (Veritatis splendor, 21). Suntem invitați să urmăm învățătura sa, să ne configurăm puțin câte puțin cu el, să lăsăm Duhul să acționeze în noi și să îndeplinim misiunea care ne-a fost încredințată. În special, iubirea lui Cristos ne împinge să lucrăm neîncetat pentru unitatea Bisericii sale, pentru vestirea Evangheliei până la marginile pământului și pentru slujirea oamenilor; “noi, deși suntem mulți, suntem un singur trup, pentru că toți ne împărtășim din aceeași pâine” (1 Cor 10,17): aceasta este Vestea cea Bună care îmbucură inima omului și îi arată că este chemat să participe la viața binecuvântată cu Dumnezeu. Misterul euharistic este izvorul, centrul și culmea activității spirituale și caritative a Bisericii (cf. Presbyterorum ordinis, 6).

Intimitatea divină cu Cristos, în tăcerea contemplației, nu ne îndepărtează de contemporanii noștri, ci, dimpotrivă, ne face atenți și deschiși la bucuriile și suferințele oamenilor și ne lărgește inima la dimensiunile lumii. Ne face să fim solidari cu frații și surorile noastre în umanitate, mai ales cu cei mici, care sunt preferații Domnului.

Prin adorație, creștinul contribuie în mod misterios la transformarea radicală a lumii și la răspândirea Evangheliei. Fiecare persoană care se roagă Mântuitorului atrage în spatele său întreaga lume și o înalță spre Dumnezeu. Cei care se întâlnesc cu Domnul săvârșesc astfel o slujbă eminentă; ei îi prezintă lui Cristos pe toți cei care nu-L cunosc sau care sunt departe de El; ei veghează înaintea Lui în numele lor.

5.

Îi încurajez pe preoți să reînvie amintirea hirotonirii lor preoțești, prin care Cristos i-a chemat să participe în mod special la preoția sa unică, mai ales la celebrarea jertfei euharistice și la edificarea Trupului său mistic care este Biserica. Fie ca ei să-și amintească cuvintele pronunțate de episcop în timpul liturghiei de hirotonire: “Fiți conștienți de ceea ce veți face, trăiți ceea ce veți realiza și conformați-vă misterului Crucii Domnului”!

 Adăpându-ne din izvorul sfintelor mistere prin momente de contemplație fidele și regulate, ei vor scoate roade spirituale pentru viața lor personală și pentru slujirea lor și vor putea, la rândul lor, să permită poporului creștin, care le-a fost încredințat, să înțeleagă măreția “participării lor speciale la preoția lui Cristos” (Scrisoarea către preoți pentru Joia Mare 1996, nr. 2).

6.

“Credincioșii, atunci când îl adoră pe Cristos prezent în Sfântul Sacrament, trebuie să-și amintească faptul că această prezență derivă din Jertfă și tinde spre o comuniune atât sacramentală, cât și spirituală” (Congregația de Ritualuri, Instrucțiune privind cultul Euharistiei, nr. 50).

Prin urmare, îi îndemn pe creștini să-l viziteze în mod regulat pe Cristos prezent în Sfântul Sacrament al altarului, deoarece cu toții suntem chemați să rămânem permanent în prezența lui Dumnezeu, mulțumită Celui care va rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor.

În contemplare, creștinii percep mai profund că Misterul Pascal se află în centrul întregii vieți creștine. Această călătorie îi determină să se unească mai intens cu misterul pascal și să facă din jertfa euharistică, un dar desăvârșit, centrul vieții lor, potrivit vocației lor specifice, deoarece aceasta conferă o demnitate incomparabilă poporului creștin (cf. Paul al VI-lea, Mysterium fidei, 67). Într-adevăr, prin darul Euharistiei, suntem primiți de Cristos, primim iertarea sa, suntem hrăniți de cuvântul său și de pâinea sa și suntem astfel trimiși în misiune în lume; fiecare este astfel chemat să dea mărturie despre ceea ce a primit și să facă același lucru cu frații și surorile sale. Credincioșii își întăresc speranța descoperind că, împreună cu Cristos, suferința și disperarea pot fi transfigurate, întrucât, împreună cu El, am trecut deja de la moarte la viață. De aceea, atunci când își oferă viața, munca și întreaga creație Stăpânului istoriei, atunci zilele lor sunt luminate.

7.

Le recomand preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor, precum și laicilor, să continue și să-și intensifice eforturile pentru a învăța generațiile tinere sensul și valoarea adorației și devoțiunii euharistice. Cum vor ajunge tinerii să-l cunoască pe Domnul dacă nu sunt inițiați în misterul prezenței sale?

La fel ca tânărul Samuel, învățând cuvintele rugăciunii inimii, ei vor fi mai aproape de Domnul care îi va însoți în creșterea lor spirituală și umană și în mărturia misionară pe care vor trebui să o dea de-a lungul vieții lor. Misterul euharistic este într-adevăr “culmea întregii evanghelizări” (Lumen Gentium, 28), deoarece este cea mai eminentă mărturie a Învierii lui Cristos. Întreaga viață interioară are nevoie de tăcere și de intimitate cu Cristos pentru a crește.

Această familiaritate progresivă cu Domnul le va permite tinerilor să se angajeze în slujirea de acolit și să participe mai activ la Sfânta Liturghie; a fi la altar este, de asemenea, o ocazie privilegiată pentru tineri de a auzi chemarea lui Cristos și de a-l urma mai radical în slujirea lor preoțească.

De la Vatican, 28 mai 1996

IOAN PAUL AL II-LEA

Hits: 200