„Darul care ne deschide spre misiune” – Meditație în Duminica Rusaliilor
Oficiul pentru pastorația liturgică și sacramente propune un material liturgic succint pentru fiecare duminică a Timpului Pascal. Poate fi un ajutor în pregătirea celebrărilor noastre liturgice, în mod special al Sfintei Liturghii.
COBORÂREA DUHULUI SFÂNT
19 MAI 2024
DARUL CARE NE DESCHIDE SPRE MISIUNE
Darul Duhului Sfânt este culmea care închide perioada pascală: nu există un dar mai mare! Datorită Spiritului lui Cristos se poate naște în fiecare dintre noi omul nou, capabil să trăiască nu mai după dorințele cărnii, ci după acea iubire pe care Isus a manifestat-o pe cruce (a doua lectură). Pentru a patra Evanghelie, de aici vine Spiritul, pentru că este Spiritul iubirii, ne învață să dăruim totul! Pentru tradiție, manifestarea Spiritului este reprezentată în Faptele Apostolilor prin darul vorbirii în limbi pentru a vesti Evanghelia pretutindeni (prima lectură). Cele două versiuni nu se opun: în ambele cazuri este respectată dinamica Duhului care duce la ieșirea din sine. A se exprima în limbile celorlalți înseamnă a intra într-o comuniune profundă cu celălalt, a ieși din propria mentalitate pentru a se deschide spre lume. Această invitație se află la originea bisericii și a misiunii sale. Este cheia viitorului, pentru o biserică care trăiește din ce în ce mai mult într-o lume globalizată: în Duhul lui Cristos, lumea a fost întotdeauna orizontul ei.
VINO, DUHULE SFINTE!
de Roberto Laurita
Vino, Duhule Sfânt, și trezește-ne credința! Scapă-ne de temerile, suspiciunile și prejudecățile care ne paralizează existența; eliberează-ne de atâtea poveri inutile. Astfel vom putea să-l urmăm pe Isus, Domnul răstignit și înviat, și să înfruntăm încercările zilnice, încredințându-ne în prezența ta, căci tu ești mângâietorul care ne stă alături în momentele dificile pentru a ne sprijini.
Vino, Duhule Sfânt, luminează-ne inteligența: dă-ne o inimă limpede pentru a putea adera la adevăr și a înțelege realitatea profundă a lucrurilor și a evenimentelor. Nu ne lăsa să cădem victime ale nedumeririlor. Luminează-ne existența cu lumina și puterea Cuvântului care vine din gura lui Dumnezeu.
Vino, Duhule Sfânt, aprinde în noi focul dorinței pentru ca aflarea Dumnezeului viu să nu eșueze. Nouă, celor care trăim în incertitudine, oferă-ne darul sfatului care ne determină să alegem bine în fața diferitelor alternative ale vieții. Bucurați-vă de varietatea și bogăția atâtor martori, care parcurg împreună cu noi căile istoriei. Fă din noi o comunitate docilă la cuvântul lui Isus, respectuoasă față de drumul personal al fiecăruia, gata să trăim alegerile noastre în libertate.
Vino, Duhule Sfânt, reînvie speranța noastră! Dă-ne să depășim orice eșec, orice persecuție și orice înfrângere. Fă din noi o comunitate care trăiește sub privirea lui Dumnezeu și care scapă de orice logică a puterii și a succesului.
Vino, Duhule Sfânt, transformă-ne într-o comunitate care trăiește și lucrează în iubire, deschisă, capabilă de gesturi de reconciliere, primitoare și generoasă față de toți, gata să facă loc celorlalți, să-i primească cu respect și iubire.
Vino, Duhule Sfânt, ia-ne de mână și călăuzește-ne pașii pentru ca să răspundem iubirii lui Dumnezeu cu umilință, tandrețe și pasiune, dispuși să împărtășim bucuriile și durerile celor care trăiesc alături de noi și să încurajăm legăturile de fraternitate și solidaritate.
Vino, Duhule Sfânt, fă-ne înțelepți și vigilenți, gata să punem caritatea pe primul loc în relațiile noastre, liberi de orice gelozie și de orice răutate care amorțește privirea și inima.
COMENTARIU LA LECTURI
Prima lectură: Cele cincizeci de zile ale Timpului Pascal s-au încheiat. Acum are loc o nouă trimitere, provocată de irumperea Duhului.
Psalmul responsorial: Împreună cu psalmistul, îl lăudăm pe Dumnezeu pentru Duhul său creator, suflare de viață care reînnoiește universul.
A doua lectură: Am fost botezați în Duhul Sfânt pentru a-l urma pe Cristos. Duhul este cel care ne conduce să facem alegerile decisive.
Evanghelia: Pentru a ne face martori ai săi, Isus ne dăruiește Duhul său care continuă în noi și în lume lucrarea deja începută.
PRIMA LECTURĂ
Noile Rusalii. Pasajul se deschide cu o expresie oarecum ciudată: Luca ar fi putut scrie pur și simplu „în ziua Rusaliilor” și, în schimb, formula folosită amintește tema împlinirii. Sărbătoarea Rusaliilor era una dintre cele trei sărbători de pelerinaj la Ierusalim: pe lângă Paște, conform Ex 23, se sărbătorea recolta primului grâu, iar în septembrie, cu Sărbătoarea Corturilor, se mulțumea lui Dumnezeu pentru recolta de fructe. În realitate, însă, legătura dintre Paște și Rusalii (care se celebrează la cincizeci de zile după prima sărbătoare) amintește de cartea Exodului, unde eliberarea din Egipt a fost urmată de darul Legii pe muntele Sinai. Imaginile vuietului, ale vântului furibund și ale focului sugerează că în această scenă Dumnezeu propune un nou Sinai, un nou legământ care să completeze noul Paște trăit în Isus (care ne-a eliberat nu de egipteni, ci de moarte). De aceea, creștinii au reinterpretat sărbătoarea într-un mod nou, văzând în ea darul Duhului Sfânt, reinterpretând astfel vechea liturgie a pelerinajului la Ierusalim ca pe o sărbătoare care duce din acest oraș în lume. Nu este o coincidență faptul că lumea era deja prezentă în acest oraș.
Întâlnirea de la Ierusalim. Textul se referă la evreii care au fost în diaspora, dar care locuiau permanent la Ierusalim. Probabil că era o practică pentru mulți evrei să se întoarcă în Palestina la sfârșitul vieții lor și să moară în țara părinților lor, de asemenea pentru a aștepta venirea lui Mesia și judecata care urma să aibă loc în orașul sfânt. Odată cu manifestarea Duhului Sfânt, creștinii descoperă că Dumnezeu, în alegerea lui Israel și a cetății Sionului, nu a avut intenția de a exclude lumea. Aceste profeții erau deja prezente în Is 2 și în diferite pasaje din Vechiul Testament, iar Luca, în mod ingenios, le reia pentru a le împlini, dar într-un mod inversat: acum acest popor descoperă că minunile lui Dumnezeu pot fi povestite în toate limbile lumii. Aceasta este în mod clar tema nouă (dar în același timp veche) pe care Duhul o propune Bisericii.
Deschiderea către lume. Faptul că limbile sunt împărțite ne spune că la origine există o singură limbă, care vine de la Dumnezeu: dar acest Tată vrea să ajungă la toți copiii săi și de aceea dă posibilitatea de a comunica cu toată lumea. Se discută dacă este vorba aici de darul glosolaliei despre care vorbește Paul (1Cor 12,30; 13,1; 14,2): în realitate, scopul pasajului este ca toți să înțeleagă în limba lor maternă, în timp ce glosolalia se referea mai degrabă la limbile îngerilor pe care doar câțiva le puteau interpreta. Luca vrea să propună modelul misionar: mai degrabă decât un eveniment extatic, de scurtă durată, vorbim aici de o intervenție a Duhului care oferă apoi această capacitate de a comunica, pentru ca de aici să se înceapă o experiență eclezială mai deschisă, care are ca orizont întreaga lume. Lista popoarelor este de fapt menită să dea o idee despre cât de mare este sarcina misionară: în listă îi găsim chiar și pe romani, care ar fi trebuit în schimb să fie urâți ca invadatori violenți. Și nu lipsesc nici evreii, care, prin urmare, nu sunt deloc de repudiat. Ultimele două referințe din listă (cretanii și arabii) amintesc din nou universalitatea totală a misiunii. Este necesar să se ducă proclamarea până în insule (ceea ce pentru evrei era cât se putea de departe) și chiar în deșertul arab, indicând astfel că se dorește să se ajungă chiar și în locurile cele mai inaccesibile! Nimic în practică nu trebuie să oprească proclamarea creștină, adresată cu adevărat întregii lumi.
A DOUA LECTURĂ
Dorința și faptele cărnii. Pasajul paulin ne prezintă un contrast clar între Duhul Sfânt și carne. Trebuie mai întâi să încercăm să clarificăm ce a vrut să spună Paul prin acest din urmă termen. Termenii problemei sunt, de fapt, mai complecși: o respectare precisă și pioasă a Legii (pe care unii dintre noi ar putea-o considera o lucrare spirituală) ar putea fi, din perspectiva lui Paul, o lucrare complet carnală, făcută din mândrie personală și nu pentru Dumnezeu, ci pentru a face pe plac oamenilor. Astfel, subiectul cărnii nu este modelat de obiectul întrebării, ci de intenția cu care sunt abordate diferitele situații din viață. În această scrisoare, Paul îi polemizează pe galateni pentru că aceștia riscă să revină la o practică legalistă a credinței (Gal 5,7). În versetele care preced pasajul nostru, Paul îi provoacă pe cei care vor să își încredințeze mântuirea unei practici precum circumcizia mai degrabă decât credinței în Cristos. Preocuparea lui Paul este că unii dintre galateni nu se mai mulțumesc cu scandalul Crucii, ca și cum ar fi nevoie de ceva mai eficient și mai ales vizibil, concret, demonstrabil, pe care să-l prezinte celorlalți. Aceasta este tentația Legii, care nu este negativă în sine, dar devine astfel dacă este luată cu acest spirit carnal, ca fiind capabilă/voitoare să demonstreze ceva. Ce era mai vizibil și mai concret decât circumcizia pentru a se prezenta celorlalți ca adevărați convertiți? Dar Paul ne amintește că circumcizia sau necircumcizia nu contează. Dimpotrivă, dorința de a impune circumcizia este o pretenție a unora care vor să se arate mai merituoși sau mai buni: Paul îi condamnă foarte sever (Gal 5,12). Tema cărnii nu se referă doar la sfera concretă, trupească, ci vrea să atingă tema generală a dorinței.
Carnea dorinței, darul Duhului. Pentru a confirma acest lucru, este suficient să observăm recurența termenului carne (sárx) în acest pasaj. Acest lucru nu îndeamnă la o anulare pură a dorinței: aceasta ar fi o interpretare absurdă pentru o cultură precum cea biblică, pentru care umanul este în mod fundamental dorință. În schimb, trebuie să învățăm să alegem între bine și rău, așa cum au învățat mereu profeții de-a lungul Vechiului Testament. Este vorba de a învăța să dorești binele din toată inima, fără a lăsa să intervină alte intenții. Darul Duhului vine astfel să realizeze această consonanță perfectă între acțiunile omului și binele dorit de Dumnezeu, care este adevărata împlinire a libertății umane. Carnea, pe de altă parte, este atitudinea egoistă care îl duce pe om să trăiască din nou doar pentru sine și împotriva lui Dumnezeu, în timp ce în Isus am învățat că omul poate trăi totul și doar din iubire. Iată de ce ne spune Paul că Dumnezeu în Isus ne-a eliberat de Lege: nu pentru a ne lăsa în anarhie, ci pentru ca noi să o putem împlini în continuare, dar de data aceasta numai prin har, fără pretenția umană, prea umană, de a face din ea un instrument pentru gloria noastră. Pentru a face acest lucru este nevoie de Duhul Sfânt!
EVANGHELIA
Un început consolator. Discursurile de adio (In 13-17) au în primul rând un scop consolator: ele se doresc a fi ultimele instrucțiuni ale lui Isus către ucenicii săi, un semn de grijă deosebită înainte de plecarea sa. Nu întâmplător, In 14 începe prin a spune: „Să nu se tulbure inimile voastre”. Este un pasaj care caută să recitească într-un mod nou și diferit relatarea sinoptică din Ghetsemani, unde tulburarea lui Isus era evidentă. În perspectiva ioaneică, Fiul lui Dumnezeu este întotdeauna aulic (respectuos, care cucerește prin modul său de a fi și a vorbi), are cunoașterea deplină a Tatălui și chiar și în cel mai greu moment nu se teme: Crucea este gloria lui Dumnezeu, manifestarea deplină a iubirii sale, deci nu trebuie să ne temem. Acest discurs introductiv ne face să ne dăm seama că pasajul din această duminică de Rusalii este menit să-i liniștească pe discipoli: moartea lui Isus poate părea o înfrângere, dar nu este așa, dimpotrivă, este o victorie. Plecarea lui Isus poate fi numită chiar un lucru bun. Dumnezeu este invincibil, acesta este fundamentul credinței biblice: și dacă pare a fi învins, este doar pentru ca manifestarea sa să strălucească mai mult. Căci Isus i-a învățat pe discipolii săi că moartea nu învinge, că iubirea este mai puternică decât trădarea și păcatul. Crucea este, așadar, marele eveniment pe care întreaga istorie îl aștepta și datorită ei coboară peste toți darul Duhului.
Cine este Duhul Sfânt? Duhul este marele dar așteptat: spre deosebire de celelalte figuri ale Preasfintei Treimi (Tatăl și Fiul), el este îndreptat cu totul spre noi. Tatăl își are consistența și valoarea sa absolută; Fiul Isus este a doua persoană a Preasfintei Treimi, dar este și omul care a trăit pentru totdeauna acel eveniment istoric precis de acum mai bine de două mii de ani; prin Duhul, Dumnezeu ajunge la fiecare dintre noi. Dacă vorbim de un Dumnezeu Tatăl și de Isus, o putem face doar în Duh! Doar prin Duhul Sfânt putem recunoaște că în Isus s-a întâmplat ceva: că moartea nu a fost ca toate celelalte morți. Acea moarte a fost împlinirea unei vieți de iubire, și nu numai atât: în El s-au împlinit toate promisiunile Vechiului Testament. De aceea, evanghelia din această duminică ne poate spune că Duhul ne va aduce tot adevărul.
Procesul lui Isus. Pentru cea de-a patra evanghelie, întreaga istorie a lui Isus a fost o mare încercare: el este persecutat de la început și, în confruntarea cu evreii, care caracterizează întreaga relatare ioaneică, simțim că Isus trebuie să se apere de acuzația de demon, de înșelător, de samaritean (In 8,48), de blasfemator care se face egal cu Dumnezeu și care încalcă Sabatul de dragul distracției (In 5,18). În realitate, în încercarea de a-l judeca pe Isus, totul este dat peste cap. Isus este cel care pune lumea la încercare, arătând cum omenirea își caută propria glorie și nu pe cea a lui Dumnezeu și, din acest motiv, se încurcă în logici perverse, în care fiecare pretinde că este mai drept decât ceilalți și crede astfel că impune adevărul. Istoria omenirii, în ansamblul ei, demonstrează din plin atracția pe care răul o exercită asupra ființei umane: chiar și povestea lui Isus arată cum ura nemotivată, fără motiv, a fost, se pare, motivul iubirii și dăruirii Fiului. Datorită Duhului, însă, putem înțelege că în spatele poveștii lui Isus se află într-adevăr o judecată, provocată nu de umanitate, ci de Dumnezeu.
În viața lui Isus vedem că regele iudeilor este îmbrăcat în purpură, încoronat cu spini și pus să stea la tribunal pentru a fi batjocorit: realitatea, însă, este că el este cu adevărat rege, pentru că, în loc să invoce răzbunarea și să desfășoare judecata în mod uman, s-a predat pe sine însuși pentru a dovedi că iubirea este mai puternică decât ura.
Acesta este adevărul istoriei mântuirii: dacă Dumnezeu ar fi trebuit cu adevărat să efectueze o judecată, povestea umană nici măcar nu ar fi început. În schimb, istoria are un sens: umanitatea descoperă, în mijlocul atâtor evenimente de suferință, iubirea lui Dumnezeu și a Fiului său.
Duhul și Isus. Prin urmare, Duhul nu vorbește despre el însuși; el doar ne amintește de povestea lui Isus Cristos, dezvăluind acele adevăruri care, atunci când era pe pământ, nu erau înțelese. Și nu puteau fi înțelese cu adevărat: numai de la Cruce aceste adevăruri devin clare, pentru că Dumnezeu s-a dat cu adevărat pe sine pentru noi. De aceea, Isus ne spune în Evanghelie că nu putem purta încă povara multor lucruri: numai după ce am văzut curajul său, hotărârea sa și am primit Duhul său, putem încerca să intrăm în acea logică a Crucii care este un mister de iubire. Duhul ne ajută să ne amintim de Isus: Duhul nu are alt material cu care să lucreze, nu are adevăruri noi de adăugat, dar ne va permite să intrăm tot mai mult în istoria Fiului, făcându-ne să înțelegem cu adevărat că în el s-a manifestat gloria lui Dumnezeu.
Materialul prezentat este o prelucrare și adaptare după textul italian al revistei „Servizio della Parola”, nr. 556 aprilie/mai 2024 și a revistei spaniole „Eucaristía”, editată de Misionarii Cuvântului Divin în Spania.
Imagine: El Greco, Rusaliile
Hits: 121