„Per Crucem ad lucem” – editorialul ÎPS Aurel Percă în „Actualitatea creștină”
„Per Crucem ad lucem”
Direcția de urmat în timpul Postului Mare
De la Miercurea Cenușii trăim o perioadă specială care ne conduce spre Paște: este o succesiune de patruzeci de zile și poartă numele de Postul Mare sau Postul Paștelui. În liturghie și în spiritualitatea creștină catolică este mai importantă decât Adventul.
Am început timpul Postului Mare la jumătatea lunii trecute pentru a ne pregăti la sărbătoarea Paștelui, sărbătoarea Răscumpărării noastre. Întreaga lună martie ne va vedea angajați în călătoria de pregătire din timpul Postului Mare, care se va încheia cu celebrarea Triduumului Pascal, în ultima săptămână a lunii, în Vigilia Pascală, „mama tuturor privegherilor” (Sfântul Augustin), când inimile noastre se vor reînnoi în bucuria anunțului făcut de cei doi îngeri îmbrăcați în haine strălucitoare: „De ce îl căutați printre cei morți pe cel viu? El nu este aici, a înviat!” (Lc 24,5-6).
Timpul Postului Mare ne oferă și ocazia de a-l contempla mai de aproape pe Cristos în Misterul său pascal: patimă, moarte și înviere. În rugăciunea de la Îngerul Domnului recităm deseori acest adevăr: „Prin patima și crucea lui (Cristos), să ajungem la slava învierii.”
Per Crucem ad lucem! Prin Cruce la lumină!
Crucea lui Cristos este plină de lumină, este plină de speranță: de ce?
Acest drum „de la Cruce la lumină” este retrăit cel mai bine în spirit de credință în timpul Postului contemplând stațiunile Căii Sfintei Cruci, care ne poartă prin momentele pătimirii și răstignirii, la lumina și bucuria Învierii: „prin patima și crucea lui, ajungem la slava învierii!”
În Vinerea Sfântă contemplăm „lemnul crucii, de care a atârnat mântuirea lumii” și vom fi invitați: „Veniți să ne închinăm!”
Ici și colo, în timpul Postului Mare, povestea patimilor este reprezentată și jucată ca o „piesă a patimilor” de către tineri și copii. Drumul crucii din biserici ne conectează totdeauna cu Via Dolorosa din Ierusalim, purtându-ne pe Golgota. Dar nu vom rămâne acolo, așa cum nici trupul lui Isus nu a rămas pe Calvar.
Relatarea patimilor din Evanghelia Sfântului Marcu spune că, în acel moment al răstignirii, pământul era acoperit de întuneric. Și totuși, dacă acest moment pare, așa cum spune Isus, ceasul puterii întunericului, tradiția a legat crucea de lumină.
Evanghelistul Ioan ne arată crucea mai ales ca o epifanie, ca o manifestare a slavei lui Cristos. Numai cei care îndrăznesc să se cufunde în noapte pentru a găsi lumina ascunsă înțeleg acest paradox. Această lumină nu se află în opacitatea lemnului, ci în trupul răstignit al lui Isus. În trupul său frânt de Cruce se află iubirea care se abandonează abisului, încrezătoare că Tatăl o va scoate din el.
Isus a trebuit să treacă prin agonia morții pentru a învinge păcatul și moartea. Prin suferința sa răscumpărătoare suntem răscumpărați, iar atunci când suntem răscumpărați devenim oameni diferiți, luminați, plini de speranță, plini de bucurie.
Prin Cruce, Dumnezeu aduce lumină și viață în suferința noastră. Totuși, cel mai important pentru noi este faptul că El este cu noi în suferința noastră. Aceasta este profunzimea iubirii sale pentru noi, „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât oricine crede în El nu va pieri, ci va avea viață veșnică” (In 3,16).
O îmbrățișare ne așteaptă în frigul nopții: sunt mâinile deschise ale Domnului răstignit. Lumina iubirii sale este caldă, este un foc care luminează și încălzește în același timp!
Crucea lui Isus este rugul aprins, care „arde fără să se consume”. Ne apropiem de acest foc ca Moise la Horeb de tufișul care arde și de unde vorbește Dumnezeu, intrigați de paradoxul unui foc în atâta fragilitate; ne apropiem de Dumnezeu prezent în mod deosebit în locul unde păcatul a vrut să dea mărturia supremă a negării iubirii; ne apropiem de aceeași iubire victorioasă, acolo unde ura părea să fi învins.
Crucea devine locul de revelație și de atracție: „și când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la mine pe toți oamenii” (In 12,32), „…atunci vor cunoaște că Eu sunt” (In 8,28). Și de pe Cruce, glasul lui Dumnezeu ni se revelează în solidaritate cu cei care suferă și ne angajează să mergem și în întâmpinarea fraților noștri suferinzi.
Cruci pe drumul nostru
Patima, Moartea și Învierea lui Isus se află în centrul credinței noastre. Este ca și cum ar fi locul exact în care a fost semănată sămânța Evangheliei. De acolo cresc cele mai adânci rădăcini ale Bisericii. Acest eveniment se numește Misterul pascal, tocmai pentru că privindu-l pe Cristos, Paștele nostru, se deschide orizontul către o realitate mult mai mare decât ne putem imagina.
Viața este împletită cu momente triste și de bucurie. Mergem în sus și în jos, aparent fără o direcție anume, conduși doar de stări de spirit sau de circumstanțe exterioare.
Cristos vine cu un mesaj nou. El oferă un scop, care este viața veșnică. El ne arată calea: să ne luăm crucea și să-l urmăm. El ne arată adevărul din spatele poveștii: dragostea sa pentru fiecare dintre noi. Atunci nu mai este un urcuș și un coborâș fără sens, căci tristețea ne leagă de cruce, iar bucuria este un semn al învierii sale.
Poate că ne aflăm sau am trăit momente de tristețe profundă. În ele ne împărtășim din Misterul pascal: Cristos este și el acolo, suferind cu noi, purtându-și crucea alături de a noastră. Și cu această privire de credință, inimile noastre se deschid spre speranță: știm că după crucea și înmormântarea lui Cristos vine Învierea. Iar noi trebuie doar să așteptăm puțin și tristețea se va transforma în bucurie: „Vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In 16,22).
Creștinii din vechime repetau: „per crucem ad lucem” – „prin cruce spre lumină”. Prin Crucea lui Isus Cristos ne îndreptăm spre o dimineață de Paște plină de lumină! Nu există slavă fără cruce, nu există înviere fără cruce, nu există rai fără cruce!
Via Crucis – Calea Crucii – devine atunci o cale spre lumina care radiază din Lumânarea pascală! „Per crucem ad lucem!”
Tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină le doresc o călătorie intensă și plină de speranță în Postul Mare, care să ducă la o întâlnire vie și plină de bucurie cu Isus, Mântuitorul nostru.
Cu binecuvântarea noastră arhierească,
+Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Imagine: El Greco, Cristos purtându-și crucea
Hits: 93