Predica din Noaptea de Crăciun a Sfântului Părinte Papa Francisc

Screenshot 2023-12-24 at 21.17.10

Predica din Noaptea de Crăciun a Sfântului Părinte Papa Francisc

„Un recensământ al întregului pământ” (Lc 2,1). Acesta este contextul în care s-a născut Isus și asupra căruia se oprește Evanghelia. Ar fi putut să-l menționeze în treacăt și totuși vorbește despre el în detaliu. În felul aceste, scoate în evidență un mare contrast: în timp ce împăratul îi numără pe locuitorii lumii, Dumnezeu intră în ea aproape în ascuns; în timp ce conducătorii caută să se ridice printre mai marii istoriei, Regele istoriei alege calea micimii. Nici unul dintre cei puternici nu este conștient de El, doar câțiva păstori, împinși la marginea vieții sociale.

Dar recensământul spune mult mai mult. În Biblie, el nu a lăsat o amintire prea bună. Regele David, cedând ispitei marilor mulțimi și unei pretenții nesănătoase de autosuficiență, a săvârșit un păcat grav înfăptuind recensământul poporului. Voia să-i cunoască puterea și, după circa nouă luni, să aibă numărul celor care puteau mânui sabia (2Sam 24,1-9). Domnul S-a mâniat și o nenorocire s-a abătut asupra poporului. În schimb, în această noapte, „Fiul lui David”, Isus, după nouă luni petrecute în sânul Mariei, se naște la Betleem, cetatea lui David, și nu pedepsește recensământul, ci se lasă cu smerenie numărat. Nu vedem un Dumnezeu mânios care pedepsește, ci pe Dumnezeul milostiv care se întrupează, care intră slab în lume, precedat de vestirea: „pe pământ pace oamenilor” (Lc 2,14). Și inima noastră se află în această seară la Betleem, unde Principele păcii este în continuare respins de logica războiului, ce eșuează, cu vuietul armelor care și astăzi îl împiedică să-și găsească un lăcaș în lume (cf. Lc 2,7).

Recensământul întregului pământ manifestă pe de o parte intriga mult prea umană care străbate istoria: aceea a unei lumi care caută putere și supremație, faimă și glorie, unde totul se măsoară prin succese și rezultate, prin cifre și numere. Este obsesia pentru performanță. Dar, în același timp, recensământul scoate în evidență calea lui Isus, care vine să ne caute prin Întrupare. El nu este dumnezeul performanței, ci Dumnezeul întrupării. El nu răstoarnă nedreptățile de sus cu forța, ci de jos cu iubirea; ea nu se impune cu o putere nelimitată, ci se încadrează în limitele noastre; nu evită slăbiciunile noastre, ci și le asumă.

Frați și surori, în această noapte ne putem întreba: în care Dumnezeu credem? În Dumnezeul întrupării sau în Dumnezeul performanței? Da, pentru că există riscul de a trăi Crăciunul având în minte o idee păgână despre Dumnezeu, ca și cum ar fi un stăpân puternic care este în cer; un Dumnezeu care se însoțește cu puterea, cu succesul lumesc și cu idolatria consumismului. Revine continuu imaginea falsă a unui dumnezeu detașat și capricios, care se comportă bine cu cei buni și se înfurie pe cei răi; a unui dumnezeu făcut după chipul nostru, folositor doar pentru a ne rezolva problemele și a ne îndepărta relele. Pe de altă parte, El nu se folosește de o baghetă magică, nu este dumnezeul comercial al lui „totul și acum”; El nu ne salvează apăsând un buton, ci se apropie ca să schimbe realitatea din interior. Totuși, cât de adânc înrădăcinată este în noi ideea lumească a unui dumnezeu distant și obsedat de control, rigid și puternic, care îi ajută pe ai săi să fie mai puternici față de ceilalți! Dar nu este așa: El S-a născut pentru toți, în timpul recensământului întregului pământ.

Să privim, așadar, la „Dumnezeul cel viu și adevărat” (1Tes 1,9): la El, care se situează dincolo de orice calcul uman și totuși se lasă numărat de calculele noastre; la El, care revoluționează istoria locuind-o; la El, care ne respectă până acolo încât ne permite să-l respingem; la El, care șterge păcatul luându-l asupra sa, care nu ia durerea, ci o transformă,  care nu ne elimină problemele din viață, ci dă vieților noastre o speranță mai mare decât problemele. El dorește atât de mult să îmbrățișeze viețile noastre încât, infinit fiind, devine pentru noi limitat; Cel mare devine mic; Cel drept se inserează printre nedreptățile noastre. Iată uimirea Crăciunului: nu un amestec de afecțiuni siropoase și de confort lumesc, ci duioșia nemaiauzită a lui Dumnezeu care mântuiește lumea întrupându-se în ea. Să privim la Prunc, să privim staulul său, să privim ieslea, pe care îngerii o numesc „semnul” (Lc 2,12): este de fapt semnul revelator al chipului lui Dumnezeu, care este compasiune și milostivire, atotputernic mereu și numai în iubire.

Surori și frați, să ne uimim că „s-a făcut carne” (cf. In 1,14). Carne: cuvânt care amintește de fragilitatea noastră și pe care Evanghelia îl folosește pentru a ne spune că Dumnezeu a intrat pe deplin în condiția noastră umană. De ce a mers atât de departe? Pentru că Îi pasă de tot ce ține de noi, pentru că ne iubește până acolo încât ne consideră mai prețioși decât orice altceva. Frate, soră, pentru Dumnezeu care a schimbat istoria în timpul recensământului, tu nu ești un număr, ci un chip; numele tău este scris în inima lui. Dar tu, uitându-te la inima ta, la performanțele tale, nu la măreție, la lumea care judecă și nu iartă, poate că trăiești stingherit acest Crăciun, gândindu-te că nu o faci bine, nutrind un sentiment de inadecvare și nemulțumire pentru slăbiciunile tale, pentru căderile și problemele tale. Dar astăzi, te rog, lasă inițiativa în seama lui Isus, care îți spune: „Pentru tine m-am făcut trup, pentru tine am devenit asemenea ție”. De ce rămâi în închisoarea tristeților tale? Asemenea păstorilor care și-au părăsit turmele, părăsește țarcul melancoliei tale și îmbrățișează duioșia Pruncului-Dumnezeu. Fără măști și fără armură, trimite spre El frământările tale și El se va îngriji de tine (cf. Ps55,23): El, care s-a făcut trup, nu așteaptă performanțele tale de succes, ci inima ta deschisă și încrezătoare. Iar tu vei descoperi în El cine ești: un fiu iubit al lui Dumnezeu, fiică iubită de Dumnezeu. Acum poți să-l crezi, pentru că în această noapte Domnul a venit la lumină ca să-ți lumineze viața și ochii Lui strălucesc de iubire pentru tine.

Da, Cristos nu se uită la numere, ci la chipuri. Cine însă privește la El, printre multele lucruri și goana nebună a unei lumi mereu ocupate și indiferente? La Betleem, în timp ce multă lume, prinsă de beția recensământului, venea și pleca, umplea locuințele și hanurile vorbind despre una și alta, câțiva au stat aproape de Isus: erau Maria și Iosif, păstorii, mai apoi magii. Să învățăm de la ei. Ei stau cu privirea îndreptată spre Isus, cu inima îndreptată spre El. Nu vorbesc, dar adoră.

Adorația este calea de a întâmpina întruparea. Pentru că în tăcere Isus, Cuvântul Tatălui, s-a făcut trup în viața noastră. Să facem și noi ca la Betleem, care înseamnă „casă a pâinii”: să stăm în fața Lui, Pâinea vieții. Să redescoperim adorația, pentru că a adora nu înseamnă a pierde timpul, ci a-l lăsa pe Dumnezeu să locuiască în timpul nostru. Înseamnă a face să înflorească în noi sămânța Întrupării, înseamnă a colabora la lucrarea Domnului, care asemenea drojdiei schimbă lumea. Înseamnă a mijloci, a repara, a-i permite lui Dumnezeu să îndrepte istoria. Un mare scriitor epic i-a scris fiului său: „Îți ofer singurul mare lucru de iubit pe pământ: Preasfântul Sacrament. Acolo vei găsi farmecul, măreția, onoarea, fidelitatea și adevărata cale a tuturor iubirilor tale pe pământ” (J.R.R. Tolkien,  Scrisoarea 43, martie 1941).

În această noapte, iubirea schimbă istoria. Fă, Doamne, ca noi să credem în puterea iubirii Tale, atât de diferită de puterea lumii. Fă ca, asemenea Mariei, a lui Iosif, a păstorilor și a magilor, să ne adunăm în jurul tău pentru a te adora. Făcuți de tine mai asemănători cu tine, vom putea mărturisi lumii frumusețea chipului tău.

Traducere: Pr. Tarciziu Șerban

Hits: 297

/ Știri

Share the Post