PS Cornel Damian a conferit Sacramentul Mirului în Parohia Sfinții Apostoli Petru și Paul (Pitești)

pitesti

PS Cornel Damian a conferit Sacramentul Mirului în Parohia Sfinții Apostoli Petru și Paul (Pitești)

Sărbătoare în Parohia Sfinții Apostoli Petru și Paul din Pitești: 10 credincioși (8 copii și 2 adulți) au primit Sacramentul Mirului din mâinile PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București.

Însoțiți de nași, familie, dar și de biserica întreagă, duminică, 17 septembrie 2023, cei 10 candidați au trăit o nouă revărsare a Duhului Sfânt. După ce cu o seară înainte au vegheat în rugăciune, meditând diverse lecturi și psalmi, iată că ziua de astăzi reprezintă un nou început al parcursului lor spiritual.

După o pregătire destoinică și îndelungată, duminica aceasta va rămâne cu siguranță în sufletele candidaților — nu doar datorită frumuseții celebrării, ci și datorită cuvântului de învățătură rostit de PS Cornel. Duhul Sfânt, spune Excelența Sa, ne dă puterea să mărturisim că Isus Cristos este Domnul. Iar candidații pare că sunt dispuși să-și asume o implicare și mai mare în proclamarea acestui adevăr.

După ce candidații și-au reînnoit făgăduințele de la Botez, plini de emoție și cu lumânările aprinse în mâini, aceștia au participat activ la oferirea darurilor la Ofertoriu. Apoi, toți s-au împărtășit, iar, la final, au făcut o poză de grup cu PS Cornel și cu ceilalți preoți de la altar, primind o amintire de la Sfântul Mir, precum și noua ediție a Micului Catehism romano-catolic.

Matei Pieca

Hits: 504

/ Știri / Tags: ,

Share the Post