Mesajul pentru binecuvântarea „Urbi et Orbi” al Sfântului Părinte Papa Francisc

Dragi frați și surori din Roma și din întreaga lume, Crăciun fericit!

Domnul Isus, născut din Fecioara Maria, să vă aducă toată iubirea lui Dumnezeu, izvor de încredere și de speranță, și să vă aducă darul păcii, pe care îngerii l-au anunțat păstorilor din Betleem: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc 2,14).

În această zi de sărbătoare ne îndreptăm privirea spre Betleem. Domnul vine pe lume într-o peșteră și este așezat într-o iesle pentru animale, pentru că părinții săi nu au reușit să găsească un adăpost, deși venise vremea ca Maria să nască. El vine printre noi în liniștea și întunericul nopții, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie de reflectoare sau de aclamația oamenilor. El însuși este Cuvântul care dă sens existenței, lumina care luminează calea. „Era lumina adevărată, care, venind în lume”, spune Evanghelia, „luminează pe orice om” (Ioan 1,9).

Isus s-a născut în mijlocul nostru, este Dumnezeu-cu-noi. El vine să ne însoțească în viața noastră de zi cu zi, să împărtășească totul cu noi, bucurii și necazuri, speranțe și neliniști. El vine ca un copil neajutorat. Se naște în frig, sărac printre cei săraci. Având nevoie de toate, el bate la ușa inimii noastre pentru a găsi căldură și adăpost.

Ca și păstorii din Betleem, să ne lăsăm învăluiți de lumină și să mergem să vedem semnul pe care Dumnezeu ni l-a dat. Să depășim toropeala somnului spiritual și falsele imagini ale sărbătorii, care ne fac să uităm cine este cel care e celebrat. Să ieșim din vacarmul care ne anesteziază inima și ne face să pregătim decorațiuni și cadouri în loc să contemplăm Evenimentul: Fiul lui Dumnezeu născut pentru noi.

Fraților, surorilor, să ne întoarcem la Betleem, unde răsună primul scâncet al Prințului Păcii. Da, pentru că el însuși, Isus, este pacea noastră: acea pace pe care lumea nu o poate da și pe care Dumnezeu Tatăl a dat-o omenirii, trimițându-l pe Fiul său în lume. Sfântul Leon cel Mare are o expresie care, în concizia limbii latine, rezumă mesajul acestei zile: „Natalis Domini, Natalis est pacis”, „Nașterea Domnului înseamnă că s-a născut pacea” (Predica 26,5).

Isus Cristos este și calea păcii. El, prin întruparea, pătimirea, moartea și învierea sa, a deschis calea de la o lume închisă, asuprită de întunericul dușmăniei și al războiului, la o lume deschisă, liberă să trăiască în fraternitate și pace. Să urmăm această cale! Dar pentru a putea face acest lucru, pentru a putea merge pe urmele lui Isus, trebuie să ne dezbărăm de poverile care ne împiedică și ne țin blocați.

Și care sunt aceste poveri? Ce este acest „balast”? Sunt aceleași pasiuni negative care l-au împiedicat pe regele Irod și curtea sa să recunoască și să întâmpine nașterea lui Isus: atașamentul față de putere și bani, mândria, ipocrizia, minciuna. Aceste poveri ne împiedică să mergem la Betleem, ne exclud de la harul Crăciunului și ne închid accesul la calea păcii. Și, într-adevăr, trebuie să constatăm cu tristețe că, în timp ce noi îl primim pe Prințul Păcii, vânturile războiului continuă să sufle cu un frig de gheață asupra umanității.

Dacă vrem să fie Crăciunul, Crăciunul lui Isus și al păcii, să privim spre Betleem și să ne fixăm privirea pe chipul Pruncului care s-a născut pentru noi! Și în acest chip mic și inocent, să-l recunoaștem pe cel al copiilor care tânjesc după pace în fiecare parte a lumii.

Fie ca privirea noastră să se umple de chipurile fraților și surorilor noastre ucrainene, care trăiesc acest Crăciun în întuneric, în frig sau departe de casele lor, din cauza distrugerilor provocate de zece luni de război. Fie ca Domnul să ne dea disponibilitatea de a face gesturi concrete de solidaritate, pentru a-i ajuta pe cei care suferă, și să lumineze mințile celor care au puterea de a reduce armele la tăcere și de a pune capăt imediat acestui război fără sens! Din păcate, oamenii preferă să asculte alte motive, dictate de logica lumii. Dar vocea Copilului, cine o ascultă?

Epoca noastră se confruntă, de asemenea, cu o gravă lipsă de pace și în alte regiuni, în alte teatre ale acestui al treilea război mondial. Să ne gândim la Siria, încă chinuită de un conflict care a trecut în plan secundar, dar care nu s-a încheiat; și să ne gândim la Țara Sfântă, unde violențele și ciocnirile s-au înmulțit în ultimele luni, cu morți și răniți. Îl implorăm pe Domnul ca acolo, pe pământul care i-a văzut nașterea, să se reia dialogul și căutarea încrederii reciproce între israelieni și palestinieni. Fie ca Pruncul Isus să sprijine comunitățile creștine care trăiesc în întregul Orient Mijlociu, pentru ca în fiecare dintre aceste țări să se poată experimenta frumusețea conviețuirii fraterne între oameni de credințe diferite. Să ajute în special Libanul, pentru ca acesta să se ridice din nou, cu sprijinul Comunității Internaționale și cu puterea fraternității și a solidarității. Fie ca lumina lui Cristos să lumineze regiunea Sahelului, unde coexistența pașnică a popoarelor și a tradițiilor este distrusă de ciocniri și violențe. Fie ca El să conducă spre un armistițiu de durată în Yemen și spre reconciliere în Myanmar și Iran, astfel încât să înceteze orice vărsare de sânge. Să inspire autoritățile politice și toate persoanele de bunăvoință de pe continentul american să lucreze pentru a calma tensiunile politice și sociale care afectează diferite țări; mă gândesc în special la poporul haitian, care suferă de atâta timp.

În această zi, în care e frumos să ne adunăm în jurul mesei întinse, să nu ne abatem privirea de la Betleem, care înseamnă „casa pâinii”, și să ne gândim la oamenii care suferă de foame, în special la copii, în timp ce în fiecare zi se risipesc cantități mari de alimente și se cheltuiesc resurse pentru arme. Războiul din Ucraina a agravat și mai mult situația, lăsând populații întregi amenințate de riscul foametei, în special în Afganistan și în țările din Cornul Africii. Știm că orice război provoacă foamete și exploatează chiar alimentele ca armă, împiedicând distribuirea lor către populațiile deja suferinde. În această zi, învățând de la Prințul Păcii, să ne angajăm cu toții, în primul rând cei cu responsabilități politice, pentru ca hrana să fie doar un instrument al păcii. În timp ce trăim bucuria reîntâlnirii cu cei dragi, să ne gândim la familiile cele mai rănite de viață și la cei care, în această perioadă de criză economică, se luptă din cauza șomajului și nu au cele necesare traiului.

Dragi frați și surori, astăzi, ca și atunci, Isus, lumina adevărată, vine într-o lume bolnavă de indiferență, care nu-l primește (cf. In 1,11), ba chiar îl respinge, cum se întâmplă cu mulți străini, sau îl ignoră, cum facem noi prea adesea cu săracii. Să nu uităm astăzi de numeroșii refugiați și migranți care bat la ușile noastre în căutare de confort, căldură și hrană. Să nu-i uităm pe cei marginalizați, pe cei singuri, pe orfanii și bătrânii care riscă să fie abandonați, pe prizonierii pe care îi privim doar pentru greșelile lor și nu ca ființe umane.

Betleemul ne arată simplitatea lui Dumnezeu, care se descoperă nu celor înțelepți și învățați, ci celor mici, celor cu inima curată și deschisă (cf. Mt 11,25). Ca și păstorii, să mergem și noi fără întârziere și să ne lăsăm uimiți de evenimentul de negândit al lui Dumnezeu care se face om pentru mântuirea noastră. Cel care este izvorul tuturor bunurilor devine sărac[1] și cere drept dar sărmana noastră umanitate. Să ne lăsăm mișcați de iubirea lui Dumnezeu și să îl urmăm pe Isus, care s-a dezbrăcat de slava sa pentru a ne face părtași la plinătatea sa[2].

Crăciun fericit tuturor!

Foto ©Vatican Media

[1] Cf. Sf. Grigore de Nazianz, Discurs 45

[2] Cfr. Ibid.

Hits: 209