„De la așteptarea Adventului la pacea Crăciunului” – editorialul ÎPS Aurel Percă în „Actualitatea creștină”

Adventul: așteptarea face parte din viață

Cu ultima duminică din luna noiembrie am început noul an liturgic şi timpul Adventului.  Acest lucru ne face să reflectăm asupra dimensiunii timpului, care exercită mereu asupra noastră o mare fascinație.

Timpul trece. Nu-l putem opri. Ceea ce putem face este să nu-l pierdem sau să nu-l irosim în zadar.

Scandarea ritmică a anului liturgic devine atunci un dar prețios pentru a da timpului un sens.

Timpul Adventului și al Crăciunului reprezintă noi oportunități de a-l aștepta pe Domnul, care nu se satură să vină în întâmpinarea oamenilor: este un timp care ne umple viața cu o așteptare încărcată de speranță.

Cu toții spunem de multe ori că „nu avem timp”, deoarece ritmul vieții cotidiene a devenit pentru toți mai frenetic. Și în această privință Biserica are o „veste bună”: Dumnezeu ne dăruiește timpul său. Noi avem totdeauna puțin timp pentru Domnul, sau nu vrem să găsim timp.

Totuși, Dumnezeu are timp pentru noi!

Acesta este primul lucru pe care începutul unui an liturgic ne face să-l descoperim cu uimire.

Da, Dumnezeu ne dăruiește timpul său, pentru că a intrat în istorie prin Cuvântul său, iar prin faptele sale mântuitoare ne-a deschis drumul spre veșnicie, pentru a o face să devină istorie de alianță. În această perspectivă, timpul este deja în sine un semn fundamental, un timp al iubirii lui Dumnezeu: un dar pe care omul, ca şi orice altă realitate, este în măsură să-l valorifice sau, dimpotrivă, să-l risipească; să înțeleagă semnificația sa, sau să-l neglijeze cu superficialitate şi indiferență.

Adventul este un timp favorabil pentru a ne pregăti la solemnitatea Crăciunului, solemnitate în care îl vom celebra pe Emanuel, Dumnezeu-cu-noi, Isus, născut în Betleemul Iudeii, şi care a intrat în istoria noastră pentru a îmbrățișa omul şi a-l readuce la sine după păcatul său, pentru a-l face părtaș de Paștele său, de Înviere.

Adventul este un timp favorabil pentru a ne pregăti mai intens decât o facem de obicei, în fiecare zi, pentru ultima sa venire, atunci când la sfârșitul veacurilor ne vom întâlni cu Dumnezeu, judecător milostiv al vieților noastre şi al istoriei, pentru a așeza înaintea Lui ceea ce am săvârșit bine sau rău, cerându-i cu sinceritate iertare şi sperând cu încredere viața veșnică.

Totuși, Adventul este un timp obișnuit, aşa cum sunt zilele vieții noastre pământești, în care nu mergem singuri, ci cu Dumnezeu, care a venit între noi, care a murit şi a înviat pentru noi, și cu darul Duhului Sfânt ne însoțește mereu şi nu ne lasă niciodată singuri.

„Regelui, Domnul nostru, care va veni, veniți cu toţi să ne închinăm!”

 Adventul reînvie în fiecare an dorința noastră de întâlnire cu Mântuitorul.

În apropierea Crăciunului cântăm și ne rugăm: „Regem venturum Dominum, venite adoremus!” –  „Regelui, Domnul nostru, care va veni, veniți cu toți să ne închinăm!”; „Dorit Mesie, vino, de veacuri multe așteptat!”

Este invitația plină de bucurie pe care în acest timp al Adventului o vom auzi răsunând în liturgie, mai ales în zilele care precedă solemnitatea Crăciunului, şi care cuprinde în ea toate motivele care fac din Crăciun una dintre sărbătorile cele mai simțite şi participate. Este o sărbătoare pe care chiar mulți necreștini o celebrează, chiar dacă o fac în mod diferit şi cu motivații diferite de cele ale creștinilor.

Deja Sfântul Leon cel Mare (390-461) folosea un ton universalist pentru a descrie motivele bucuriei Crăciunului. Într-o celebră omilie, el spunea: „Să tresalte de bucurie sfântul, căci se apropie de triumf. Să se bucure păcătosul, căci este invitat la iertare. Să prindă curaj păgânul, căci este chemat la viață. Fiul lui Dumnezeu, la împlinirea timpurilor, hotărâtă în profunzimea de nepătruns a planului divin, a luat asupra sa natura neamului omenesc pentru a-l împăca cu Creatorul său, şi astfel diavolul, inventatorul morții, să fie învins prin aceeași natură  pe care o învinsese.”

Se intuiește din aceste cuvinte că bucuria nu este numai pentru faptul de a primi cadouri în timpul Crăciunului sau de a câștiga cine știe ce lucru…, ci este o bucurie profundă pentru că  profunde, adică importante, esențiale şi fundamentale sunt realitățile care sunt legate de Crăciun: împăcarea naturii umane cu Creatorul, înfrângerea morții, speranța în viața de apoi.

În Advent trăim această speranță: celebrăm prima venire a lui Cristos (Crăciun), dar suntem în așteptare, sau celebrăm această așteptare uniți cu El pentru totdeauna, în comuniune perfectă cu Preasfânta Treime, sperând că ne vom bucura pentru totdeauna de această prezență.

„În acea noapte, lumea s-a schimbat complet”

Anul 2022 trebuia să marcheze revenirea la normalitate, odată cu depășirea pandemiei, dar tocmai când părea că ieșim în sfârșit din acest tunel, am plonjat brusc în nebunia războiului, care, pe lângă faptul că a provocat atât de mulți morți și atâta suferință în țara vecină, Ucraina, a destabilizat din nou întreaga lume din punct de vedere economic și social.

Apoi, multe familii se află într-o situație dificilă din cauza creșterii prețurilor și nu reușesc să ajungă la sfârșit de lună. Orizontul nu este roz și ar fi nevoie de ceva, de cineva, pentru a schimba complet situația!

Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl ascultăm în această perioadă a Adventului, ni-l oferă pe acel „Cineva” în persoana delicată a unui Copil, născut într-un grajd și așezat într-o iesle. Acest eveniment incredibil este pregătit în mod special prin profețiile adresate de Isaia poporului Israel, care a suferit și el atât de mult, cu șapte secole înainte de nașterea lui Cristos. Printre aceste profeții, acest pasaj este cu totul special: „Atunci, lupul va sta cu mielul şi leopardul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu şi animalele îngrășate vor fi împreună şi un copilaș le va călăuzi. Vaca şi ursoaica vor paște împreună şi puii lor se vor culca la un loc. Leul va mânca paie ca boul. Copilul alăptat se va juca la gaura viperei şi cel înțărcat îşi va întinde mâna în vizuina năpârcii” (Is 11,6-8).

Este o profeție care nu se poate împlini niciodată pe deplin cât timp trăim pe acest pământ; totuși, ea se poate împlini dacă știm să-i facem loc în viața noastră Pruncului Isus, care vine să dezvăluie în el însuși „Calea, Adevărul și Viața”.

De aceea, anul acesta, în timpul Adventului și apoi de Crăciun, să facem mai mult loc în viețile și în familiile noastre, în comunitățile noastre și în societate acestui Prunc divin, permițându-i să ne „schimbe complet” în bine! Dacă vom lăsa lumina, pacea, bucuria și iubirea lui Dumnezeu, făcut om, să pătrundă în noi înșine, vom putea vedea cu ochi mai senini prezentul și viitorul nostru.

În același timp, vom fi capabili să devenim, în mâinile lui Dumnezeu, instrumente disponibile pentru a schimba lumea, transformând ura în iubire, invidia în bunătate, jignirea în iertare, discordia în unire, îndoiala în credință, disperarea în speranță, tristețea în bucurie, întunericul în lumină.

Iată, așadar, cea mai sinceră dorință a mea pentru noi toți: să ne deschidem inimile cu mai multă generozitate față de Pruncul-Dumnezeu pe care îl așteptăm să vină  ca să ne salveze, și astfel vom vedea că se pot întâmpla lucruri pe care nici măcar nu ni le-am imaginat vreodată! Numai credința în Dumnezeu și colaborarea noastră creativă cu El pot aduce acest miracol!

Tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină doresc să le adresez urarea mea cea mai cordială pentru un timp de Advent plin de binecuvântare și un Crăciun fericit!

Fie care Domnul-care-vine, Dumnezeu-Pruncul din peștera Betleemului, să vă facă să simțiți prezența sa în viețile și familiile dumneavoastră, pentru a-l putea preamări totdeauna împreună cu îngerii: „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință!”

 Tuturor vă doresc un Advent binecuvântat și un Crăciun fericit!

+ Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Hits: 490