Întâlnirea de toamnă a mișcărilor și asociațiilor laicale din Arhidieceza de București

IMG_5074

Întâlnirea de toamnă a mișcărilor și asociațiilor laicale din Arhidieceza de București

La finalul primei întâlniri a mișcărilor și asociațiilor laicale din Arhidieceza de București, din data de 2 iulie a.c., la care au luat parte ÎPS Aurel Percă, Păstorul Arhidiecezei, și PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, s-a exprimat dorința comună ca această inițiativă să se repete, pentru a continua cunoașterea și intenția de colaborare exprimată atunci. Această dorință s-a concretizat prin întâlnirea de toamnă a asociaților și mișcărilor laicale, convocată de Păstorul Arhidiecezei pentru ziua de sâmbătă, 29 octombrie, cu începere de la ora 10.30.

thumbnail-13

Întâlnirea a avut loc în Palatul Arhiepiscopal din București, fiind moderată de Pr. Daniel Bulai, Vicar episcopal al secțiunii pastorale din Curia Arhidiecezană. Participanții s-au bucurat de prezența PS Cornel Damian, care a încurajat inițiativele propuse pentru binele Bisericii locale.

Au participat reprezentanți a 26 de asociații și mișcări laicale din Arhidieceza de București, care au împărtășit scopul lor, activitatea curentă și planurile concrete pentru Anul Pastoral 2022-2023, propus de Păstorul Arhidiecezei ca timp pentru aprofundarea liturgică și spirituală a Sacramentelor de vindecare (Pocăința și Maslul sau Ungerea bolnavilor) și a Sacramentelor de slujire a comuniunii (Căsătoria și Preoția).

thumbnail-2-6

Ordinea de zi a întâlnirii a cuprins recitarea Orei Medii din Liturgia Orelor, condusă de PS Cornel Damian, prezentarea succintă a Scrisorii pastorale a ÎPS Aurel Percă pentru noul An Pastoral, făcută de Pr. Andrei Dumitrescu, și a Decretului pentru Apostolatul laicilor din Conciliul al II-lea din Vatican, făcută de Sr. Cristina Mareș.

De asemenea, au fost prezentate date actualizate cu privire la asociațiile și mișcările laicale din Arhidieceza de București în vederea publicării lor, pentru a le face mai eficiente și prezente în viața Arhidiecezei.

thumbnail-3-3

Ordinea de zi a prevăzut și momente de împărtășire, de dialog și cunoaștere. Din mărturiile celor prezenți s-a evidențiat bogăția de carisme și slujiri prezente în Arhidieceza de București, care oferă o mare bogăție spirituală și vitalitate pentru poporul lui Dumnezeu de aici. Întâlnirea s-a încheiat cu binecuvântarea PS Cornel Damian și cu speranța că toate aceste asociații și mișcări laicale, opere ale Duhului Sfânt, vor fi mai prezente în parohii și în viața Bisericii locale.

Pr. Andrei Dumitrescu

Hits: 1025

/ Știri / Tags:

Share the Post