Mesaj al Secretariatului General al Sinodului pentru a 60-a aniversare a deschiderii Conciliului al II-lea din Vatican
A 60-a aniversare a deschiderii Conciliului al II-lea din Vatican este un moment de har deosebit şi pentru Sinod, care reprezintă un rod al acelei adunări ecumenice, ba chiar una din „moştenirile sale cele mai preţioase” (Francisc, Constituţia apostolică Episcopalis Communio, 15 septembrie 2018, 1). De fapt, Synodus Episcoporum a fost instituit de Sfântul Paul al VI-lea la începutul celei de-a patra şi ultime perioade a Conciliului (15 septembrie 1965), venind în întâmpinarea cererilor înaintate de numeroşi părinţi conciliari.
Scopul Sinodului era şi rămâne acela de a prelungi, în viaţa şi în misiunea Bisericii, stilul Conciliului al II-lea din Vatican, precum şi de a favoriza în poporul lui Dumnezeu însuşirea vie a învăţăturii sale, având conştiinţa că acel Conciliu a reprezentat „marele har de care Biserica a beneficiat în secolul al XX-lea” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, 6 ianuarie 2001, 57). O misiune departe de a fi epuizată, dat fiind că receptarea magisteriului conciliar este un proces în desfăşurare, ba chiar la începuturi în anumite aspecte.
În decursul acestor decenii, Sinodul s-a pus în mod constant în slujba Conciliului, contribuind prin partea sa la reînnoirea feţei Bisericii, într-o fidelitate tot mai profundă faţă de Sfânta Scriptură şi de Tradiţia vie şi în ascultare atentă a semnelor timpurilor. Adunările sale – generale ordinare, generale extraordinare şi speciale – au fost toate, fiecare în modul său, impregnate de limfa vitală a Conciliului, ale cărui învăţături le-au aprofundat, ale cărui potenţialităţi în faţa noilor scenarii le-au deschis, a cărui înculturare între diferitele popoare au favorizat-o de fiecare dată.
Şi procesul sinodal aflat în desfăşurare, dedicat „Sinodalităţii în viaţa şi în misiunea Bisericii”, se situează pe urma Conciliului. Sinodalitatea este în întregime o temă conciliară, cu toate că acest termen – de creare recentă – nu se află în mod expres în documentele adunării ecumenice. Magna charta a Sinodului 2021-2023 este doctrina Conciliului despre Biserică, îndeosebi teologia poporului lui Dumnezeu, un popor care „are drept condiţie demnitatea şi libertatea fiilor lui Dumnezeu, în inima cărora Duhul Sfânt locuieşte ca într-un templu” (Lumen gentium, 9).
De altfel, „comuniune, participare şi misiune” – termenii pe care Papa Francisc a voit să-i includă chiar în titlul parcursului sinodal, făcând din ei, ca să spunem aşa, cuvintele cheie – sunt eminamente cuvinte conciliare. Biserica pe care suntem chemaţi s-o visăm şi s-o edificăm este o comunitate de femei şi bărbaţi uniţi în comuniune de credinţa unică, de botezul comun şi de aceeaşi euharistie, după imaginea lui Dumnezeu Treime: femei şi bărbaţi care împreună, în diversitatea slujirilor şi a carismelor primite, participă activ la instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu, cu râvna misionară de a duce la toate şi la toţi mărturia bucuroasă a lui Cristos, unic Mântuitor al lumii.
Deja Benedict al XVI-lea afirma că „dimensiunea sinodală este constitutivă a Bisericii: ea constă în a con-veni din fiecare popor şi cultură pentru a deveni una în Cristos şi a merge împreună în urma Lui, care a spus: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa» (In 14,6)” (Angelus, 5 octombrie 2008). În acelaşi orizont Papa Francisc, comemorând a 50-a aniversare a instituirii Sinodului, a afirmat că drumul sinodalităţii, „dimensiune constitutivă a Bisericii”, „este drumul pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la Biserica din al treilea mileniu” (17 octombrie 2015).
Traducere: Pr. Mihai Pătrașcu, ercis.ro
Hits: 131