25 septembrie: Ziua Mondială a Migranților și Refugiaților la Catedrala Sf. Iosif

25 sept refugiati

25 septembrie: Ziua Mondială a Migranților și Refugiaților la Catedrala Sf. Iosif

Duminică, 25 septembrie, în Catedrala Sf. Iosif, la ora 10.30, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, va prezida Sf. Liturghie cu ocazia celei de-a 108-a Zi Mondiale a Migranților și Refugiaților. Celebrarea va fi transmisă în direct de Angelus TV.

În fiecare an, Ziua Mondială a Migranților și Refugiaților este celebrată în ultima duminică a lunii septembrie: anul acesta, pe 25 septembrie. Ca titlu pentru mesajul său dedicat acestei zile, Sfântul Părinte a ales „Să construim viitorul cu migranții și refugiații”, inspirat din Scrisoarea către Evrei: „Pentru că noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea care trebuie să vină” (Evr 13,14).

„Nimeni nu trebuie să fie exclus. Proiectul este în mod esenţial inclusiv şi pune în centru pe locuitorii din periferiile existenţiale. Între aceştia sunt mulţi migranţi şi refugiaţi, evacuaţi şi victime ale traficului de persoane. Construirea Împărăţiei lui Dumnezeu este cu ei, pentru că fără ei nu ar fi Împărăţia pe care o vrea Dumnezeu. Incluziunea persoanelor mai vulnerabile este condiţie necesară pentru a obţine cetăţenie deplină. De fapt spune Domnul: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! Căci am fost flămând, şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat, şi mi-aţi dat să beau, am fost străin, şi m-aţi primit, gol, şi m-aţi îmbrăcat, bolnav, şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare, şi aţi venit la mine!» (Mt 25,34-36). A construi viitorul cu migranţii şi refugiaţii înseamnă şi a recunoaşte şi a valoriza cât poate aduce fiecare dintre ei la procesul de construcţie” (Mesajul Papei Francisc pentru cea de-a 108-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului – 25 septembrie 2022)

Biserica sărbătorește începând din 1914 Ziua Mondială a Migranților și Refugiaților. Este întotdeauna un prilej de a ne exprima preocuparea față de milioanele de persoane vulnerabile aflate în mișcare; de a ne ruga pentru ei în timp ce se confruntă cu nenumărate provocări și de a crește gradul de conștientizare cu privire la oportunitățile pe care le oferă migrația în întreaga lume.

Pr. Marius Taloș SJ

Hits: 255

/ Știri / Tags: , , ,

Share the Post