Actualitatea creștină – nr. 8/2022, disponibil în parohii și la Librăria Sf. Iosif
Numărul pe luna august al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul ÎPS Aurel Percă, intitulat „Maria în slava cerească. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului: un semn de speranță”, în care Arhiepiscopul de București precizează: „Poate părea ireal, dar este totuși adevărat; sărbătoarea de vară a Maicii Domnului, Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, ne permite să privim evenimentele mondiale și dificultățile personale într-o altă lumină. Desigur, vor mai fi în continuare lacrimi și nopți nedormite, dar spiritul devine înălțat și încurajat cu cât privim mai mult la Maica Domnului, mai ales în această lună august.”
La rubrica Biserică și societate, Pr. Gheorghiță Daniel Benchea prezintă „Identitatea culturii în Biserică”, pornind de la documentele Conciliului Vatican II. Întâlnirea Diecezană a Tineretului, în plină desfășurare în aceste zile, este în focusul paginilor „Suflet tânăr” îngrijite de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului. La rubrica Universul familiei, Pr. Fabian Măriuț explică sensul spiritual al pelerinajului. Perioada estivală, propice călătoriilor, este și o ocazie de întoarcere spre universul spiritual, iar Pr. Tarciziu Șerban meditează asupra Psalmului 24 prin lentila transfigurării lui Cristos.
Legătura dintre Cartea Genezei și cultura africană este prezentată de Pr. Ștefan Lenghen, preot misionar. Seria personalităților care l-au cunoscu pe Vladimir Ghika continuă cu Henry Beauchesne, fiul fondatorului editurii franceze omonime. La rubrica Credință, artă și istorie, Pr. Ieronim Iacob aduce în prim-plan „Două jubilee de mare importanță pentru catolicii din România”.
În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!
Hits: 138