Vizita ÎPS Aurel Percă la Asociația Caritas București
Vineri, 29 iulie, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a dat curs invitației noastre de a vizita o parte dintre programele Caritas București desfășurate în favoarea refugiaților din Ucraina. Însoțit de Pr. Gabriel Popa, secretar arhidiecezan, Arhiepiscopul de București a ajuns la Centrul Caritas Bărăția, situat în curtea celei mai vechi biserici romano-catolice din București. Aici a fost întâmpinat de către Marius Cocuț-Forminte, Directorul Caritas București și domnul avocat Baltă, președintele Consiliului Director al organizației.
ÎPS Aurel Percă i-a salutat pe angajații Caritas București implicați în acest proiect, dintre care trei sunt refugiați ucraineni. Oaspeții din Ucraina s-au bucurat să-l cunoască pe Păstorul Arhidiecezei noastre, împărtășindu-i experiențele dureroase care i-au împins să-și părăsească casele. Toate persoanele cu care a discutat și-au exprimat durerea de a fi departe de case, de soți sau de părinții în vârstă rămași acasă. ÎPS Aurel i-a ascultat și i-a încurajat să aibă speranța că răul se va termina și ei își vor putea revedea casele și pe cei dragi.
Văzând șirul de persoane care creștea de la un moment la altul, ÎPS Aurel Percă a ajutat la distribuirea alimentelor primite din partea Băncii pentru Alimente. Oaspeții din Ucraina au primit câte un dar simbolic din partea Excelenței Sale.
În a doua parte a vizitei am ajuns la sediul Caritas unde vineri a fost ultima zi a Taberei de Vară la care au participat peste 250 copii din Ucraina si din Casa Sf. Ioan, aflata in grija Caritas București. Încă de la sosire am fost întâmpinați de către copii, împreună cu care am recitat rugăciunea „Tatal Nostru”. Întrebați fiind din ce zona a Ucrainei provin, toți au spus ca sunt din localități aflate în estul Ucrainei, unde se duc lupte grele. Spre bucuria copiilor, ÎPS Aurel a spart mai multe baloane-surpriză, unele umplute cu dulciuri, iar altele cu apă. Fiecare copil a primit o iconiță ca amintire și binecuvântarea Păstorului Arhidiecezei noastre.
La final a urmat o discuție despre proiectele Caritas București aflate în desfășurare și despre cele ce vor fi inițiate în scurt timp. Excelența Sa s-a arătat mulțumit de inițiativele caritative si programele sociale desfășurate de Caritasul arhidiecezan în favoarea beneficiarilor din România și din Ucraina.
În acest moment ajutăm peste 3.000 de persoane refugiate din Ucraina, care primesc săptămânal peste 6.000 kg de alimente, cu sprijinul important oferit de Banca pentru Alimente, produse de igienă și îmbrăcăminte. De asemenea, oferim cursuri de limba română adulților aflați în căutarea unui loc de muncă, ședințe de logopedie si terapie pentru copii preșcolari și școlari. Nu în ultimul rând, în parteneriat cu Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”, peste 80 de copii din clasele I-VIII beneficiază de cursuri remediale de limba ucraineană, limba engleză și matematică susținute de profesori de specialitate din Ucraina.
Marius Cocuţ-Forminte, Director Caritas Bucureşti
Hits: 752