24 mai – Lansare de carte: „Exerciții de iertare: pentru spovezi (mai) bune”, cu participarea ÎPS Aurel Percă

cover lansare carte

24 mai – Lansare de carte: „Exerciții de iertare: pentru spovezi (mai) bune”, cu participarea ÎPS Aurel Percă

Creștinismul se prezintă ca o religie a iubirii, a acceptării necondiționate a persoanei umane și a iertării. Cum mai putem vorbi despre Sacramentul Spovezii în acest nou context în care trăim? Dacă Biserica se distanțează de un rigorism moral greșit înțeles, înseamnă asta că spovada cade și ea, încet, în desuetudine? Dacă Dumnezeu ne iubește necondiționat, așa cum suntem, de ce mai sunt necesare examenul de conștiință și mărturisirea tainelor celor mai ascunse ale sufletului în fața unui om greșitor, asemenea nouă?

Volumul „Exerciții de iertare: pentru spovezi (mai) bune”, publicat la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și coordonat de Claudia Stan, reunește contribuțiile unui colectiv ales de preoți, care, împreună cu ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, redefinesc rolul acestui sacrament și importanța lui în viața unei Biserici a Iubirii. Scrisă într-un limbaj modern și accesibil, această carte se dorește a fi un ghid practic pentru spovadă și mai mult decât atât. Volumul este prima etapă a unui proiect multimedia mai amplu, produs de Angelus TV și Signis România, care va continua cu o serie de emisiuni pe tema Sacramentului Spovezii.

În numele Editurii ARCB și al Angelus TV, vă invităm călduros să participați la lansarea de carte care va avea loc marți, 24 mai, la ora 19:30 în Aula Magna a Academiei Teologice „Anton Durcovici” din str. Gen. Berthelot nr. 19. Vor lua cuvântul Claudia Stan, coordonatoarea volumului; ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București; Pr. Iosif Ghiuzan și Pr. Dan Suciu CSJ, coautori; moderator fiind Pr. Francisc Ungureanu, Director Angelus TV.

whatsapp-image-2022-05-21-at-12-39-41-pm

După cum afirmă ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, care semnează prefața, „se simte nevoia unor «îndrumare» practice, la îndemâna credincioșilor care doresc să se apropie de Sacramentul Spovezii, dar care nu mai găsesc repere clare într-o lume în care relativismul moral și indiferența religioasă au creat confuzie și derută.”

„Sper că această carte va aduce claritate în drumul spre iertare, atât celor care se spovedesc des, cât și acelora care încă ezită să o apuce pe acest drum”, spune coordonatoarea volumului, Claudia Stan.

Primul capitol al „Exercițiilor de iertare” tratează obiecțiile pe care conștiința fiecăruia dintre noi le poate ridica în calea spovezii: de la „dacă-l face toată lumea, nu e păcat”, la „Dumnezeu știe ce e în inima mea” și „de ce i-aș spune păcatele mele unui om păcătos?”.

Al doilea capitol redefinește spovada, spulberând multe mituri și neînțelegeri legate de acest sacrament: de la „spovada-spălătorie” la spovada generală, de la vinovăție la căință, de la laxism și scrupulozitate la curaj și încredințare.

Capitolul trei propune câteva meditații pe marginea unor texte din Evanghelii, amintindu-ne, prin aceasta, că spovada rămâne o întâlnire cu Cristos, a cărui iubire pentru noi nu este niciodată mai vie decât în iertare. Pasajele scripturale sunt comentate de preoți diferiți, iar acest lucru evocă efortul Bisericii, care de secole se străduie să emuleze iubirea exigentă cu care Isus îmbrățișează fragilitatea naturii umane.

Următoarele capitole îl însoțesc pe acela care dorește să se spovedească prin etapele itinerariului iertării din Sacramentul Spovezii, indicând în mod practic și ușor de înțeles pașii celebrării sacramentului și oferind întrebări de ajutor pentru examinarea conștiinței.

Spovada se află la intersecția dintre conștiința penitentului și cea a preotului care o administrează, emulând iubirea înțelegătoare a lui Cristos și doctrina Bisericii. Salutăm acest volum ca o contribuție importantă la spiritualitatea practică a Bisericii contemporane și sperăm ca discuțiile de la lansare să contribuie la reactualizarea Spovezii ca sacrament esențial și în zilele noastre, reactualizare pe care o propune această apariție editorială.

Gabriela Badea
Angelus TV

Hits: 365

/ Știri / Tags: , ,

Share the Post