ÎPS Aurel Percă a conferit Sacramentul Mirului în comunitatea anglofonă de la Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus (Biserica Franceză)
Sâmbătă, 7 mai 2022, ÎPS Aurel Percă a conferit Sacramentul Mirului la 6 tineri din comunitatea anglofonă de la Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus (Biserica Franceză) din București.
Comunitatea parohială internațională, precum și mai mulți preoți au fost alături de candidații care provin din cinci națiuni diferite, un semn clar al diversității lumii noastre și un ecou al activității primilor apostoli după Rusalii. David din Nigeria, Teresa din Portugalia, Smaranda din România, cu origini germane, Greta, Elly și Kellan din Statele Unite și cu legături irlandeze….
Grupul de candidați la Sacramentul Mirului a început pregătirea în noiembrie 2021, urmând un program din Anglia, Power through the Spirit, îndrumați de Sr. Juliet fcJ și doamna Jenny Kohl, în fiecare sâmbătă după-amiaza, înainte de Sfânta Liturghie a parohiei. Ediția Catholic Youth Bible s-a dovedit a fi o resursă de studiu bogată pentru noi toți, și, de asemenea, ne-a plăcut și ne-am bucurat de The Chosen, serialul cunoscut care prezintă viața și slujirea lui Isus într-un mod nou, detaliile imaginative și autentice aparținând culturii ebraice dând culoare relatărilor evanghelice și ajutându-ne să îl vedem pe Isus și pe prietenii săi într-o nouă lumină.
Fie ca Duhul Sfânt să ne umple cu toate darurile de care avem nevoie pentru a fi apostoli ai Veștii celei Bune în lumea noastră de astăzi.
Sr. Juliet FCJ
Hits: 1010