Proiectul „Amoris Laetitia” a debutat în Parohia Sf. Lucia (Greci)
Sâmbătă, 30 aprilie 2022, a început Proiectul „Amoris Laetitia” în Parohia romano-catolică Sfânta Lucia (Comuna Greci, județul Tulcea), proiect care se va derula pe o perioadă de 5 luni și se adresează credincioșilor din Vicariatul de Dobrogea și tinerilor din diferite locuri ale țării.
Obiectivul acestui proiect este de a însoți familia și pe cei ce se pregătesc să întemeieze o familie. Întreaga activitate a proiectului se va baza pe documentul Papei Francisc, Exortația apostolică „Amoris Laetitia” și Cuvântul lui Dumnezeu, care să lumineze inimile, astfel încât participanții, chiar și în momente de întuneric, să-l întâlnească și acolo pe Dumnezeu.
Alături de noi în acest proiect, își va continua activitatea doamna Codruța Constantinescu, psiholog, care îi va însoți pe participanți în demersul de a forma sau a reconstrui un sistem familial armonios (definirea și clarificarea relațiilor dintre membrii familiei, comunicare autentică, înțelegere, colaborare) .
Prima întâlnire a fost marcată de o atmosferă caldă, prietenoasă, plină de bucurie, ca într-o adevărată familie. Duminică s-a încheiat activitatea prin celebrarea Sfintei Liturghii, oficiată de Părintele Ionel Pojum, Decan de Brăila. Următoarea întâlnire va avea loc în data de 28 mai 2022.
Pr. Paroh Romeo Horvat
Parohia Sfânta Lucia din Greci
Hits: 206