Joia Sfântă la Catedrala Sf. Iosif
În Joia Sfântă, 14 aprilie 2022, la Catedrala Sf. Iosif, la ora 9.00 a fost celebrată Sfânta Liturghie a Crismei, prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Au concelebrat PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, preoții Arhidiecezei. Numeroși credincioși și persoane consacrate au fost prezenți pentru a fi alături de preoții care și-au reînnoit promisiunile de la hirotonire și pentru a asista la sfințirea uleiurilor.
Seara, la Sfânta Liturghie „in Coena Domini”, alături de ÎPS Aurel Percă au concelebrat Excelența Sa, Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, preoții Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii a fost inclus ritul spălării picioarelor.
„Suntem in inima anului liturgic, triduum-ul pascal, și trăim o zi care ne amintește de triplul dar pe care Cristos ni l-a făcut: Sfânta Preoție, Sfânta Euharistie și porunca iubirii”, a spus ÎPS Aurel Percă la începutul omiliei, explicând semnificația spălării picioarelor, pe care Isus a făcut-o ca slujire față de apostolii săi.
Arhiepiscopul de București a subliniat importanța de a conștientiza ceea ce primim în Sfânta Împărtășanie: „De câte ori nu ne ducem la Sfânta Împărtășanie în mod superficial, gândindu-ne la cu totul altceva decât la darul pe care îl primim, unde El tânjește să ne întâlnească, iar noi ne gândim la tot felul de lucruri. Ce înseamnă pentru noi prezența lui Isus în Euharistie? Oare ne este dor, tânjim după această prezență a lui Isus în Euharistie? În această seară, iubiți frați și surori, putem să reînnoim această dorință, putem cere de la Isus să ne mărească dorința după El”. Slujindu-ne unii pe alții, după exemplul lui Isus, vom crește în iubirea față de frați și față de Dumnezeu.
„Trăim în continuare această seară alături de Isus, amintindu-ne de agonia sa în Grădina Măslinilor” a spus ÎPS Aurel Percă la începutul Adorației Euharistice, care a durat până la miezul nopții.
Sfânta Liturghie „in Coena Domini” a fost transmisă live de Angelus TV și poate fi urmărită aici.
Mai multe fotografii de la cele două Sfinte Liturghii pot fi accesate aici și aici.
Foto: Cristian Dumitrache și Paula Gabor
Hits: 396